Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, parohul catedralei, și părintele protopop Andrei Mereuță, alături de părinți stareți și de preoți din Eparhie.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat de ce Sfântul Arhidiacon Ștefan este pomenit a treia zi de Crăciun:

«Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit» (Faptele Apostolilor 7, 59-60)

Este o taină profundă a Bisericii noastre faptul că a fost rânduit ca în a treia zi după marea sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să fie sărbătorit primul dintre mucenicii lui Hristos – Arhidiaconul Ştefan. Oricâte explicații am încerca să dăm, nu cred că vom epuiza, din punct de vedere logic, rațiunea pentru care a fost statornicit ca în această zi să fie sărbătorit Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic al Bisericii lui Hristos.

În mod firesc, s-ar fi cuvenit ca, după aceste zile de bucurie și de lumină, să urmeze tot o sărbătoare al cărei conținut să ne mențină în aceeași stare de entuziasm, de plinătate a sufletului nostru. Aparent, credem că sărbătoarea de astăzi știrbește puțin din bucuria inaugurată în ziua de Crăciun.

De fapt, sărbătoarea închinată Sfântului Arhidiacon Ștefan are același conținut ca și sărbătoarea Crăciunului. În ziua de Crăciun, noi ne bucurăm pentru că Iubirea ființială, Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic Se întrupează ca Om în lumea aceasta, din Preasfânta Fecioară Maria. Cu alte cuvinte, vine Iubirea printre noi, oamenii, și suntem așezați în această taină a iubirii Preasfintei Treimi, dezvăluită, în mod plenar, în Iisus Hristos.

Sfântul Arhidiacon Ștefan este cel care asumă această iubire a lui Hristos, fapt care i-a dat putere să moară, să sufere martiriul pentru Cel pe Care Îl iubea cel mai mult – pentru Iisus Hristos.

Nu poți să mori pentru cineva dacă nu crezi în el și dacă nu-l iubești pe acel om, dacă inima ta nu este plină de iubire pentru acea persoană.

Sfântul Arhidiacon Ștefan a asumat iubirea dumnezeiască a lui Hristos, Cel Care Și-a dat viața pentru fiecare dintre noi.

Sfântul Arhidiacon Ștefan a putut să spună, cu atâta ușurință, în fața pietrelor care se îndreptau înspre el, ucigânu-l: „Doamne, Iisuse Hristoase, primește duhul meu!  Și iartă-i pe toți cei care acum se îndreaptă înspre mine ca să mă ucidă!”. Iubirea din inima lui i-a dat putere, dincolo de ceea ce putem noi gândi, ca oameni – o putere dumnezeiască, ca să-și asume atât de senin, cu multă pace a sufletului, martirajul pentru Hristos.

Înainte de a rosti această rugăciune, ni se spune că Sfântul Arhidiacon Ștefan a văzut Cerurile deschise, slava lui Dumnezeu și pe Iisus Hristos stând în picioare, uitându-Se la mucenicul Său.

Sărbătoarea venirii lui Dumnezeu-Fiul printre noi, oamenii, este despre Cerurile deschise. Tare mult îmi place lucrul acesta, însă, din păcate, nu mai este afirmat – oamenii simpli de la țară aveau conștiința faptului că, între Crăciun și Bobotează, Cerurile sunt deschise, pentru că a venit Dumnezeu-Fiul printre noi, oamenii, a rupt zăgazurile Cerului.

Iubirea a fost cea care L-a determinat pe Tatăl Cel Ceresc să-L trimită în lume pe Fiul Său, să Se întrupeze, să-Și asume firea noastră omenească și să Se nască din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Arhidiaconul Ștefan vede aceste Ceruri deschise de Iisus Hristos și vede slava iubirii Lui, de care el se umple, dându-i această putere inexplicabilă pentru logica umană – să meargă la moarte ca la nuntă, așa cum au mers toți martirii.

Preasfinția Sa a arătat că sursa curajului de a înfrunta moartea pentru Hristos a fost iubirea:

Unul dintre Părinții Bisericii noastre, din secolul al XIV-lea, Sfântul Nicolae Cabasila, ne spune că martirii mergeau la moarte nu din curaj, ci din iubire față de Iisus Hristos. Iubirea era sursa curajului de a înfrunta toată batjocura, disprețul, calomnia și ura celor care se năpusteau asupra lor. Dacă nu ar fi fost această iubire în inima lor, nu ar fi avut puterea de a muri pentru Domnul Hristos.

De fapt, și noi experimentăm ce înseamnă să iubești pe cineva; nimic nu poate să stea în calea iubirii față de acea persoană – nici ura, nici jignirea, nici disprețul, nimic din toate acestea. În inima în care există iubire totul se topește, orice fel de obstacol dispare. Chiar dacă – așa cum ne spune Sfântul Sofronie de la Essex – trebuie tare multă jertfă ca să ne angajăm în nevoința iubirii, atât față de Dumnezeu, cât și față de aproapele.

Sfântul Arhidiacon Ștefan a primit în inima sa iubirea lui Hristos și a iubit ca El, a crezut în Mântuitorul și, ca dovadă, a murit pentru El, acceptând moartea pentru Hristos. 

Aceasta ar putea să fie rațiunea pentru care Biserica a rânduit să fie sărbătorit a treia zi de Crăciun Sfântul Arhidiacon Ștefan. Este o taină pe care noi nu o înțelegem, însă reflectăm asupra acesteia.

Sfântul Arhidiacon Ștefan este cel care a asumat cel mai frumos iubirea lui Hristos, Cel Care a venit în lume; începând cu venirea Lui pe pământ, întreaga lume este chemată să asume această iubire a lui Dumnezeu. Focul despre care ni se spune în Evanghelie și pe care Hristos ar vrea tare mult să-l vadă că arde, este focul iubirii dintre oameni și focul iubirii pentru Dumnezeu.

Învrednicească-ne Domnul de această iubire de care s-a făcut părtaș Sfântul Arhidiacon Ștefan!

La finalul Sfintei Liturghii, într-un cadru festiv, Părintele Episcop Ignatie a oferit doamnei Irina Grădinaru, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Crucea moldavă pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De asemenea, Ierarhul Hușilor a oferit Crucea eparhială pentru mireni domnului Alexandru George Țicău.

Preasfinția Sa a fost colindat de copii și, la rândul său, i-a colindat pe toți cei prezenți și a oferit daruri celor mici.