În după-amiaza zilei de sâmbătă, 19 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei în Biserica „Sfântul Ioan”, din municipiul Huși. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a instalat pe noul paroh al comunității.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și părinții protopopi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de părintele arhidiacon Cosmin Vlăduț Mironescu.
Numeroși credincioși, precum și autorități centrale, județene și locale, au participat la acest moment de rugăciune și de comuniune.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor, pornind de la o chemare adresată de Sfântul Proroc Ioil, a vorbit despre întoarcerea dinspre păcat, spre virtute, prin pocăință:
«O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos şi o jertfă cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru!» (Ioil 2, 14)
Din punct de vedere liturgic, astăzi l-am prăznuit pe unul dintre profeţii Vechiului Testament, Prorocul Ioil.
În gândirea biblică, profetul era cel care vestea gândurile și voia lui Dumnezeu. Nu era neapărat cel care prezicea viitorul, ci cel care, din comuniune, rugăciune și vorbire directă cu Dumnezeu, descoperea poporului ceea ce Domnul voiește.
De asemenea, un proroc citea foarte bine semnele vremii. Nu este o metaforă, și o vom putea înţelege foarte simplu, dacă ne gândim la faptul că, în vechime, înaintașii noștri, oameni simpli, aveau capacitatea, fie în seara precedentă unei zile, fie în zorii zilei respective, de a ști ce fel de vreme va fi – citeau semnele vremii pe care le vedeau pe cer sau în natură și aveau această capacitate, de a o intui, dacă era bună sau rea.
Profetul era cel care citea vremurile, din punct de vedere spiritual – punea un diagnostic, atunci când poporul lui Dumnezeu se distanţa sau ignora poruncile dumnezeiești - ceea ce le cerea Dumnezeu, pentru a fi în comuniune cu El, pentru a păstra autenticitatea credinţei.
Acesta este și motivul pentru care prorocii Vechiului Testament nu erau simpatizaţi, mai ales de către mai marii lumii, pentru că ei aveau curajul să spună adevărului pe nume. Nu era nimic care să-i oprească, pentru că ei aveau această autoritate spirituală și conștiinţa că Îl reprezintă pe Dumnezeu și, prin tot ceea ce vesteau poporului, aveau certitudinea că este ceva real și spre folosul acestuia.
Un asemenea profet a fost și Prorocul Ioil, autorul pasajului citat la începutul cuvântului de învăţătură. Noi ar trebui să ne asumăm și să asimilăm acest pasaj, în viaţa noastră. Ni se cere – acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu – ca noi să ne întoarcem și să ne pocăim pentru ca, în felul acesta, de pe urma noastră, să rămână binecuvântarea.
Noi revenim, cu foarte mare drag, într-un loc sau într-o anumită situaţie sau stare, dacă simţim că este confortabilă și ne dă foarte multă liniște. Ne dorim și să întâlnim oamenii pe care îi iubim și care ocupă un loc special în viaţa noastră.
Revenim cu foarte mare drag în locurile care ne dau liniște sau în situaţiile în care putem să întâlnim oameni deosebiţi.
Când întâlnim un om cu sufletul senin, un om bun, îngăduitor și iertător, am vrea să stăm în preajma lui cât mai mult. Nu e nevoie să ne vorbească absolut nimic. Starea lui ne este suficientă, simţim o stare de plinătate, și ne este drag un asemenea om.
Vom încerca să evităm situaţiile, contextele sau locurile care au generat în sufletul nostru tristeţe, nemulţumire sau dezamăgire. Iar dacă viaţa ne duce într-o direcţie de acest fel, căutăm să ne întoarcem.
Exact despre o asemenea întoarcere este vorba – să ne întoarcem de la tot ceea ce ne poate degrada din punct de vedere spiritual. Ceea ce îl înjosește cel mai mult pe om este păcatul – indiferent despre ce păcat este vorba. Acesta ne desfigurează din punct de vedere moral.
De exemplu, în preajma unui om mânios sau nervos, nu ne putem simţi niciodată bine – este omul pe care nu-l putem mulţumi niciodată, indiferent cum ne-am comporta, cât de atenţi și plini de nobleţe am fi.
