Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Andrei Mereuță și părintele Valeriu Sin, suplinitor al postului de paroh al acestei comunități.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat care sunt calitățile unui om „de lumină”, după modelul oferit de Maica Domnului: 

„Bucură-te ceea ce ești sfeșnic de aur” (fragment din slujba Paraclisului Maicii Domnului)

La slujba Utreniei, înspre final,  auzim, la un moment dat, înainte de Cântarea a IX-a, un îndemn pe care-l rostește preotul sau diaconul: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!”

Însuși Domnul Hristos S-a numit pe Sine, în Evanghelia de la Ioan, ca fiind „Lumina lumii”. Pe cale de consecință, dacă Hristos, Persoana Logosului întrupat ca Om, este „Lumina lumii”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Maica Luminii. Hristos ne spune, în Evanghelie: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea” (Ioan 12, 46-47). 

Maica Domnului este numită, în slujba Paraclisului, „sfeșnic”: „Bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur!”. Noi așezăm în sfeșnic lumânarea pe care o aprindem, lumânare care este sursă și de lumină, dar și de căldură. Trupul preacurat, neprihănit, sfânt și special pregătit de către Dumnezeu, al Maicii Domnului, devine ca un sfeșnic în care este așezat Hristos - Lumina lumii. Adică din sfeșnicul acesta al trupului Maicii Domnului, Se naște, ca Om, în timp, în lumea noastră, Fiul lui Dumnezeu, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, adică cel din veșnicie. De aceea este numită Maica Domnului ca fiind un „sfeșnic de aur” - aurul nu este metalul prețios pe care-l știm noi, ci aurul curăției, al fecioriei, al ascultării și al smereniei Maicii Domnului. Așa și-a pregătit ea trupul cel preasfânt, ca să-L primească pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, în lumea aceasta.

Ce înseamnă să trăim în lumină și să devenim, și noi, ca niște sfeșnice de lumină, ca trupul nostru să fie purtător de lumină? 

Suntem doar la câteva zile după marea Sărbătoare a Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când ucenicii Săi, Iacov, Petru și Ioan, L-au văzut în slavă. Hainele Lui străluceau mai tare decât zăpada, iar chipul Lui era mai frumos și mai plin de lumină decât însuși soarele. De ce? Pentru că Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este însăși Lumina ființială, veșnică. Nu este ca noi oamenii, care posedăm lumina sau ne străduim să o dobândim, sau să fim oameni de lumină; Hristos este Însăși Lumina ființială, deoființă cu Tatăl și cu Duhul sfânt. 

Și ce înseamnă a fi oameni de lumină sau ca niște sfeșnice, în care să purtăm lumina aidoma Maicii Domnului? Acest lucru îl putem desluși dintr-un text din Epistola către Efeseni: „Altădată, erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii!” Iar apoi ne spune ce înseamnă să fii un om al luminii: „Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi. Iar tot ce este pe față se descoperă prin lumină” (Efeseni 5, 8-13). 

Putem deveni oameni de lumină și să umblăm în lumină dacă suntem buni și drepți - în gândirea biblică, dreptatea înseamnă a împlini voia lui Dumnezeu. Profeții erau numiți „drepți”, desigur, și pentru viața lor spirituală, morală, deosebită, dar mai ales pentru că ei împlineau voia lui Dumnezeu. Și desigur, dacă trăim în adevăr. Așa putem deveni oameni de lumină, sfeșnice care purtăm lumina. Nu este simplu, pentru că sunt atâtea lucruri ascunse ale inimii noastre, pe care le știe doar conștiința noastră, și pe care chiar și nouă înșine ne este rușine a le vorbi, cu atât mai mult dacă ele ar fi descoperite. Ne este rușine să vorbim despre ceea ce facem în ascuns; cele care se fac pe față, se descoperă și se dovedesc a fi lumină.

Din păcate, cele care sunt ascunse, săvârșite în întunericul păcatelor, sunt poate mai covârșitoare și, într-un fel, modelează ființa noastră; și mult prea puține sunt faptele luminii, pe care le facem la vedere.

În Acatistul Bunei Vestiri, icosul 11, spunem: „făclie primitoare de lumină care strălucește celor din întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară, că aprinzând în sine lumina cea nematerialnică, călăuzește spre cunoașterea lui Dumnezeu pe toți, luminându-le mintea cu strălucirea ei, și primind cinstire prin cântarea aceasta”. „Întrupându-se lumina din ea” înseamnă, în contextul de față, întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu, ca Om, Cel din veșnicie. „Lumina cea nematerialnică”, este cea care nu poate fi niciodată stinsă, din veșnicie, și care nu ține de sfera sensibilului. 

Maica Domnului să fie, pentru noi, călăuză spre cunoașterea lui Dumnezeu și să ne lumineze mintea noastră cu strălucirea luminii ei dumnezeiești, pentru ca, în acest fel, să devenim și noi, prin trupurile noastre, sfeșnice purtătoare de lumină.