Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Andrei Mereuță, și părintele Ciprian Timofte, duhovnicul mănăstirii.

În cuvântul de învățătură din cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a vorbit despre importanța vigilenței în viața spirituală:

«Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina» (Matei 13, 25-26)

În parabola seminței celei bune dar și a neghinei care a crescut, suntem invitați să reflectăm, mai profund, asupra unui aspect din viața noastră duhovnicească, pe care-l neglijăm: starea de trezvie, de vigilență, pe care ar trebui s-o avem față de sănătatea spirituală a vieții noastre. 

Știm, din experiența noastră, că orice moment de letargie, de somnolență spirituală, ne costă foarte mult. Diavolul este viclean, caută cu orice preț să ne prindă într-un moment în care noi nu mai avem acea acuitate duhovnicească care să ne ajute să ne opunem ispitelor, neghinei păcatului. 

Părinții filocalici, isihaștii, cei care se îndeletniceau cu cultivarea stării  de liniște, de seninătate a sufletului, ne spun că, fără trezvie, noi nu vom putea dobândi niciodată bucuria și starea de așezare sufletească. Mintea noastră ar trebui să stea asemenea unei santinele care este educată, formată, și are intuiția și capacitatea de a prevede un pericol care se apropie. Nu va sta în stare de dormitare pentru că nici statutul  în sine, al unei santinele, nu permite lucrul acesta. Și noi ar trebui să stăm, la poarta minții noastre, ca o santinelă, și să nu lăsăm ca vrăjmașul diavolul să semene gândurile cele rele.

A fi atent ce intră în propria mintea este una dintre cele mai grele și anevoioase lupte ale omului. Nu este simplu să faci ordine și să igienizezi mintea de gândurile cele rele. În această parabolă ni se spune explicit că vrăjmașul diavolul a venit și a semănat neghina peste grâu, amestecându-l cu grâul atunci când dormeau oamenii, adică atunci când nu erau vigilenți, atenți. 

Slugile sunt dezorientate, dezarmate de faptul că ele știau că stăpânul a semănat doar grâu, a pus sămânță bună nu și neghină, întrebându-L: „Doamne, nu ai pus numai sămânță bună, grâu? De ce vedem că a ieșit la iveală și neghina?” 

Desigur, această parabolă face referire la Înfricoșătoarea Judecată, de la sfârșitul lumii. Până atunci, Dumnezeu, în răbdarea și în smerenia Sa, tolerează și îngăduie păcate din viața noastră, pentru că ne respectă libertatea, nu intervine peste acest dar. La sfârșitul lumii, Dumnezeu împreună cu îngerii Săi, va smulge neghina păcatului și-o va arunca în foc și va reține doar grâul virtuții, al faptelor bune, al luminii și al harului dumnezeiesc.

Preasfinția Sa a vorbit despre pericolul împietririi sufletului, caracteristică a patimii mândriei:

Cum am putea noi să înțelegem la nivel personal această parabolă? Oare este un îndemn de a nu plivi și de a nu smulge neghina păcatului pe care noi o primim și o încuviințăm în viața noastră, din pricina faptului că nu mai suntem atât de vigilenți, atenți față de mintea noastră? Nicidecum, ci se are în vedere mai mult faptul că, de multe ori, noi nu conștientizăm că este neghină în sufletul nostru, că am cultivat buruieni; facem adesea confuzia între ceea ce este bine și ceea ce este rău. Este un cuvânt, din prorocul Isaia, pe care Hristos l-a rostit la începutul tuturor acestor parabole pe care le-a împărtășit contemporanilor Săi: „De aceea le vorbesc în pilde, că văzând, nu văd și auzind, nu aud nici nu înțeleg. Și se împlinește cu ei  proorocia lui Isaia care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă și cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei»” (Matei 13, 13-14). 

Prin urmare, în viața noastră sunt foarte multe momente de învârtoșare, de încăpățânare - din pricina căreia noi nu mai reușim să discernem binele de rău, suntem într-o confuzie și într-o ceață spirituală totală și nu ne dăm seama unde este neghina cultivată în noi. Va veni, în schimb, momentul judecății, momentul evaluării noastre spirituale, când vom conștientiza și ne vom da seama câtă neghină am adunat în noi. 

În fața lui Hristos, la sfârșitul lumii, când vom fi judecați, niciunul dintre noi nu ne vom mai putea minți. Vom primi o conștiință atât de limpede, lucidă, clară, încât vom vedea cu maximă străvezime, tot ce am adunat negativ, urât, în viața noastră. Nu ne vom mai putea minți nici pe noi înșine, darămite pe cei din jurul nostru, pe care în lumea aceasta, îi mai manipulăm prin gesturile și comportamentul nostru. Putem mima, să spunem, respectul, putem mima iubirea, putem mima un comportament de bună cuviință. Și spun „a mima” – nu e un verb la modul întâmplător - , pentru că de fapt vrem să inducem în eroare. În inima noastră este altceva față de persoana din fața noastră, care am vrea să creadă că ne comportăm cu respect, cu buna cuviință necesară. Dar inima colcăie de ură, de judecată, de calomnie și de dispreț față de acea persoană. 

