Hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, a adunat și în acest an în Capitala Moldovei mii de oameni pentru a lua parte la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de 26 de ierarhi din țară și din străinătate, moment care a încununat această perioadă binecuvântată la Iași. Până acum (n.r. până pe 14 octombrie), potrivit estimărilor oferite de autorități, peste 179.000 de oameni au trecut pe la Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Mii de pelerini din toate colțurile lumii s-au adunat la Iași pentru a aduce un prinos de recunoștință Ocrotitoarei Moldovei, Sfintei Parascheva, precum și Sfântului Paisie de la Mănăstirea Neamț, pentru toată binecuvântarea revărsată în sufletele credincioșilor. Punctul culminant al perioadei de hram, Sfânta Liturghie, a fost a fost oficiată pe un podium special amenajat pe bulevardul Ștefan cel Mare de către un sobor de 26 de ierarhi din țară, din Basarabia, precum și din Grecia, Bulgaria, Siria și Tanzania-Africa.

Slujba săvârșită în cinstea Sfintei a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini şi Platamonas, iar din soborul de arhierei au mai făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Agathonikos, Episcop de Arusha şi Tanzania Centrală, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte  Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Răspunsurile de la Sfânta Liturghie au fost oferite în acest an de către Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova”, dirijat de Consuela Radu-Ţaga.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți, în care a subliniat rolul covârșitor al pelerinajului în viața creștinilor.

Clericii care au sprijinit refugiații din Ucraina au primit distincția de vrednicie „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de Ziua Sfintei Parascheva.

Racla Sfintei Parascheva va rămâne afară timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, așezarea sfintelor moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioșilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunța în acele momente.

sursa: doxologia.ro