Preasfinția Sa a vorbit despre puterea transformatoare a pocăinței, a schimbării mentalității afectate de păcat:
A ne întoarce de la păcat este un indiciu că vrem să mergem într-o direcţie frumoasă, pentru că păcatul este urât și ne schimonosește. Iar după ce luăm decizia de a ne întoarce dinspre tot ceea ce ne poate urâţi și degrada, din punct de vedere spiritual, este nevoie și de asumare.
Această asumare a întoarcerii și dorinţa de a schimba ceva, în mod real, în viaţa noastră, poartă numele de pocăinţă, despre care vorbim adesea în perioada Postului Mare.
Pocăinţa înseamnă, în primul rând, o anumită schimbare a mentalităţii. Cuvântul din limba greacă ne ajută să înţelegem, în mod profund, ce înseamnă a ne pocăi sau a avea pocăinţă – ca să ne putem schimba viaţa, este nevoie, mai întâi, să ne schimbăm gândurile.
Unul dintre părinţii spirituali, ale cărui cărţi le avem traduse în limba română, părintele Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, din Serbia, are o carte intitulată sugestiv „Cum îţi sunt gândurile, așa îţi este viaţa”.
Dacă nu suntem atenţi la gândurile noastre și nu facem o igienizare a acestora, toată dezordinea din minte se va răsfrânge și asupra vieţii noastre, și vom trăi ca niște oameni fără sens, fără direcţie, fără liniște sufletească și fără lumină în inimă. De aceea, este necesară foarte multă nevoinţă, ca să schimbăm mentalitatea. Este cel mai greu lucru.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a asemuit, atât de frumos, mentalitatea cu acel multe despre care ne vorbește Hristos în Evanghelie: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, veţi spune muntelui acestuia să se mute și el se va muta”. Ne este imposibil să credem că putem muta muntele, cu credinţa, dar am putea face acest lucru – mai ales muntele unei mentalităţi afectate de păcat și de răutate. Nu este atât de ușor și la îndemână, dar este posibil.
Dacă ne facem cu toţii o evaluare spirituală - o revizie tehnică -, vom constata că găsim în noi niște hibe și niște patimi, care se dezrădăcinează foarte greu. Ele stau acolo, împlântate în noi, și sunt hrănite mai ales de mentalitatea noastră.
În era în care trăim, există o știinţă, care a căpătat o foarte mare amploare, în domeniul neuro-cercetării, care ne spune că un gând din mintea noastră generează o simţire, iar simţirea, odată generată, ne învaţă o anumită atitudine, un anumit tip de comportament. Există această înlănţuire succesivă, dintre gând, simţire și comportament - concretizarea a ceea ce simţim în inima noastră.
Pocăinţa înseamnă să ne schimbăm mentalitatea afectată de rău și de păcat. Iar dacă vom face acest lucru, Prorocul Ioil – cel care împărtășește gândul lui Dumnezeu – ne asigură că în urma noastră va rămâne o mare binecuvântare.
Spunem despre oamenii buni, că sunt o binecuvântare, adică sunt o bucurie, o lumină și o liniște. Omul rău, care nu vrea să se schimbe, lasă în urma lui foarte multă tristeţe – lasă ceva din ceea ce el are în suflet, pentru că nu s-a întors de la cele rele și nu se pocăiește, adică nu-și schimbă mentalitatea afectată de păcat.
La finalul slujbei, într-un cadru festiv, Părintele Episcop Ignatie l-a instalat ca paroh al Parohiei „Sfântul Ioan”, pe părintele Iulian Dumitru Ștefan, protopopul Protopopiatului Huși, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.
În cuvântul său, Ierarhul Hușilor a mulțumit fostului paroh, părintele Isidor Melinte, ieșit la pensie, și, în semn de prețuire, i-a acordat doamnei preotese Ana Melinte Distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, a Episcopiei Hușilor.
De asemenea, Preasfinția Sa l-a felicitat pe noul paroh, părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan, evidențiind parcursul său pastoral și edilitar de până în prezent.