După Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu un sobor de exarhi și stareți din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a avut loc întâlnirea propriu-zisă, în cadrul căreia fiecare eparhie a delegat un reprezentant care să prezinte unele aspecte duhovnicești din viețile Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria și ale Părinților Petroniu de la Prodromu și Dionisie Ignat de la Colciu.

Ierarhii prezenți au luat cuvântul și i-au îndemnat pe cei prezenți să se îngrijească de buna rânduială în obștile pe care le au în grijă. De asemenea, fiecare Chiriarh a avut posibilitatea să se întâlnească cu stareții și starețele mănăstirilor din eparhia pe care o păstorește și într-o sinaxă monahală eparhială. 

În intervenția sa, Părintele Episcop Ignatie al Hușilor a subliniat faptul că în înțelesul său profund, virtutea trezviei este urmărirea permanentă a lui Hristos:

Îi mulțumesc Părintelui Mitropolit Teofan că a rânduit ca întrunirile noastre să înceapă cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Legat de importanța și bucuria pe care o conferă Sfânta Liturghie, Părintele Emilianos Simonopetritul spune că „Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este supraviețuirea lui Hristos în noi” - biruința lui Hristos în viața noastră.

Așa s-au așezat lucrurile, în chip proniator, că mie mi-a revenit să vorbesc după evocarea Părintelui Petroniu Tănase – printre singurii părinți, dintre cei evocați astăzi, pe care eu l-am cunoscut foarte bine și de la care am câteva scrisori minunate, pe care mi le-a trimis.

În ziua în care am fost călugărit, Părintele Petroniu s-a gândit să-mi trimită o scrisoare, un text pe care nu-l uit. Nu vă voi aduce în atenție acest text, ci vă fac doar referința și, dacă aveți bunăvoința, când mergeți acasă veți deschide Filocalia, la „Capetele despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul” – a doua sută, capătul 54.

Cu toții suntem preocupați să fim călugări foarte buni, să avem o lucrare lăuntrică. Personal, eu am constatat că îmi lipsește una dintre virtuți – sigur, mai multe, însă pe aceasta o conștientizez acum cel mai acut și mai intens, având în vedere și influența unei lecturi – și anume trezvia.

În urma lecturilor patristice, filocalice, trezvia se definește mai ales printr-o anumită atenție la nivelul minții – să nu lași să pătrundă în mintea ta orice care te-ar putea deturna sau ți-ar putea micșora simțirea harului dumnezeiesc.

Fac o mică paranteză – mi-a plăcut foarte mult ceea ce a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim; faptul că, ascultându-l pe Părintele Cleopa, nu a rămas cu foarte multe, că nu-și mai aduce aminte multe, dar totuși a simțit ceva aparte.

Eu cred că așa grăiesc sfinții – nu pun accent pe ceea ce înseamnă toate filosofiile și complicărelile noastre, ci ei au această capacitate extraordinară de a transmite o stare. Nu este complicat să realizăm acest lucru.

Cu toții am experimentat aceasta – când avem un om care ne este foarte drag și pe care îl iubim foarte mult, ne surprindem pe noi înșine că parcă nu mai suntem atenți la ceea ce vorbește, ci la acel flux frumos de energie care ne învăluie și ne dă o stare extraordinară de liniște; în acel moment simțim că am ajuns, cu adevărat, la profunzimea vieții. 

Este la fel ca în situațiile în care slujim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și parcă nu am mai vrea să grăim nimic, ci doar să ne bucurăm lăuntric de ceea ce Domnul a îngăduit să trăim atât de minunat în cadrul slujirii ei.

Revenind la ceea ce înseamnă trezvia, mărturisesc acum, în fața sfințiilor voastre, că îmi lipsește această stare de trezvie. Nu este numai această stare de vigilență – să stai ca un străjer la poarta minții; în limba greacă, cuvântul „nepsis” înseamnă ceva mult mai profund, „a urmări, a observa, ceva cu maximă atenție”.

