Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Cosmin Gubernat și părintele protopop Adrian Chirvasă, parohul bisericii.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat de ce în textele de slujbă se vorbește despre „vederea” Învierii lui Hristos, iar nu despre „credința” în aceasta:

«Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta» (Stihiră din Canonul Învierii)

Avem inimile pline de bucuria Învierii lui Hristos. Trăim cu toţii ceea ce au simţit, în adâncul inimii lor, femeile mironosiţe, atunci când au fost întâmpinate de către Hristos cu îndemnul: „Bucuraţi-vă!”. Învierea lui Hristos este bucuria fiecărui creștin.

Unul dintre marii sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Serafim de Sarov, își întâmpina ucenicii sau pe cei care veneau să-i ceară sfat, pe tot parcursul anului, cu această salutare: „Hristos a înviat, bucuria mea!”. Învierea lui Hristos este sursă de bucurie.

Când nu reușim să dăm la o parte din sufletul nostru tristeţea (mâhnirea, frământarea interioară), este un indiciu că încă nu am devenit părtași, cu adevărat, la Învierea lui Hristos.

Într-un text de o frumuseţe deosebită, din slujba Paștilor, ni se spune așa: «Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus». Pe marginea acestui text, Sfântul Simeon Noul Teolog se întreabă de ce imnograful nu a spus: „Învierea lui Hristos crezând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus”? De ce a folosit verbul „a vedea” și nu „a crede”?

Tâlcuirea pe care ne-o oferă Sfântul Simeon Noul Teolog este că, prin inspiraţia Duhului Sfânt, imnograful vrea să ne transmită faptul că numai prin vederea Învierii lui Hristos, devenim cu adevărat părtași acesteia, adică înviem și noi, ne însușim învierea, la modul cât se poate de personal. Nimeni nu a văzut Învierea, însă toţi s-au bucurat de ea.

Tot Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că Hristos vine în inima noastră, în trupul nostru, care trebuie să fie străbătut de pocăinţă și smerenie, și intră în acesta ca într-un mormânt – în mormântul pocăinţei și al smereniei noastre –, pentru ca să ne învieze pe noi, cei afectaţi de boala mortală a păcatului.

În felul acesta înviem noi cu Hristos și avem putinţa de a vedea acest eveniment unic din istoria umanităţii. Așa ne însușim roadele Învierii lui Hristos, și devenim oameni înviaţi în El. Pentru aceasta, este nevoie de „îngroparea” noastră în mormântul pocăinţei și al smereniei, așa cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

Dacă încă suntem sub puterea tristeţii, a îngrijorărilor și a frământărilor de tot felul, în adâncul inimii noastre, e semn că încă nu am înviat cu adevărat, ci suntem sub captivitatea păcatului, care generează tristeţe în sufletul nostru.

Dacă am fi smeriţi și am avea duh de pocăinţă, ar dispărea tristeţea, oricât de motivată ar fi aceasta. Inevitabil, viaţa, în curgerea ei, ne mai așază în situaţii care sunt dureroase și pe care le purtăm foarte greu în inima noastră. Însă, dacă facem efortul de a ne branșa la acest flux de bucurie al Învierii lui Hristos, vom ajunge la concluzia că toată fărâmiţarea lăuntrică, tot chinul lăuntric pe care l-am dus în noi este unul pentru care nu ar fi trebuit să ne consumăm.

Sunt foarte puţini cei care trăiesc în felul acesta Învierea lui Hristos și reușesc, în situaţiile de tulburare, să simtă, cu putere, venirea lui Hristos Cel Înviat în inimile lor.

Preasfinția Sa a  vorbit arătat că prin asumarea Învierii Domnului, la modul personal, putem depăși stările de tristețe, tulburare sau anxietate:

Învierea lui Hristos (Sărbătoarea Paștilor) nu trebuie să rămână o simplă celebrare liturgică. Ea trebuie asumată în viaţa noastră.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune următorul lucru, despre modul cum putem să-L avem, pe Hristos Cel Înviat, în viaţa noastră, plecând de la textul liturgic: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat.”:

«Cum, deci, Duhul Sfânt ne îndeamnă să zicem: „Învierea lui Hristos văzând”, ca unii ce am văzut-o, deși n-am văzut-o, de vreme ce Hristos a înviat o dată pentru totdeauna, și nici atunci nu L-a văzut cineva înviind? Oare Dumnezeiasca Scriptură vrea ca noi să minţim? Să nu fie. Dimpotrivă, ea ne îndeamnă să spunem mai degrabă adevărul, și anume că în fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare ceas, atunci când Însuși Stăpânul nostru învie în noi, strălucind și scânteind cu scânteierile nestricăciunii și dumnezeirii. Că venirea și prezenţa purtătoare de lumină a Duhului ne arată ca niște zori Învierea Domnului sau, mai degrabă, ne dă harul de a-L vedea pe El Însuși înviind. De aceea și zice: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă”. Şi, însemnând a doua Lui venire, adăugând, zicem așa: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Deci, câtor li Se arată Hristos înviind, li Se arată în chip cu totul duhovnicesc, fiind văzut cu ochii duhovnicești. Pentru că, atunci când vine în noi, prin Duhul, ne învie din morţi, ne face vii, și ne dă să-L vedem întreg și viu întru noi pe El, Cel nemuritor și nepieritor. Dar nu numai aceasta, ci ne dăruiește și harul de a-L cunoaște limpede, ca pe Unul Care, împreună înviind, este împreună preamărit cu noi, precum mărturisește Sfânta Scriptură».

Așa ne putem însuși noi Învierea lui Hristos. Ori de câte ori auzim la strană această cântare deosebită, să ne întrebăm: „Noi L-am văzut pe Hristos? Am văzut Învierea Sa în viaţa (inima) noastră? A înviat și pentru noi, la modul personal? Simţim că a intrat în trupul nostru, pentru a ne smulge din tristeţi și din zbaterile lăuntrice pe care le trăim?”.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune și ne încredinţează că, dacă trupul nostru va deveni un mormânt al pocăinţei și al smereniei, prin venirea Duhului Sfânt în noi, Hristos va învia și ne va face părtași Învierii Sale. Vom vedea, în chip lămurit limpede, Învierea Sa, nu numai vom crede în ea, și, în felul acesta, tristeţile, supărările, fărâmiţările lăuntrice pe care le trăim, vor fi spulberate sau ne vom raporta altfel faţă de acestea. Nu le vom resimţi atât de puternic impactul, pentru că vom fi atinși de harul Învierii lui Hristos, care este sursă de bucurie și de lumină.

Să ne învrednicească Domnul să ajungem în această stare de trăire a Învierii Sale, încât să spunem, cu toată inima și cu toată certitudinea, că am văzut Învierea Sa și ne închinăm Domnului Iisus, ca Unuia Care este fără de păcat.