Din soborul slujitorilor a făcut parte și arhimandritul Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre profilul duhovnicesc al Sfântului Nicolae, evidențiind bunătatea și blândețea acestuia:

«Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară» (Matei 11, 29-30)

Biserica ni-l pune înainte, spre aducere-aminte, pe cel care a pătruns în conștiinţa noastră ca fiind milostiv, bun și blând – Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni.

Troparul dedicat Sfântului Ierarh Nicolae sintetizează punctele de rezistenţă ale biografiei acestuia. Unul dintre aceste puncte de forţă este blândeţea. Alcătuitorul troparului îl numește „chip al blândeții”.

În limba greacă, pentru „chip” este folosit cuvântul „icoană”. Prin urmare, Sfântul Ierarh Nicolae este o icoană a blândeții.

În logica duhovnicească, blândeţea nu presupune doar starea de liniște, ci înseamnă mai ales delicateţea și capacitatea de a rămâne neclintiţi – așa cum ne spune Sfântul Ioan Scărarul – atât atunci când suntem ocărâţi, cât și atunci când suntem lăudaţi.

Omul blând nu este afectat de niciuna din aceste stări – nici când este lăudat nu se mândrește, nu crede că i se cuvine ceva și nu se comportă cu aroganţă, dar nici când este ocărât nu se întristează, nu cade în deznădejde. Omul blând știe, în adâncul sufletului său, că toate vin de la Dumnezeu, și nu merită niciun fel de consum (combustie lăuntrică).

Sfântul Ierarh Nicolae este numit blând pentru că el a împlinit, la modul cel mai autentic și frumos al cuvântului, ceea ce Hristos ne cere fiecăruia dintre noi: să învăţăm de la El, „că este blând și smerit cu inima”. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, pune cele două virtuţi – smerenia și blândeţea – una lângă cealaltă, considerându-le a fi niște „surori”.

Omul smerit nu poate fi decât blând, iar omul blând, în sensul duhovnicesc al cuvântului, nu poate fi decât smerit în adâncul sufletului său.

În contrast cu omul blând, omul mânios (nervos) ascunde în inima sa multă mândrie.

Cu cât cineva este mai grabnic în a se mânia și a-și vărsa nervii pe cei din jurul său, cu atât este un indiciu că este locuit de foarte multă mândrie.  Mânia merge mână în mână cu mândria - și acestea două sunt tot „surori”.

An de an, când îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, suntem invitaţi să ne străduim să dobândim virtutea blândeții.

Din păcate, lumea în care trăim este plină de mândrie, de multă agresivitate și de multă dorinţă de răzbunare - de a genera conflicte, de a instiga oamenii la a nu se înţelege. De aceea, a căuta, pe cât ne stă în putinţă, să fim blânzi, este una dintre cele mai frumoase nevoinţe și bucurii ale omului.

Omul blând este înţelept, are capacitatea de a înţelege lucrurile în esenţa lor – nu se oprește la ceea ce este superficial (exterior), ci pătrunde în adâncul (străfundurile) sensului vieţii și a tot ceea ce Dumnezeu ne oferă.

Preasfinția Sa a afirmat că blândețea nu înseamnă moliciune sufletească, ci conține în sine și fermitatea:

Ori de câte ori ne uităm înspre Sfântul Nicolae, să ne facem o autoevaluare spirituală – să ne întrebăm cât de blânzi suntem.

Blândeţea nu înseamnă stare de moliciune sufletească. Blândeţea presupune și fermitate.

Însuși Domnul, în Evanghelie, a avut momente de fermitate, de a limpezi apele atunci când erau tulburi. Momentele în care Domnul a fost ferm au fost mai puţine decât momentele în care a fost blând. Acesta ar trebui să fie raportul și în viaţa noastră – cele mai multe momente să fie cele de blândeţe, de înţelepciune și de bunătate.

Fermitatea nu înseamnă mânie, ci puterea de a-ţi exercita autoritatea, în sensul cel mai spiritual al cuvântului, așa cum un profesor își poate stăpâni elevii nu atât prin ameninţare și prin coerciţie, cât prin ceea ce deţine el, din punct de vedere al cunoștinţelor. Întotdeauna, un elev  va rămâne fascinat de pregătirea intelectuală a profesorului – aceasta va stârni în sufletul său un respect aparte și va simţi că acela are autoritate.

Cel care ameninţă, crezând că prin agresivitate îi poate stăpâni pe elevi, se înșală. Îi va controla, pe moment, într-un anume fel, dar acei elevi nu se vor raporta la el cu respect, nu vor ţine cont de autoritatea spirituală pe care o implică statutul de profesor, ci le va fi mai mult frică de el.

Sfântul Ierarh Nicolae a fost blând, înţelept, dar și ferm, atunci când s-a impus mărturisirea de credinţă, dar mai ales când trebuia să-i ajute pe cei sărmani.

Cineva spunea, foarte frumos și sugestiv, că sărbătoarea de astăzi nu este neapărat a ghetuţelor pline de daruri, de vreme ce sunt atâţia copii sărmani, care poate nu primesc niciun dar, de la nimeni, nici în aceste zile de sărbătoare, nici pe parcursul anului. Sunt atâtea fete care își transformă trupul într-o marfă, pentru că nu au cu ce să trăiască. Sfântul Ierarh Nicolae le-a salvat pe acele fete, care își puseseră în gând să desfrâneze, ca să aibă o sursă de venit. Le-a aruncat niște pungi de galbeni în casă și, în felul acesta, le-a oprit de la desfrânare.

Câte persoane nu sunt, care, din sărăcie sau din diverse motive - multe dintre ele de neînţeles pentru noi, recurg la asemenea fapte nedemne și desconsiderante pentru ele?

Sărbătoarea de astăzi este un bun motiv de reflecţie și asupra copiilor săraci, care nu au ce să mănânce. Unii poate mor de frig, alţii poate nu simt dragostea părinţilor, pentru că sunt daţi în grija altor persoane, care pur și simplu își fac meseria, fără să să pună suflet în ceea ce privește relaţia lor cu acești copii.

Sfântul Ierarh Nicolae să ne ajute să fim blânzi, să avem smerenie, foarte multă înţelepciune, și dragoste faţă de cei sărmani și neajutoraţi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Spiridon Oprea, pe seama Mănăstirii Sfântul Ștefan cel Mare - Movila lui Burcel. De asemenea, Preasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ștefan Rusu.