Ziua de Duminică, 13 noiembrie 2022, va rămâne înscrisă în istoria spirituală a Bârladului, deoarece a primit veșmântul sfințirii cel mai nou locaș de cult din municipiu, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Grigorie Palama”.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba de sfințire și Sfânta Liturghie în prezența a aproximativ 8000 de credincioși, potrivit estimărilor autorităților.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic preoțesc „Sfântul Grigorie Palama”.
Biserica nou sfințită îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului – „teologul luminii dumnezeiești”, fiind singurul locaș de cult din Episcopia Hușilor ce poartă acest hram. Anul 2022 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult, credincioșii prezenți putând urmări slujba și pe două ecrane mari, amplasate lângă podium.
Cuvântul de învățătură, de după citirea textului evanghelic, a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. Înaltpreasfinția Sa a descris modul în care fiecare om se poate regăsi în situațiile ilustrate de Pilda Samarineanului milostiv și a arătat care este cheia vindecării oferite de Biserică:
În Pilda samarineanului milostiv ne regăsim cu toții. Cine este căzut între tâlhari? Noi suntem cei căzuţi între tâlhari. Cei mai mari tâlhari sunt patimile care ne cuprind și uneori ne pun la pământ, ne lipsesc de orice vlagă, de orice urmă de viaţă în noi.
Noi suntem, adesea, și cei care tâlhărim. De câte ori – dacă privim cu onestitate în viaţa noastră – nu am rănit pe cei din jur? De câte ori nu am nedreptăţit pe cineva? Cât de mult, poate – noi știm sau nu știm –, cineva a suferit din cauza noastră? Noi suntem, așadar, și cei care îi rănim pe alţii, și îi lăsăm, uneori, să sufere, datorită atitudinii noastre, fără să ne îngrijim de ei.
Noi suntem, de asemenea, cei care trecem pe lângă cei răniţi – de multe ori, tratăm cu indiferenţă suferinţa sau necazurile lor. De câte ori i-am pus noi la suflet pe cei răniţi în războaie, pe mamele, soţiile sau copiii lor? Ne-am rugat, ne-am făcut o cruce, dar n-am simţit durere adâncă în inima noastră, pentru că suntem prea ocupaţi să ajungem la destinaţia noastră, precum cei doi călători din Evanghelia de astăzi, care au trecut nepăsători pe lângă cel aflat în suferinţă.
Uneori, ne ajută Dumnezeu, și ne oprim, pentru o clipă, fiindu-ne milă de cel aflat în suferinţă. Dar, de și mai multe ori, privim la noi cu superioritate, spunând că noi nu suntem indiferenţi, ca alţii: „Noi – precum spune fariseul din Evanghelie – postim, ne rugăm și dăm milostenii, nu ca păcătoșii aceia, răi și desfrânaţi” – și pierdem, prin aceasta, și cele pe care am încercat să le împlinim, în conformitate cu poruncile Sfintei Biserici.
Ne regăsim, așadar, în cele patru tipuri de oameni, pe care îi întâlnim în Evanghelia de astăzi. Şi – dacă suntem tâlhăriţi de patimi, dacă noi tâlhărim pe alţii, prin nedreptatea pe care le-o facem, dacă trecem nepăsători pe lângă cel aflat în suferinţă, și dacă ne mândrim pentru faptul că l-am ajutat cu ceva pe cel aflat în suferinţă – cum ne tămăduim de toate aceste răni pe care le avem?
Mergem – precum cel din Evanghelia de astăzi – la „casa de oaspeţi”, adică la Sfânta Biserică, căci în Biserică găsim tămăduire, Biserica fiind spitalul duhovnicesc, unde nu numai ni se iartă păcatele, dar suntem tămăduiţi și de rănile pe care noi le-am făcut altora, sau alţii ni le-au făcut nouă. (...)
Pentru a primi tămăduire în Biserica lui Hristos, avem nevoie să fie prezentă, în adâncimea fiinţei noastre, dragostea de Dumnezeu și de aproapele. De ce este necesară această atitudine de dragoste? Pentru că ea ne aduce multe lucruri, dintre care amintim câteva:
În primul rând, după cum ne spune același dumnezeiesc Apostol Pavel, fără dragoste suntem nimic: „De am cunoaște toate limbile pământului, și am merge să-L propovăduim pe Hristos la toate neamurile, dar dragoste nu avem, nimic nu suntem. Dacă împărţim toată averea noastră săracilor, dar nu o facem cu dragoste, nimic nu suntem. Dacă ne dăm trupul să fie ars, pentru apărarea credinţei, dar dragoste nu avem, nimic nu suntem.”.
În al doilea rând, dragostea ne aduce adevărata cunoaștere. De multe ori, ne întrebăm: Care este semnificaţia lucrurilor sau a evenimentelor care se petrec în viaţa noastră și în viaţa lumii? De ce suntem atât de mult în derută și nu cunoaștem răspunsul? Experienţa Bisericii ne arată că nu cunoaștem răspunsul, nu aflăm calea cea dreaptă pe care să mergem, pentru că este prea puţină dragoste întru noi (dacă este, cumva, ceva dragoste întru noi).
Sfântul Evanghelist Ioan spune că „doar cel care iubește, cunoaște pe Dumnezeu”. Iar Sfântul Grigorie Palama spune că „doar cel care ajunge să dobândească dragostea cea dumnezeiască, acela Îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că el se îmbracă în lumina cea dumnezeiască”, adică omul acesta este acoperit de slava cea mai presus de ceruri a lui Dumnezeu, și ajunge la cunoaștere.
Dragostea este necesară, pentru că doar prin ea dobândim libertatea. „Iubește și fă ce vrei” este un cuvânt din înţelepciunea cea veche. „Fă ce vrei”, pentru că, în faţa dragostei, nu mai există nicio lege, căci legea este făcută pentru cei fără de lege, iar cel care are dragoste, împlinește toată legea, și nu mai are nevoie de nicio barieră a ei.
La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul Hușilor a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim pentru dragostea manifestată prin prezența lor la Bârlad.
Preasfinția Sa a amintit de afirmația Sfântului Grigorie Palama, unul din ocrotitorii sfântului locaș care „ne spune că noi, ori de câte ori ne rugăm, săvârșim Liturghie cerească. Acest lucru ne-am străduit să facem și noi în inima noastră – să Îl căutăm pe Domnul, să ne hrănim din harul pe care Îl revarsă Domnul, cu atâta îmbelșugare, în timpul Sfintei Liturghii. Când venim la Liturghie, să căutăm să vedem ce vrea Domnul să grăiască inimii noastre.
Începând de astăzi, această biserică va fi locul în care ne vom strădui să deprindem modul de viețuire în Hristos. Domnul să ne dăruiască lumină și bucurie!
Părintele Episcop Ignatie a numit Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Grigorie Palama”, Catedrala orașului Bârlad.
În semn de prețuire pentru tot efortul pastoral și edilitar depus până în prezent, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan i-a oferit, la propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, părintelui paroh Ciprian Aurelian Tacu, Crucea moldavă – cea mai înaltă distincție pentru clerici a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Părintele Ciprian Aurelian Tacu este și consilierul pentru construcții bisericești și patrimoniu al Episcopiei Hușilor.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Iustin Marin, care a condus, pentru o vreme, în calitate de paroh, lucrările de zidire a sfântului locaș, și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat îndeaproape în ridicarea noii biserici. Între cei evidențiați s-a numărat și domnul Dumitru Boroș, Primarul Municipiului Bârlad, care a primit din partea Ierarhului Hușilor, Crucea Episcopală „Grigorie Leu”.