Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Marian Rugină și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a explicat paralelismul pe care Domnul Hristos îl face între mana pe care evreii au primit-o în pustie și Sfânta Euharistie:

«Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viață veșnică. Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu» (Ioan 6, 47-51)

Joia Mare este ziua în care Domnul Hristos, în chip tainic, a încredințat ucenicilor Săi, la Cina cea de Taină, săvârșirea Sfintei Euharistii. S-a dat pe Sine, tainic, ca fiind hrana cea mai minunată și adevărată pentru fiecare om – Trupul și Sângele Său – cele care ne fac părtași la comuniunea cu Hristos Cel răstignit și înviat.

Ori de câte ori ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, noi trăim, în chip tainic dar real, moartea și învierea Sa, așa cum ne dă mărturie Sfântul Vasile cel Mare, în textul Liturghiei pe care o săvârșim astăzi.

Dacă vom citi Sfintele Scripturi – cu precădere Noul Testament –, vom constata că Hristos, atunci când a vorbit despre Sfânta Euharistie (Trupul și Sângele Său), nu a făcut referire la mielul de Paști pe care îl mâncau evreii, ca un semn de aducere aminte și de părtășie la unul dintre evenimentele esențiale ale poporului ales – ieșirea din robia egipteană.

În cuvântarea euharistică din capitolul 6 al Evangheliei de la Ioan, Hristos face un paralelism între Euharistie – Trupul și Sângele Său pe care, dacă noi Îl mâncăm, vom avea viață (vom fi vii), și mana din pustie. Nicăieri în Noul Testament nu vom găsi vreun paralelism făcut de Domnul Hristos între Euharistie și mielul junghiat de către evrei (chiar dacă Hristos este Mielul lui Dumnezeu, Care a fost junghiat pentru noi, oamenii). Sfântul Ioan Botezătorul Îl numește pe Hristos „Mielul lui Dumnezeu”. Însă Hristos, când vorbește despre Euharistie, nu face acest paralelism, ci vorbește despre mana din pustie.

De ce a făcut Hristos acest paralelism – între mana pe care au primit-o evreii imediat după ce au ieșit din robia egipteană și Trupul și Sângele Său? Evident, în logica lui Dumnezeu-Omul, nimic nu este întâmplător. Totul are un rost foarte profund, niște legături tainice.

Cei care au ascultat acest cuvânt al lui Hristos despre Euharistie, îl înțelegeau foarte bine. Din păcate noi, cei de astăzi, nemaifiind foarte familiarizați cu textul Scripturii, ne gândim că acest paralelism a fost adus de Hristos, în atenție celor care Îl ascultau, pentru ca așa a simțit atunci.

Cuvântarea lui Hristos despre Sfânta Euharistie este încadrată într-un context foarte precis, în Evanghelia de la Ioan. Hristos le vorbește despre «pâinea cea vie, care s-a coborât din cer» – sau, așa cum este ea numită în Cartea Psalmilor, „pâinea cerească” (Ps. 77, 28) sau „pâinea îngerească” (Ps. 77, 29) pe care a mâncat-o omul.

Această cuvântare este încadrată perfect într-un context – ea vine după minunea pe care a săvârșit-o Hristos în pustie, cu cei care erau flămânzi – înmulțirea celor cinci pâini și doi pești din care s-au hrănit cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii.

Domnul le-a dat evreilor (poporului ales), în drumul lor spre Țara Făgăduinței, în pustie, mana cea cerească, chiar dacă ei au cârtit și I-au reproșat lui Dumnezeu (implicit, lui Moise), spunându-I: „Ne-ai scos din Egipt, unde aveam căldările pline de carne și mâncare, și ne-ai adus în pustiu ca să ne chinuim, murind aici de foame”. Chiar dacă ei au cârtit, Dumnezeu S-a milostivit de ei și le-a dat mana, pe care aveau datoria să o culeagă dimineața și să nu o țină de pe o zi pe alta, pentru că se strica.

Unii dintre cei care au abordat în chip raționalist acest eveniment al manei, care era darul lui Dumnezeu dat evreilor din cer, au gândit că era vorba despre planta numită tamarisc, însă aceasta este o interpretare a celor care nu cred în minuni.

Cuvântul din limba ebraică pentru mană este „man hu”, care înseamnă „ce este aceasta?” – adică evreii se minunau de această hrană, pe care aveau datoria să o culeagă dimineața, ca să le fie pentru mâncare (seara, primeau carne de prepeliță). Această mană era o minune, care nu poate fi explicată din punct de vedere logic.

