În prima parte a zilei, preoții din Protopopiatul Bârlad s-au întâlnit în rugăciune, la Sfânta Liturghie oficiată de Ierarhul Hușilor în biserica „Învierea Domnului” și „Sfânta Ecaterina” din municipiul Bârlad.

În deschiderea întâlnirii, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre puterea rugăciunii de a schimba mintea, numindu-o „cel mai bun antidepresiv”:

Una dintre provocările cu care s-a confruntat Sfântul Grigorie Palama, și cu care ne confruntăm și noi, astăzi, este raționalismul – tendința de a uzurpa tot ceea ce ține de credință, de partea nevăzută a existenței noastre. Sfântul Grigorie Palama a reușit să dea un răspuns adecvat raționaliștilor, care puneau în prim-planul vieții lor rațiunea, desprinsă (divorțată) de credință.

Sfântul Grigorie Palama a apărat, cu întreaga sa ființă, adevărul teologic fundamental că noi putem, încă din această viață, să gustăm din harul lui Dumnezeu (să ne îndumnezeim).

În societatea în care trăim, se pune mare accent pe două aspecte ale vieții psihice (abordarea psihologică a omului) – meditația (mai mult cea orientală, decât creștină sau filocalică) și conceptul de mindfulness (trezvia sau starea de atenție asupra propriei ființe, asupra a ceea ce se întâmplă în propriul univers lăuntric).

Sunt foarte mulți psihologi sau psihiatrii care recomandă, pentru o stare de liniște, sau pentru vindecarea bolilor psihice, meditația și mindfulness.

Cele trei cărți ale autorului Joe Dispenza sunt ca o „Filocalie, în varianta seculară” (în limbaj secular, medical). În cartea „Antrenează-ți mintea”, acest autor spune că niciodată nu trebuie să ne împotrivim gândurilor negative (rele), pentru că, dacă vom face lucrul acesta, ele vor primi o putere mai mare în capul nostru, și vor influența viața noastră.

În tradiția isihastă, unul dintre îndemnurile pe care îl dau Părinții este legat de trezvie – atenția pe care trebuie să o avem, la nivelul minții noastre. Trebuie să stăm ca niște portari (ca niște santinele), să nu lăsăm să intre în capul nostru orice gând care ne poate spurca și destabiliza, din punct de vedere spiritual.

Părinții filocalici ne dau sfatul să nu ne împotrivim gândurilor, să nu intrăm în dialog cu ele, ci să încercăm să mutăm gândirea pe ceva pozitiv – așa cum a făcut Domnul. În pustiul Carantaniei, când diavolul I-a spus lui Hristos: „Transformă pietrele acestea în niște pâini!”, Domnul nu a intrat în dialog cu diavolul, ci a mutat acest gând pe un cuvânt din Scriptură: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”.

În tradiția filocalică, mai ales la Părinții din secolul al IV-lea, din pustiul Egiptului, există așa numita luptă duhovnicească cu gândurile – adică să avem capacitatea să găsim, în Sfânta Scriptură sau în gândirea Părinților, câte un verset (text), pe care să îl folosim drept înlocuitor la un gând negativ care ne tulbură.

Tot acest autor (Joe Dispenza) spune că trebuie să fim foarte atenți la gândire, pentru că tot ceea ce gândim devine simțire, și tot ceea ce este simțire influențează gândirea noastră. Același lucru îl găsim și în Filocalie – trezvia și paza gândurilor care modelează (configurează) viața noastră.

În lumea laică, se vorbește foarte mult despre meditație, sunt foarte mulți oameni care practică meditația, dar nu în sensul creștin, ci pur și simplu iau o un cuvânt (o mantră) pe care îl tot rostesc în capul lor.