Plecând de la etimologia acestui cuvânt, Părintele Emilianos Simonopetritul spune ce înseamnă să urmăm starea de trezvie: „mersul trezviei este, de fapt, mersul lui Dumnezeu în inima noastră”, să-L avem permanent pe Hristos în atenția noastră. Este foarte greu, dar nu imposibil.

Și în acest caz, dacă facem un mic recurs la oamenii la care ținem, constatăm cât atât de ușor ne ocupă aceștia mințile. Când ne este drag cineva, acela ne ocupă foarte mult mintea – frământăm gândurile lui, atitudinile lui, modul cum se comportă, cum se raportează la noi – toate devin pentru noi un univers pe care îl asimilăm în viața noastră. 

Trezvia este urmărirea permanentă a lui Hristos – acțiunile Lui, cum gândește, cum simte. Aceasta cred că este una dintre lucrările de căpetenie ale monahului. 

Părintele Emilianos, într-o tâlcuire la Capetele despre trezvie ale Sfântului Isihie, relatează o poveste care i-a fost spusă de către cineva. La un moment dat, o anumită persoană dorea să ajungă la o altitudine a vieții duhovnicești și roagă un duhovnic să-i spună ce să facă. Duhovnicul îl îndeamnă să citească din viețile sfinților, să ia aminte la propria lui viață, să caute mai multe exemple concrete, pe care să le aibă drept referință în viața duhovnicească. După câțiva ani de trudă, constată că nu a ajuns la niciun fel de rod.

„S-a dus la duhovnicul lui și i-a spus: «Părintele meu, nu pot să împlinesc acestea. Am obosit deja. Spune-mi ceva mai ușor.» Duhovnicul i-a răspuns: «Să taci, să tacă limba și mintea ta și să nu-ți lași mintea să meargă altundeva decât la Hristos. Și dacă mintea singură se îndreaptă altundeva, tu, de îndată ce-ți dai seama, să o întorci la Hristos. Te doare ceva? Nu spune că mă doare, fiindcă mintea îți pleacă de la Hristos. Gura și mintea ta să vorbească numai despre Hristos.» 

La început, acela s-a nedumerit: «Cum e posibil așa ceva?»  S-a străduit, însă, pe cât a putut, să împlinească. Au trecut doi ani și și-a adus aminte de greutatea pe care o avea în a îndeplini planul pe care i-l dăduseră la început. Ce ciudat! Dintr-odată, în urma acestui sfat, s-a încredințat că toate nu le putea face atunci, însă acum toate se săvârșeau de la sine. Cum? De către Duhul Sfânt. L-a cercetat Sfântul Duh, i-a vorbit în inimă, i-a luminat existența și starea i s-a schimbat de la sine. La fel cum, intrând în acest loc luminat, întunericul se risipește și atunci văd zâmbetul vostru, ochii voștri curați și întrevăd inimile voastre neprihănite și curate, tot așa și cele din lăuntrul nostru se luminează și ocupă un loc înaintea lui Dumnezeu. 

Iată rezultatele trezviei: vine Sfântul Duh și descoperim că le avem pe toate. Înlăuntrul nostru încape o singură dorință: dorirea Duhului Sfânt. 

Prin urmare, să fim doritori ai harismelor Sfântului Duh. Aceasta se împlinește foarte ușor prin trezvie, care este o cale foarte scurtă, un mijloc de transport ce ne introduce îndată în viața cerească, fiindcă aduce repede rezultate, unul după altul. 

Așa cum, când te hrănești bine, fața ți se îmbujorează, ochii îți sunt mai vii, mâinile mai agere, inima bate firesc, mintea ți se împuternicește, tăria îți sporește, tot astfel și trezvia îți aduce toate bunătățile vieții duhovnicești. Fără să obosești, fără să faci însemnări, fără să scrii, fără să strigi, fără să te gândești cum să faci asta sau aceea, dintr-odată vine o clipă în care toate se rânduiesc.”

Să-L urmărim pe Domnul, așa cum ne încredințează cele pe care vi le-am adus în atenție, și am nădejde că vom trăi cu toții această bucurie lăuntrică și vom simți harul cum lucrează minunat și ne înrâurează viața.