Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre viziunea creștină reală asupra femeii:

«Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său”» (Facere 2, 18, 21-23)

Duminica a III-a după Sfintele Paști este dedicată femeilor mironosiţe, cele care L-au însoţit pe Domnul Hristos la Crucea răstignirii și, desigur, au fost primele prezente la mormânt, unde au primit vestea minunată că Iisus a biruit moartea – inamicul omului.

Este un bun motiv pentru a reflecta asupra modului cum gândește Biserica poziţia femeii. Din păcate, suntem animaţi de anumite atitudini misogine, dispreţuitoare faţă de femeie, atitudini care sunt într-o deplină discordanţă cu textele Sfintei Scripturi. Oricine desconsideră femeia săvârșește un delict moral.

Pentru a avea o imagine foarte fidelă despre modul cum Biserica se raportează la femeie, este necesar să facem recurs la pasajul din Cartea Facerii, în care ne este relatat modul cum Dumnezeu a creat-o. 

Din nefericire, unii, care nu știu să citească în mod contextual – ţinând cont de înţelegerea internă a textelor Sfintei Scripturi –, au tras concluzii pripite, în ceea ce privește viziunea pe care o are Biserica despre femeie. Unii au încercat să vadă în femeie un simplu ajutor al bărbatului, o fiinţă auxiliară, secundară, inferioară acestuia.

Cei care studiază în profunzime textul Sfintei Scripturi, vor ajunge la concluzia că Dumnezeu gândește atât de minunat și frumos despre propria Sa creatură – atât despre bărbat, cât și despre femeie.

În Cartea Facerii ni se spune că Dumnezeu, la un moment dat, a exprimat dorinţa de a-i face un ajutor potrivit bărbatului, creând-o pe femeie (soţia lui).

După ce Dumnezeu mărturisește de atâtea ori că întreaga creaţie este bună și frumoasă, la un moment dat apare acest cuvânt din gura Lui: «Nu este bine ca omul să fie singur. Să-i facem un ajutor potrivit pentru el». Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne spune că Adam (substantivul „om” se referă la el, la bărbat), are nevoie de cineva care să fie binele și frumuseţea (slava, după cum spune Sfântul Apostol Pavel) lui – de femeie.

Substantivul „ajutor” pe care îl folosește Dumnezeu, cu referire la femeie, nu are o conotaţie negativă, peiorativă. În general, noi înţelegem prin acest substantiv un aspect inferior, o anumită condiţie de secundaritate – de pildă, când spunem „ajutor” de mecanic sau de bucătar, ne gândim că mecanicul sau bucătarul este mai bun decât ajutorul lui.

În gândirea biblică, acest cuvânt nu are această conotaţie. În limba ebraică, pentru „ajutor” este folosit cuvântul „ezer”, care înseamnă ceva complementar, indispensabil, fără de care nu poţi să te împlinești, nu poţi să te simţi deplin. Mai mult decât atât, în textele Sfintei Scripturi, cu precădere în Cartea Psalmilor, acest cuvânt este asociat cu ajutorul care vine de la Dumnezeu. 

Acest cuvânt din limba ebraică este asociat, în mod exclusiv, cu ajutorul care vine de la Dumnezeu. Când psalmistul David ne spune, în Psalmul 117, că «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu și eu voi privi cu bucurie pe vrăjmașii mei», pentru cuvântul „ajutor” este folosit exact același cuvânt pe care Domnul l-a folosit când a făcut referire la crearea femeii.

Câtă nobleţe și câtă frumuseţe exprimă Dumnezeu, atunci când o creează pe femeie! Am putea spune că ea este atât de indispensabilă și complementară bărbatului, cum ne este nouă indispensabil Dumnezeu, și cum Îl simţim ca fiind Cel de care avem nevoie așa cum avem nevoie de aer, ca să putem respira. Fără Dumnezeu, viaţa noastră ar fi o nebunie, așa cum, fără prezenţa binefăcătoare a femeii, viaţa omului ar fi foarte tristă, ar fi privată de binele și frumosul despre care ne vorbește Cartea Facerii.

Mitropolitul George Khodr din Liban a spus un lucru tare frumos: „Spune-mi ce gândești despre femeie, ca să-ţi spun cine ești”. Dacă vom aplica această lampă de control, vom depista ușor când cineva dispreţuiește sau are o raportare negativă faţă de ceea ce Dumnezeu a creat atât de minunat.

Un gânditor profund al Bisericii noastre, Costion Nicolescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, spune că Adam s-a trezit din acel somn profund, văzând-o pe femeia sa, Eva, cu aceeași bucurie și cu același entuziasm, cum se trezesc copiii dimineaţa, în ziua de Moș Nicolae sau de Moș Crăciun, și își văd darurile puse în papucei – sunt plini de bucurie și de multă lumină, că cineva îi iubește, iar această iubire a căpătat expresia darului așezat în papuceii lor. Cât de fericiţi sunt copiii în aceste zile, și cât de fericiţi suntem și noi, când primim un dar care ne ia prin învăluire – trăim o stare atât de profundă înlăuntrul nostru, încât simţim că totul are un foarte mare sens pentru noi. 

