În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a afirmat că lumina vieții primită de cei care Îl urmează pe Hristos presupune multă claritate, în lumea confuză în care trăim:

 «Deci iarăși le-a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții» (Ioan 8, 12).

Răstimpul dintre marele praznic al Învierii Domnului Hristos și praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, este unul în care suntem chemați să asimilăm, la propriu, lumina și bucuria acestui eveniment unic din istoria umanității. De aceea și Biserica a rânduit în această perioadă liturgică, a Penticostarului, fragmente evanghelice care fac referire la lumină. 

Hristos Se numește pe Sine „Lumina lumii”. Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune că Hristos nu spune despre Sine Însuși că este în lumină, ca și cum El S-ar împărtăși din această lumină, ci că „El este Lumina”, în sensul că Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este Lumina ființială. Nu are nevoie să Se Împărtășească de lumină dacă El este Însăși Lumina, ca Dumnezeu. 

Părintele Dumitru Stăniloae, atunci când tâlcuiește acest verset din Evanghelie, ne spune că „înțelegem lumina, în viața noastră, mai ales ca bunătate și iubire”. Însuși Hristos, Întrupându-Se, venind în lumea noastră, asumându-Și condiția noastră, firea umană în integraliatea ei exceptând păcatul, ni Se dezvăluie ca fiind bunătatea și iubirea absolută. De la El învățăm să ne raportăm unul la celălalt ca ființe pline de lumină, adică întotdeauna capabile să împărtășim bunătatea și iubirea în jurul nostru.

Un om poate fi numit „lumină” când el însuși devine purtătorul și împlinitorul iubirii și al bunătății. Acest cuvânt al lui Hristos nu a fost rostit la modul întâmplător. Sfântul Ioan Evanghelistul consemnează cuvântările lui Hristos încadrându-le întotdeauna în ciclul sărbătorilor iudaice. 

Hristos a rostit cuvântul în care Se numește pe Sine „Lumina lumii”, în contextul Sărbătorii corturilor, când evreii aveau în mâinile lor torțe de lumină. Le spune acestora că El este adevărata Lumină ființială, sau, într-o exprimare liturgică: „lumina cea pururea fiitoare” - adică veșnică. Lumina din torță este una temporară și temporală, adică nu este veșnică. Lumina lui Hristos este necreată, izvorăște din Însăși ființa Lui și noi ne putem bucura de aceasta. Cei care Îl urmează pe Hristos se împărtășesc de Lumina vieții. 

Când reușim să găsim sensul unei situații sau a unei stări cu care noi ne confruntăm, pe care o resimțim ca fiind foarte confuză, când s-au lămurit lucrurile, spunem, într-o exprimare colocvială, că s-a făcut lumină, adică am intrat într-o zonă de claritate, de limpezime. 

Hristos se numește pe Sine Însuși ca fiind Lumina lumii, pentru că este bunătate și iubire, și mai ales claritatea absolută, pentru noi oamenii. 

Ori de câte ori ne raportăm la El, ori de câte ori căutăm să intrăm în comuniune cu Hristos, totul se limpezește în jurul nostru, la nivelul vieții noastre interioare; dispare, se pulverizează, pâcla confuziei, pentru că El ni Se descoperă ca sens, ca bucurie, ca bunătate.

Avem nevoie de o asemenea claritate într-o lume confuză, în care suntem asaltați de foarte multe ideologii, care, de fapt, dinamitează profunzimea vieții. 

Ideologiile sunt cele care ne distanțează și ne deturnează de la ceea ce înseamnă viață limpede, curată, trăită în concordanță și în deplină adecvare cu Sfânta Evanghelie, cu gândirea lui Hristos. 

Când mintea noastră este încețoșată, iar lucrurile nu ne sunt foarte clare, și întâlnim un om care ne spune un cuvânt de lumină, totul capătă sens pentru noi și trăim o bucurie și o stare de plinătate lăuntrică. 

Cu atât mai mult, când Îl căutăm pe Domnul, ca Cel care este Lumina lumii, dacă-L urmăm, El Însuși ne spune că vom avea lumina vieții. Despre această lumină a vieții ne vorbește părintele Dumitru Stăniloae într-o carte, deja celebră, „Iisus Hristos, Lumina lumii și îndumnezeitorul omului”:

„Deci după Întruparea Fiului lui Dumnezeu-Tatăl, vine de la Hristos Iisus, prin cuvântul, faptele și orice dăruire și comunicare a Lui, Lumina cea dumnezeiască. Și tocmai prin faptul că dă viață deplină lumii, îi dă ei și lumina; lumina adevărată e viață, viața adevărată e lumină; de unde nu e viață nu vine nici lumina. Sau, de unde nu vine lumina se arată ca fiind întuneric și moarte. Aceasta o spune Iisus când declară că cel ce Îi urmează Lui, va vedea lumina vieții, precum cel ce nu-I urmează Lui, rămâne în întunericul lipsei de viață. Întunericul nu e numai lipsă de lumină, deci, și ca sens, ci și lipsa de viață în fericire sau în plinătate. Lumina vieții e una cu bunătatea, deci cu comunicarea, cu împărtășirea. Aceasta înseamnă că sporirea în viață nu o are numai cel ce o primește de la altul, ci și cel ce dă celuilalt lumina și bunătatea. Aceasta se explică din faptul că el primește bunătatea cea una cu viața de la Dumnezeu, primind Lumina Lui și lumea întreagă devine plină de bunătate, lumină și iubire”. 

De această experiență a lui Hristos ca Lumină a lumii s-au bucurat, în primul rând, sfinții. Noi nu reușim să trăim în mod plenar și să-L simțim pe Hristos ca fiind, cu adevărat, Lumina lumii, pentru că intervine în viața noastră păcatul, pe care noi îl încuviințăm și căruia, din nefericire, îi slujim. 

Unde este păcat nu poate fi lumină, nu poate fi claritate. Este numai confuzie, derută morală, este lipsă de sens și mai ales, o formă de înjosire a demnității noastre umane. Lupta și nevoința sfinților a fost să câștige această lumină a lui Hristos, să-L întâlnească pe El ca Lumina ființială, ca Persoană dumnezeiască, cea care iradiază în mod veșnic și deplin această lumină.

Unul dintre marii Părinți ai Biserii noastre, Sfântul Simeon Noul Teolog, este cel care ne împărtășește ce înseamnă să Îl vedem pe Dumnezeu în lumină, să ne bucurăm de Dumnezeu ca fiind lumina vieții noastre. Cea mai frumoasă și autentică experiență a omului este atunci când Îl întâlnește pe Dumnezeu, Care este lumină. Când omul Îl contemplează pe Hristos și se învrednicește de această vedere a Lui, ca lumină, devine fericit și nu mai are nevoie de nicio bogăție a lumii, de nimic, pentru că el deja trăiește o stare de plinătate:

„Îmi luminează fața ca și a celui iubit al meu. Și toate mădularele mele se fac purtătoare de lumină, devin atunci mai frumos ca cei frumoși, mai bogat decât cei bogați, sunt mai puternic și mai mare decât împărații și mai cinstit decât toate cele ce se văd și decât cerul și toate cele din cer, având în mine pe Ziditorul tuturor care este Lumina lumii”.

Să ne învrednicească Domnul să Îl simțim, să-L vedem ca lumină și ca proprie claritate absolută pentru viața noastră și mai ales pentru momentele când suntem confuzi, în derută, când pierdem sensul și rătăcim. Dacă ne întoarcem înspre lumină, înspre Hristos, sensul nostru, viața noastră se va împărtăși de lumină.