Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Eduard Irimiea și Ciprian Aurelian Tacu, părinții inspectori eparhiali Dragoș Trofin și Cristian Roșu, părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, și părinții protopopi Iulian Ștefan și Andrei Mereuță, parohul bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Vlăduț-Cosmin Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre profilul duhovnicesc al Sfântului Arhidiacon Ștefan, insistând asupra dragostei cu care a mărturisit realitățile evanghelice:

«Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit» (Fapte 7, 59-60)

Biserica a rânduit, în înţelepciunea ei, ca, an de an, în a treia zi de la marea sărbătoare a Nașterii după trup a Mântuitorului, să îl avem în atenţia noastră duhovnicească pe întâiul mucenic al lui Hristos, Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Despre biografia spirituală a acestui mare mucenic al Bisericii lui Hristos aflăm din capitolul 7 al Cărţii „Faptele Apostolilor”, care conţine atât cuvântarea pe care a rostit-o, în faţa celor care Îi erau ostili lui Hristos, cât și elemente de biografie duhovnicească. Ni se spune despre Sfântul Arhidiacon Ştefan că avea faţa ca de înger, că a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus Hristos stând în picioare în ceruri.

Care a fost motivul ca, în această perioadă de bucurie și de multă lumină, Biserica să îl cinstească pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, cel care și-a dat viaţa integral lui Hristos?

Motivul este faptul că acesta s-a identificat, prin viaţa, mărturisirea și jertfa sa, cu Hristos.

De fapt, orice martir trăiește, până în adâncul fiinţei sale, viaţa pe care Hristos a trăit-o. Punctul de identificare dintre Hristos și mucenici – în cazul nostru, Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ştefan, îl putem sesiza în atitudinea pe care o au aceștia faţă de adversari.

Pe Cruce, Hristos ne-a învăţat că iubirea adevărată niciodată nu jignește, niciodată nu se apără, și, mai mult decât atât, niciodată nu caută să se îndreptăţească. Pe Hristos, pe Cruce fiind, aproape toţi cei care erau acolo Îl jigneau, Îl persiflau, se raportau la El cu multă ingratitudine nerecunoștinţă. El a rămas neclintit în dragostea Sa, și nu i-a jignit pe niciunul dintre cei care erau acolo. Nici măcar nu S-a apărat, pentru că dragostea este cea mai frumoasă mărturie, în faţa celor care sunt dușmani.

În momentul în care s-au năpustit asupra lui cu pietre, ca să-l ucidă, atunci când fremătau de furie de mânie, Sfântul Arhidiacon Ştefan, într-o stare de liniște și de iubire hristică (asemănătoare iubirii lui Hristos), s-a rugat pentru ei, spunând astfel: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta!”.

Dintr-o asemenea atitudine reţinem un aspect esenţial – mărturisirea credinţei în Hristos, cu curaj, cu întreaga fiinţă, nu implică sub nicio formă jignirea sau rănirea celor care nu împărtășesc viaţa fundamentată pe valorile Evangheliei.

Unii dintre cei care se cred posesori ai adevărului, în mod absolut, în numele iubirii lui Hristos, consideră că trebuie să jignească, să rănească, crezând că numai în felul acesta își pot manifesta atașamentul faţă de credinţa Bisericii.

Nicăieri, în niciun din textele martirologice ale Bisericii noastre – unde este relatată mucenicia multor sfinţi care și-au dat viaţa pentru Hristos – nu vom găsi un text în care, atunci când își dau viaţa pentru Dumnezeu, mucenicii să-i jignească pe cei care îi batjocoresc. Iubirea lui Hristos este atât de puternică și de plenară în sufletele lor, încât ei nu au nevoie să jignească sau să se apere în faţa celor care plănuiesc să le ia viaţa.

Preasfinția Sa a arătat care era sursa dragostei manifestate de Sfântul Ștefan, încât se putea ruga pentru ucigașii săi:

Cred că Biserica a rânduit ca în a treia zi de Crăciun să fie prăznuit Sfântul Arhidiacon Ştefan, pentru că este primul dintre martirii care și-au asumat, în mod concret, foarte precis, să iubească așa cum iubește Hristos.

Din păcate, noi nu reușim acest lucru. Atunci când suntem atacaţi, răniţi sau calomniaţi, în mod instinctiv ne apărăm, luăm atitudine, și considerăm că este normal să ne susţinem un punct de vedere din care să reiasă că noi nu suntem vinovaţi, iar ceea ce ni se întâmplă este pe nedrept. Niciunul dintre noi nu am ajuns la ceea ce înseamnă iubirea lui Hristos, așa cum a ajuns Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Măsura iubirii adevărate este cea în care nu te aperi, nu te îndreptăţești, indiferent cât de mult te-ar acuza cel de lângă tine, indiferent cât de mult ar mototoli identitatea ta și te-ar murdări. Aceasta nu înseamnă nici lașitate, nici resemnare, ci manifestarea puterii iubirii.

La examenul iubirii lui Hristos, cu toţii am căzut de atâtea ori. Impulsul este de a ne apăra, de a ne justifica tot timpul.

Dacă ne gândim la Sfântul Arhidiacon Ştefan, în faţa lui erau numai dușmani. A avut curajul să meargă într-o sinagogă, în faţa sinedriului, și le-a vorbit nestingherit, fără niciun fel de frică, despre Hristos, al Cărui nume stârnea instantaneu mânia - exact așa cum se întâmplă când urâm pe cineva.

Când urâm pe cineva, nici măcar nu vrem să îi auzim numele. Așa se comportau și cei care erau în faţa Sfântului Ştefan. El a avut un curaj extraordinar, care pornește tot din iubire faţă de Hristos.

Sfântul Nicolae Cabasila, care a trăit în secolul al XIV-lea, ne spune că martirii mergeau la moarte ca la nuntă, și nu mergeau din curaj, ci mai ales din iubire faţă de Hristos.

Sfântul Arhidiacon Ştefan, pe lângă curajul și mărturisirea credinţei lui în Hristos, a dat și o mărturie frumoasă a ceea ce înseamnă iubirea, pe care Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne-a descoperit-o pe Cruce.

De altfel, vedem că sunt reluate, în biografia spirituală a Sfântului Ştefan, cuvintele lui Hristos. Şi Hristos, pe Cruce, a zis: „Tată, Ţie Îţi încredinţez duhul Meu! Iartă-le păcatul, celor care sunt aici și Mă jignesc, Mă batjocoresc și Mă persiflează, că nu știu ce fac!”.

La fel, Sfântul Ştefan, când deja se îndrepta spre el ploaia de pietre care l-au ucis, el a spus: „Doamne, Iisuse, Ţie îţi dau duhul meu (îl pun în mâinile Tale)!” și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: „Doamne, nu le socoti acestora păcatul pe care îl fac faţă de mine, ucigându-mă!”.

Dacă reţinem acest lucru, putem să ne identificăm și cu Hristos, și cu Sfântul Arhidiacon Ştefan – iubirea adevărată nu rănește, nu jignește, nu se îndreptăţește și nu se apără, atunci când este lovită, ponegrită sau desconsiderată.

Mărturisirea lui Hristos implică doar curajul de a vorbi despre El, nu și faptul de a ataca personal pe cineva, sau de a jigni pe cei care nu împărtășesc credinţa Bisericii.

Sfântul Arhidiacon Ştefan să ne inspire și să ne dea dragostea pe care el a avut-o faţă de cei care îl batjocoreau.

La finalul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți au fost colindați de copiii de la Școala din Grivița.