Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși, alături de părintele paroh Ciprian Aurelian Tacu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că omul care Îl primește pe Hristos în viața sa, capătă o acuitate a minții și a inimii încât sesizează și cele greu de sesizat de ceilalți:

«Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?» (Luca 24, 30-32)

Noaptea de Paști este o noapte de lumină și de multă bucurie, iar această lumină se impregnează și în viaţa noastră. Îmi place foarte mult ceea ce văd în noaptea de Paști – cu toţii avem lumânările aprinse, iar de la aceste lumânări aprinse, chipurile noastre primesc și ele lumină, se luminează, iar noi, slujitorii Bisericii, avem această șansă binecuvântată, de a vă vedea cu chipurile pline de lumină. Această lumină a Paștilor, care izvorăște din dumnezeirea lui Iisus Hristos, este cea care ne face părtași slavei învierii Sale.

În Săptămâna luminată, toţi cei care erau botezaţi în noaptea de Paști (neofiţii – nou plantaţi în arborele vieţii care este Iisus Hristos, prin Taina Botezului) menţineau această lumină a Botezului, primită de la Hristos, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui în fiecare zi.

De altfel, există și un canon al Bisericii noastre care ne cere și ne sfătuiește ca, în acest răstimp dintre Duminica Paștilor și Duminica Tomii, să stăruim să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului și să citim mai intens Sfintele Scripturi. 

Acesta este și motivul pentru care Biserica a rânduit să fie citit fragmentul evanghelic din capitolul 24 al Evangheliei după Sfântul Luca. În mod normal, ar fi trebuit să se citească un pasaj din Evanghelia de la Ioan – în tot acest răstimp, dintre Duminica Paștilor și Duminica Rusaliilor, se citesc pericope evanghelice din Evanghelistul Ioan. În ziua de astăzi este singura excepţie, când se citește pasajul evanghelic din Sfântul Evanghelist Luca, un pasaj de o frumuseţe extraordinară.

Este unul dintre pasajele evanghelice care reţine cea mai frumoasă călătorie pe care a făcut-o omul în această lume, înspre locul unde avea casa. Este cazul celor doi ucenici care se întorceau de la Ierusalim și mergeau spre Emaus - un sătuc nu foarte departe de Ierusalim. Iar în călătoria lor li se alătură un Străin, cineva care pentru ei părea deconectat de la ceea ce se întâmplase zilele acelea, adică în Vinerea Mare. Tot Ierusalimul vuia de faptul că a fost răstignit Iisus Nazarineanul. 

Acest Străin li se alătură celor doi ucenici, Luca și Cleopa, care aveau inima tristă – parcă se amesteca privirea lor tristă cu pulberea pământului. Acest Străin pune o întrebare, ca nuca în perete: „Ce grăiţi voi între voi, și de ce sunteţi triști?”, iar ucenicii ripostează, într-un fel nemulţumiţi de inadecvarea acestei întrebări: „Cum, Tu ești singurul străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat – faptul că a fost răstignit Iisus Nazarineanul, un proroc puternic în faptă și în cuvânt? Tu pe ce planetă trăiești – am fi spus noi, într-o exprimare mai populară? Tu nu ai auzit vestea răstignirii lui Iisus Hristos?”.

Domnul le spune: „Nepricepuţilor și zăbavnicilor cu inima – adică înceţi, greoi la minte, acesta este sensul din limba greacă al cuvântului „zăbavnic” –, nu înţelegeţi că tot ceea ce s-a întâmplat cu Iisus Hristos a fost profeţit cu atâtea sute de ani înainte, de către proroci?” Adică Iisus Hristos trebuia să fie răstignit, batjocorit, calomniat, dispreţuit, iar a treia zi să învieze. 

Nu au înţeles nimic din cele ce le-a vorbit Iisus Hristos, acest Străin, decât în momentul în care s-au așezat la cină. Ucenicii Luca și Cleopa au simţit că Cel care i-a acompaniat este un personaj aparte, are ceva special, de dincolo, în El. De aceea au și insistat: „Rămâi cu noi, că s-a plecat spre seară. Rămâi și cinează cu noi.”.

În momentul în care Străinul S-a așezat la masă, a făcut niște gesturi din care era așa de simplu să fie recunoscut că este Iisus Hristos – erau niște indicii care trimiteau, în mod clar, la Sfânta Împărtășanie; erau aceleași formule ca cele folosite la Cina Cea de Taină. 

Străinul acesta, care avea ceva deosebit în El, S-a așezat la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o și frângând-o, le-a dat-o celor doi ucenici. Este momentul săvârșirii Sfintei Euharistii – exact aceleași verbe sunt folosite și când Hristos, împreună cu cei doisprezece ucenici, au participat la Cina Cea de Taină, la instituirea Sfintei Euharistii.