Sunt multe circumstanțe în care noi ne comportăm în felul acesta. Să știți că oamenii foarte delicați simt circumstanțele acestea, în care suntem ipocriți și falși. Însă nu ne spun nimic, ne lasă în prostia noastră, iertați-mi expresia, să credem că manipulăm, că inducem în eroare. La Judecata de Apoi va fi smulsă neghina aceasta pe care noi o acceptăm. 

Nu conștientizăm că unele neghine ale păcatului sunt în noi și că au consecințe devastatoare. Este greu să deschizi mintea unui om, să luminezi mentalitatea lui și să-i arăți că este într-o fundătură. 

Învârtoșarea - care este una dintre consecințele foarte clare, fără niciun fel de dubiu, ale mândriei - nu te lasă să te vezi pe tine însuți în ceea ce ești, în starea de degradare morală, spirituală, în care te afli, pentru că tu ai o părere prea bună despre tine însuți, ești prea orgolios, prea narcisist - nu atât că te adulezi pe tine însuți, ci mai degrabă că nu accepți ca cineva, fără răutate și fără să jignească, să-ți descopere propriile tale metehne, boli, bube sufletești. Sigur că sunt unii care, tot din mândrie, caută să calomnieze sub masca aceasta că îți vor binele, dar ei te tracasează psihic, te otrăvesc din punct de vedere spiritual prin modul cum se comportă. Nu-i am în vedere pe acești oameni toxici, ci îi am în vedere pe cei care îți vor binele și vor să te îndrepți, să schimbi ceva în viața ta, să smulgi neghina și buruiana din sufletul tău, pe care o cultivi și căreia îi dedici foarte multă energie din viața ta. 

Cu cât un om este mai învârtoșat, mai mândru, plin de sinele său, cu atât șansele lui de schimbare sunt foarte puține, aproape înspre zero.

De aceea, în această parabolă, avem un cuvânt cheie, și anume, opusul stării de somnolență spirituală, de letagrie, de delăsare sau de laxism spiritual. Opusul acestora este vigilența, starea de trezvie care ne antrenează și ne dă disponibilitatea și capacitatea de a intui orice pericol înainte de a se năpusti asupra noastră.

Eu cred că cel mai mult pierdem, atât în viața noastră spirituală și profesională, cât și la nivelul vieții societății, în relațiile cu cei de lângă noi, pentru că am uitat de această virtute a vigilenței, a trezviei - să avem capacitatea să anticipăm pericolul, care poate fi devastator pentru noi, care ne poate distruge și ne poate transforma într-o epavă din punct de vedere moral.

Sigur că toate aceste lucruri nu le putem dobândi dacă nu avem exercițiu, o asceză și o întoarcere înspre interiorul nostru. Este foarte greu, și acesta o știm toți, să facem ordine în mintea noastră, să facem o departajare clară, ca într-o cămară, și să aruncăm ceea ce ne este de prisos sau expirat. Așa ar trebui să facem în mintea noastră și să nu lăsăm gândurile care influențează foarte mult viața și starea noastră, mentalitatea noastră spirituală. Este un exercițiu anevoios, însă acesta se poate deprinde și poate deveni o obișnuință, dacă stăruim în a fi ca niște santinele la poarta minții noastre și să nu lăsăm să vină vrăjmașul și să arunce sămânța gândurilor rele.

Dacă vom avea această stare de trezvie, neghina nu va crește în sufletul nostru. Vor crește florile virtuții, vom avea mireasma aceasta a harului dumnezeiesc. 

Cât de frumos este un om bun, un om îngăduitor, iertător, și ferm în același timp, care să aibă capacitatea de a-ți spune deschis ceea ce gândește și ceea ce simte, fără să jignească, fără să rănească. Foarte greu mai găsim asemenea oameni și nu sunt deloc, să spunem, pesimist sau cel care să nu am o viziune mai optimistă; dar, din păcate, foarte greu mai găsim oameni sinceri, care să nu manipuleze, să nu inducă în eroare. Creștinul ar trebui să fie, un om al sincerității, al îngăduinței, al iertării și al tratării slăbiciunii celor din jur cu îngăduință și multă dragoste.

Domnul să ne dăruiască virtutea aceasta a vigilenței, a trezviei, care să ne inspire și să ne favorizeze capacitatea aceasta de a nu lăsa să crească neghina și buruiana în sufletul nostru.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Artemie, din obștea Mănăstirii Bujoreni, și întru ierodiacon pe monahul Gherasim, din obștea Mănăstirii Movila lui Burcel.

De asemenea, la finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru arhimandrit pe părintele Ciprian Timofte, duhovnicul Mănăstirii Grăjdeni.