În gândirea evreilor, mana a fost creată de Dumnezeu înainte de facerea lumii, și după aceea le-a dat-o evreilor, în peregrinarea lor înspre Țara Făgăduinței. Adică mana aceasta era din veșnicie, așa cum Hristos este din veșnicie – nu are început, este deoființă cu Tatăl. A luat trup, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a intrat în timp, asumându-Și firea noastră omenească, însă El a luat, așa cum ne spun Părinții Bisericii, ceea ce nu era – Om, rămânând ceea ce era din veșnicie – Dumnezeu.

Evreii credeau că această mană a fost așezată în cortul (templul) cel ceresc, de către Dumnezeu. Al treilea indiciu, care ne ajută să înțelegem corespondența dintre Euharistie și mana pe care au primit-o evreii în pustiu este că evreii îl considerau pe Mesia, Cel care urma să vină (Răscumpărătorul), ca fiind un nou Moise și, odată cu venirea lui Mesia, ei vor reprimi mana cea cerească.

Evreii nu au mai primit mana, în momentul în care au intrat în Țara Făgăduinței. În Sfânta Scriptură ni se spune că, atunci când au pășit în ținutul Ghilgal, în pământul făgăduinței, și au luat hrana pământească, a încetat să mai coboare din cer mana (pâinea îngerilor). Venirea lui Mesia coincidea cu reprimirea manei cerești.

Cu toate că Hristos le vorbea evreilor în logica lor, ca ei să priceapă, n-au putut să-L primească și să înțeleagă că El este mana cea adevărată, pâinea cea vie, superioară celei din Vechiul Testament.

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra realității că pâinea și vinul din cadrul Liturghiei se prefac, cu adevărat, în Trupul și Sângele Domnului, nefiind doar simboluri:

Despre Euharistie ni se spune că „cel care va mânca pâinea aceasta viu va fi în veci”. În Vechiul Testament există o singură referință, în care ni se spune despre un anume fel de mâncare pe care, dacă îl va consuma omul, va trăi în veci.

În prima carte a Sfintei Scripturi, Cartea Facerii, se spune: «Și a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și să trăiască în veci!”» (Facere 3, 22). Iar în ultima carte a Scripturii, Cartea Apocalipsei, ni se spune că pomul vieții este Hristos – dacă Îl mâncăm pe El, vom avea viață în noi.

În Înțelepciunea lui Isus Sirah, ni se spune că mana (pâinea îngerilor) era spre desfătarea și bucuria oamenilor – așa și Sfânta Euharistie este spre bucuria, spre desfătarea și îndumnezeirea omului.

Ori de câte ori ne împărtășim, noi primim lumina cea cerească, suntem martorii unei teofanii (a unei arătări a lui Dumnezeu în viața noastră), pentru că pâinea și vinul cu care noi ne împărtășim nu sunt un simbol, ci sunt Însuși Trupul și Sângele lui Hristos Cel răstignit și înviat.

Hristos să fie Cel care să lucreze în noi, ca să putem înțelege această Taină a Euharistiei și să trezească în noi conștiința faptului că un creștin ortodox autentic își dă seama de faptul că viața lui depinde de Sfânta Euharistie.

Să gândim raportarea față de Sfânta Împărtășanie ca o dependență, în sensul cel mai frumos, autentic și profund al acestui cuvânt. Să ajungem în punctul în care să spunem: „Eu nu pot trăi fără Hristos Euharistic. Sunt dependent de El. Nu pot concepe viața mea fără Hristos din Euharistie (fără Liturghie)”.

Din păcate, noi punem accent pe orice altceva – chiar și în viața liturgică –, mai puțin pe Liturghie. Nici nu ar trebui să gândim în logica aceasta – a unei concurențe între slujbele Bisericii – toate sunt esențiale, una o cere pe cealaltă. Însă miezul, centrul de gravitație în jurul căruia ar trebui să ne mișcăm cu toții este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Sfânta Euharistie.

Dacă neglijăm Împărtășania, vom fi niște neoprotestanți ortodocși – la neoprotestanți nu există Euharistie, ci doar cântare și predică – aceștia sunt pilonii de forță ai adunărilor pe care le au. Noi, în Ortodoxie, avem cântare și cuvânt, dar totul gravitează în jurul lui Hristos din Euharistie. Dacă nu ne împărtășim, rămânem doar cu cântarea și cuvântul, și Îl neglijăm pe Cel de la care ne sunt dăruite și cântarea și cuvântul – Hristos, Care S-a jertfit nu pentru Sine, ci pentru noi, ca să ni Se dăruiască nouă, în Sfânta Împărtășanie.

Învrednicească-ne Domnul de această conștiință – că Hristos din Euharistie ne este mai necesar și decât aerul pe care îl respirăm.