Așa a trăit și Adam, când Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta sa. Coastele sunt aproape de inimă, iar Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta sa, pentru ca bărbatului să-i fie dragă femeia, să o iubească și să o preţuiască, exact așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, în textul Apostolului care se citește la Taina Cununiei. 

În Epistola sa către Efeseni (5, 22-33), Sfântul Apostol Pavel ne spune că bărbatul trebuie să-și iubească femeia ca pe sine însuși. Dacă tu, ca bărbat, te iubești pe tine însuţi și îţi place să nu fii tratat în mod dispreţuitor, să nu fii considerat o fiinţă inferioară, la fel ar trebui să te raportezi și faţă de femeie, pentru că, iubind-o și preţuind-o pe femeia ta, de fapt te preţuiești pe tine însuţi, ca bărbat.

Preasfinția Sa a vorbit despre păcatul strămoșilor noștri, Adam și Eva, subliniind faptul că nu există o ierarhizare a stării de vină, ambii participând în același mod:

Unii spun că femeia este veriga slabă. Este o minciună care, de fapt, vrea să acopere anumite neputinţe ale bărbatului. 

Unii spun că femeia (Eva) a căzut prima în păcat, iar Adam nu ar fi la fel de vinovat ca Eva. Această interpretare este greșită și în neconcordanţă cu gândirea teologică, duhovnicească, a Bisericii, pentru că, în momentul în care Eva a mâncat din pomul cunoștinţei binelui și răului, de fapt a păcătuit și Adam. Ei erau un singur trup, trăiau această unitate de fiinţă, iar când Eva a greșit, săvârșind păcatul neascultării, în același timp a greșit și Adam.

Mai mult decât atât, aș îndrăzni să spun că Adam, văzând pericolul acestui păcat, ar fi trebuit să fie mult mai înţelept, și să nu fi acceptat și el ispita venită dinspre cel rău. Așa cum noi, când cineva ne vorbește despre un pericol sau de o situaţie catastrofală pentru noi, evident că noi căutăm să evităm și să ne sustragem unei situaţii care poate fi fatală pentru noi.

Adam nu s-a sustras, deși a văzut consecinţa căderii. Cred că, deși în logica biblică, duhovnicească, nu există ierarhizări – cineva era mai vinovat decât celălalt –, aș spune că Adam nu mai avea niciun fel de circumstanţă atenuantă, în faţa greșelii pe care a săvârșit-o Eva, dimpotrivă – el ar fi trebuit să se ferească de acest pericol. 

Prin urmare, Adam a fost mult mai puţin conștient de pericol, decât Eva. Sigur că și Eva a greșit, pentru că s-a lăsat pradă sugestiei diavolului, care i-a spus că poate să mănânce din pomul cunoștinţei binelui și răului. Însă Adam nu a fost nici el mai înţelept, dimpotrivă – cred că greșeala lui are o gravitate mai mare decât cea a Evei.

De aceea, în perioada pascală, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, le învrednicește pe femeile mironosiţe să primească primele bucuria și vestea Învierii. Iar acest lucru nu trebuie citit într-o cheie feministă, pentru că sunt unii care, acaparaţi și hipnotizaţi de ideologia feministă, scot în evidenţă faptul că Iisus Hristos S-a arătat înviat, prima dată, femeilor, și apoi bărbaţilor, scoţând în evidenţă o anumită superioritate a femeii faţă de bărbat.

Nu există nicăieri texte, în Sfânta Scriptură și în gândirea teologică, care să susţină superioritatea cuiva faţă de celălalt – nici superioritatea bărbatului faţă de femeie, nici superioritatea femeii faţă de bărbat.

Cei doi sunt complementari, se completează unul pe celălalt, și sunt atât de necesari unul pentru celălalt, încât atunci când unul lipsește din această ecuaţie, omul este incomplet.

În gândirea noastră post-modernă se spune că femeia este egală cu bărbatul. Sigur că este egală, în drepturi, dar nu egală în ceea ce privește relaţia dintre cei doi. În momentul în care folosim termenul de egalitate între bărbat și femeie, automat introducem ideea de concurenţă, iar cei doi nu au cum să fie egali, pentru că ei nu intră într-o concurenţă unul faţă de celălalt. Aceasta este o teorie greșită. Cei doi sunt complementari, se completează atât de frumos unul pe celălalt.

Dacă bărbatul și femeia sunt un singur trup – așa cum ne spune Sfânta Scriptură –, unde să mai introducem ideea de egalitate? Ideea de egalitate poate fi între două lucruri sau persoane care sunt separate, dar când ceva este un tot, nu mai putem spune că sunt egali, pentru că este una. La fel, bărbatul cu femeia, în Hristos, sunt una – sunt un singur trup, așa cum ne spune Sfânta Scriptură. De aceea, avem o foarte mare responsabilitate, a modului cum ne raportăm faţă de femeie.