Noi avem Rugăciunea lui Iisus, care este cel mai bun antidepresiv, cel mai bun remediu împotriva stărilor de anxietate cu care ne confruntăm cu toții – neliniști, tulburări, gânduri obsesive. Lupta nu e foarte simplă. Mai ales pentru cei care trec prin aceste încercări, la nivelul minții, este foarte greu.

Este o diferență între un gând negativ și un gând rău. Gândul rău are mai mult o conotație morală (de exemplu, atunci când îl judecăm pe aproapele nostru). Gândul negativ vine din senin și, pur și simplu, intră în capul nostru și ne dă o stare de neliniște (de exemplu, ne gândim că ne vom îmbolnăvi de ceva).

Noi ne vindecăm prin spovedanie de gândurile rele și negative.

Sfântul Grigorie Palama ne spune că unde nu este pocăință, nu putem vorbi despre rugăciune profundă. Este nevoie de pocăință dacă vrem să avem o rugăciune pe care să o asculte Domnul și care să ne schimbe cu adevărat - să devenim rugăciune, nu doar să o posedăm.

Pentru a putea „decola” în universul rugăciunii, ai nevoie de solul pocăinței.

Să nu pierdem niciodată simțirea prezenței lui Dumnezeu, mai ales în Sfânta Liturghie. Toată Liturghia să fie o tensiune a noastră, de la început până la sfârșit, care să se concretizeze în căutarea simțirii adânci a lui Dumnezeu acolo unde slujim ca preoți.

Așa cum spune Sfântul Sofronie, duhul lumii de astăzi nu ne îmbie la rugăciune, ci la foarte multă împrăștiere.

„Adevărata rugăciune către Dumnezeul Cel adevărat este împărtășire cu duhul lui Dumnezeu, Care se roagă în noi. El ne dă a cunoaște pe Dumnezeu. El aduce duhul nostru în starea de a contempla veșnicia. Fiind har ce se coboară de sus, actul rugăciunii depășește firea noastră, în virtutea cărui fapt i se împotrivește trupul nostru stricăcios, neputincios a se înălța în tărâmul duhului.

I se împotrivește rugăciunii, de multe ori, mintea, neputincioasă în a purta veșnicia, clătinată de îndoieli, respingând tot ceea ce-i depășește înțelegerea.

Rugăciunii i se împotrivește mediul social în care trăim, care își organizează viața după alte țeluri, diametral opuse rugăciunii.

Rugăciunea nu este răbdată de duhurile potrivnice, însă numai ea, rugăciunea, renaște lumea zidită, din căderea ei, biruindu-i rutina, inerția și stagnarea, printr-o mare încordare a duhului nostru, în a împlini și a urma poruncilor lui Hristos.

Este grea nevoința rugăciunii. Se schimbă stările duhului nostru. Uneori, rugăciunea curge în noi precum un râu puternic, alteori inima rămâne uscată. Rugăciunea, nu arareori, înseamnă a destăinui lui Dumnezeu toată jalnica noastră stare, neputințe, negriji, îndoieli, frici, zbucium, deznădejde, într-un cuvânt, tot ceea ce este legat de împrejurările vieții noastre; a-I destăinui lui Dumnezeu, fără a căuta expresii elegante, nici măcar vreo succesiune logică. Adesea, acest mijloc de a comunica cu Dumnezeu este începutul unei rugăciuni-convorbire”.

Să căutăm, în tot ceea ce facem, să nu pierdem duhul de rugăciune.

Cu prilejul acestei întâlniri, Părintele Episcop Ignatie a prezentat pe scurt și a oferit tuturor preoților prezenți câte un exemplar din volumul  „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate” apărut la cunoscuta Editură Spandugino, în parteneriat cu Editura Horeb a Episcopiei Hușilor, al cărui autor este.

A urmat apoi referatul tematic, susținut de părintele Răzvan Acostioaei, de la Parohia Sfântul „Dumitru Bârlad”, și discuții pe marginea acestuia.

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată dialogului dintre ierarh și preoți pe teme de actualitate pastorală.