Acesta este momentul în care au priceput Cine era Străinul. De aceea, își spun unul celuilalt, ca o spovedanie – izbucnește din sufletul lor această mărturisire: „Oare nu ardea inima în noi când ne vorbea acest Străin pe cale?”. Cât de frumos este să ai pe cineva care să-ţi vorbească și să-ţi aprindă inima, adică să ţi-o lumineze. Iar lumina nu doar că luminează, ci dă și căldură.

Este grozav să ai un asemenea companion în drumul tău, în viaţa ta, care să-ţi aprindă și să-ţi încălzească inima. Așa este Dumnezeu! Dacă noi reușim să stăm de vorbă cu El și să-L primim în viaţa noastră, El înflăcărează inima noastră, îi dă lumină și foarte multă căldură, încât ajungem să pricepem tot ceea ce nu sesizează cei din jurul nostru.

Preasfinția Sa a arătat că Sfânta Împărtășanie este cea care ne ajută să înțelegem atât Sfânta Scriptură, cât și coordonatele vieții noastre duhovnicești:

Este un mesaj foarte important aici, anume că noi nu putem pricepe Sfintele Scripturi, decât împărtășindu-ne. Împărtășania este cheia care ne ajută să înţelegem Scripturile. Avem mărturia celor doi ucenici – ei nu au priceput mare lucru până în momentul în care s-au împartășit – atunci s-a luminat totul, s-a făcut ca o crăpătură în mintea lor asupra perspectivei a tot ceea ce s-a petrecut în drumul dintre Ierusalim și Emaus.

Nu este întâmplător faptul că acest pasaj a fost rânduit să fie citit în această zi din această săptămână când, zi de zi, primii creștini se împărtășeau. Noi nu mai facem lucrul acesta nici măcar în noaptea de Paști. 

Venim și luăm lumina, de parcă lumina aceea este suficientă. Iertaţi-mă, dar lumina este numai un aperitiv; trebuie să luăm și masa, consistentă, care este împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, ca să înţelegem ce este acea lumină în viaţa noastră. Altfel, vom fi ca acești doi ucenici – vom tot bodogăni, nu vom pricepe multe lucruri, nu înţelegem mai ales cele care se referă la biserică, și rămânem într-o zonă a superficialităţii – nu vom ajunge la profunzimea lucrurilor.

Aţi putut constata și dumneavoastră că în noaptea de Paști vin mii de oameni la începutul slujbei, iau lumina și, ușor-ușor, se rarefiază rândurile și rămâne un nucleu de credincioși, care știu pentru ce au venit în noaptea de Paști.

Sigur că parte de vină avem și noi, slujitorii, pentru că punem foarte mare accent pe Sfânta Lumină, și e normal ca oamenii să înţeleagă că aceasta este esenţială și este totul. Sigur că este o binecuvântare, este un lucru minunat, dar nu este suficient. 

Încurajându-vă și punând un foarte mare accent pe Sfânta Lumină, dumneavoastră nu aveţi decât o singură variantă – să înţelegeţi că aceasta ar fi esenţa, și nu mai rămâne nimeni la Liturghie, când, de fapt, Paștile nostru este Hristos, Euharistia, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur – cine se împărtășește în noaptea de Paști, acela prăznuiește Paștile. 

Ori de câte ori ne împărtășim, la fiecare Liturghie, noi de fapt sărbătorim Paștile, și înţelegem altfel lucrurile duhovnicești, așa cum au înţeles cei doi ucenici - numai după ce s-au împărtășit, nu mai devreme. Înainte de a se împărtăși, erau debusolaţi, erau într-o degringoladă a minţii lor, cuprinși de dezamăgire pentru ceea ce se întâmplase – nu era nimic clar pentru ei. În momentul în care Hristos a luat pâinea și, frângând-o, le-a dat-o lor, totul s-a deschis, așa cum ni se deschide și nouă, ori de câte ori ne împărtășim.

De aceea, Împărtășania, faptul că ne hrănim cu Trupul și Sângele Domnului, este cheia de înţelegere, atât a Scripturilor, cât și a vieţii noastre duhovnicești și a profunzimii cu care vrem să sesizăm cele tainice.

Domnul să fie Cel care ne aprinde inima, ne-o luminează și ne-o încălzește. Sunt suficienţi cei care ne întunecă inima, ne-o răcesc, se năpustesc asupra ei și ne-o fărâmiţează. Avem nevoie de Cineva, Care prin excelenţă, la modul absolut, este Dumnezeu. Dar dacă dăm și peste un om bun, un om cuminte și cu credinţă, și acela poate să ne aprindă inima, să ne-o lumineze și, mai ales, să ne-o încălzească.