Părintele Episcop Ignatie a arătat lipsa de temei a unor atitudini care încearcă să pună femeia în stare de inferioritate față de bărbat:

Inclusiv în Biserica noastră avem astfel de atitudini dispreţuitoare faţă de femeie. De exemplu, se spune că, atunci când femeia este la perioada de menstruaţie (mă iertaţi că folosesc acest termen, dar nu am altul la îndemână), este necurată. Cum să o numești pe femeie în felul acesta? Este un proces biologic firesc, nu este provocat de femeie, nu este consecinţa (efectul) vreunui păcat pe care l-a făcut femeia. 

Prin urmare, este complet nedrept să numim o femeie necurată și că ea nu poate intra în biserică. Acest lucru denotă o gândire vechi-testamentară. În Hristos și în Noul Testament, se spune în mod explicit – absolut nimic nu poate fi numit necurat, cu atât mai puţin ceea ce ţine de viaţa noastră biologică, de constituţia organică a trupului nostru. 

Dacă spunem despre femeie, atunci când ea se află în perioada lunară, că este necurată, este ca și cum L-am acuza pe Dumnezeu, pentru că El așa a lăsat în organismul femeii, să se desfășoare lucrurile în felul acesta. Este păcat acest lucru, să-L acuzăm, implicit, pe Dumnezeu, că El e vinovat, pentru că așa ne-a creat.

Nu-i creditaţi pe cei care vin cu asemenea idei, pentru că gândirea lor nu este în conformitate cu Sfânta Scriptură. Sigur că nu este corect nici să supralicităm rolul femeii – aceasta este gândirea feministă, care vrea cu orice preţ să domine bărbatul, să-l desconsidere și să-l dispreţuiască – este total incorect acest lucru.

Sfântul Apostol Pavel numește atât de frumos femeia, ca cea care este slava bărbatului, adică este lumina bărbatului. Ce poate fi mai frumos? Nimic din ceea ce noi suntem obișnuiţi, gândindu-ne că femeia este inferioară.

Auzim chiar oameni din biserică – mai ales bărbaţii, pentru că lor le place să o facă pe șefii în casele lor, și să le aducă aminte femeilor lor că „Eu sunt capul familiei”. Însă, a fi cap nu înseamnă a domina femeia sau a te comporta cu superioritate, cruzime, nepăsare, indiferenţă și, mai grav decât atât, cu dispreţ faţă de femeie. 

A fi cap femeii înseamnă ceva mai profund decât gândesc bărbaţii – înseamnă a activa înţelepciunea care e în capul tău, în situaţiile de criză (noi gândim cu capul, nu cu picioarele). Bărbatul dovedește că este cap femeii, dacă este înţelept. Dacă nu, este o poveste, o lăudăroșenie și un fel de motivare pentru a se comporta nepotrivit faţă de soţia lui.

Câţi bărbaţi nu-și justifică, în mod nedrept, violenţa faţă de femeie, zicând că ei sunt bărbaţi și trebuie să comande? Nu există așa ceva. Sfântul Ioan Gură de Aur numește bărbatul care își lovește femeia „fiară” – un cuvânt foarte greu.

De aceea, noi, cei care venim la biserică, trebuie să avem o gândire foarte corectă și dreaptă, despre ceea ce înseamnă femeia în viaţa noastră.

Am profitat de faptul că duminica de astăzi este numită Duminica femeilor mironosiţe, un motiv de a spune lucrurilor pe nume, în ceea ce privește gândirea noastră faţă de femeie.

Dacă un bărbat fumează, noi spunem că nu este păcat. Însă, dacă fumează femeia, este foarte mare păcat. De ce? Dacă un bărbat e beţiv, nu e o problemă, dar dacă e o femeie beţivă, măi, ce problemă mare e! Păcatul e păcat, nu are legătură că e bărbat sau femeie.

Bărbatului i se acordă circumstanţe atenuante când înșală – asta poate nu ar trebui să o spun –, dar când femeia face același lucru, e mult mai grav. De ce? Cu ce bărbatul trebuie să fie scuzat, câ își înșală femeia? Numai pentru că e bărbat? Şi de ce e mai grav dacă femeia își înșală bărbatul? Pentru că e femeie?

Păcatul e păcat, nu are legătură cu faptul că cineva este bărbat sau femeie, și bărbatului să i se găsească scuze mult mai multe decât femeii.

V-am spus toate aceste lucruri, ca să ne mai debarasăm un pic de această gândire nedreaptă. Ştiu că toţi bărbaţii vor pleca triști de la biserică, și vor zice: „Părintele Episcop, de data aceasta, a ţinut numai cu doamnele și cu femeile”. Nu am făcut acest lucru, ci v-am pus în atenţie gândirea Sfintei Scripturi și ceea ce spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură.

La momentul împărtășirii credincioșilor, părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Femeilor creștine, intitulat: „Sfintele Femei Mironosițe – mărturisitoare ale Învierii Domnului”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Albert Mădălin Ifrim, pe seama Parohiei Fedești, Protopopiatul Huși. La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a instalat ca paroh al acestei comunități, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.