În deschiderea evenimentului Părintele Episcop Ignatie i-a mulțumit invitatului din acest an al I.T.O.V., părintele Daniel Benga, punctând, pentru cei prezenți, câteva repere biografice ale acestuia.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a mulțumit domnului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, domnului prefect Eduard Popica, domnului primar Lucian Braniște, și doamnei inspector școlar general Cristiana Botan, pentru sprijinul acordat acestor manifestări, precum și tuturor celor implicați în organizarea ediției a VII-a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Vaslui.

Adresându-se tinerilor, Preasfinția Sa i-a îndemnat să cultive experiența privirii înspre Dumnezeu:

M-am gândit să încep cuvântul meu cu o poveste adevărată. Am găsit consemnat faptul că undeva în secolul al XVIII-lea, un sfânt din Franța vedea un credincios care mergea foarte des la biserică. Stătea ore în șir în biserică. Sfântul l-a interpelat pe acest credincios întrebându-l de ce stă atâtea ore la biserică. Sigur că poate noi am fi dat un răspuns de felul că „ne place”, „ne simțim bine”, „primim liniște”, „avem o stare interioară deosebită”, că „ne bucurăm rupându-ne de tot ce înseamnă forfota, gălăgia, zarva lumii”. Nimic din aceste răspunsuri. 

Răspunsul acelui om a fost:  „Îl privesc, mă privește și amândoi suntem fericiți.” Acest credincios Îl privea pe Dumnezeu. Privindu-L pe Dumnezeu, se simțea privit de El. Evident, primea o stare de fericire aparte. 

Veți spune că sună foarte frumos și mă veți întreba, cu precădere voi, tinerii, cum putem trăi acest lucru în viața noastră. Sunt convins că unii dintre voi, chiar dacă sunteți mai mici și adolescenți, deja ați trăit ceea ce înseamnă această experiență a faptului de a-ți place de cineva în mod deosebit. 

În momentul în care ne place ceva foarte mult și, desigur, dacă este vorba de o persoană, nu ne mai săturăm privind-o. Ne este suficient să ne uităm la persoana pe care o iubim, fără să schimbăm nicio vorbă. Tăcerea în sine este suficientă; privirea în sine. 

Privirea pe care o îndreptăm înspre cel pe care-l iubim este cea care ne hrănește și ne deconectează, ne dă o stare de liniște; ne decuplăm de la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Este ceva similar cu doi îndrăgostiți care, oricâtă lume s-ar perinda în jurul lor, au impresia că sunt numai ei doi; sunt atât de absorbiți unul de celălalt, atât de mult simt acea stare de bucurie, încât au capacitatea aceasta de a face abstracție față de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Vă doresc să dobândiți această experiență a privirii lui Dumnezeu, și, desigur, să simțiți că și El vă privește pe voi. 

Din această interacțiune a privirilor,  a voastră și cea a lui Dumnezeu, să se nască în sufletul vostru liniștea, fericirea, împlinirea, starea de lumină și de foarte multă bucurie. Când viața vă va oferi acest dar extraordinar de a vă îndrăgosti de cineva, și vă va fi drag să priviți acea persoană, ochii, zâmbetul, să-i ascultați din când în când timbrul vocii, modul în care gesticulează, toate acestea, când vă bucurați de ele undeva în ascunzișul și taina inimii voastre, să vă puneți o dorință și să spuneți: „Doamne, eu aș vrea să mă bucur de privirea Ta și să Te pot privi cel puțin cu aceeași bucurie cu care eu îmi privesc persoana la care țin și care-mi este foarte dragă”. 

Este un dicton din Antichitate care spune că „noi devenim ceea ce privim”. 

Priviți frumosul și veți deveni oameni frumoși. 

Priviți binele și veți deveni oameni buni. 

Priviți liniștea și veți deveni oameni liniștiți. 

Vă doresc să trăiți această experiență a acelui credincios, care a dat acest răspuns atât de simplu și foarte profund în același timp  la întrebarea de ce stă atâtea ore în șir în biserică: „pentru că Mă privește, Îl privesc și amândoi suntem fericiți”. 

Îmi doresc ca întâlnirile noastre, dedicate tinerilor, să fie cele în care vom reuși împreună să-L privim pe Dumnezeu, Cel care este liniștea, pacea, bucuria și lumina noastră. Nu uitați de aceste lucruri. 

Când o să vă fie cel mai greu – pentru că veți avea momente de tristețe, când veți fi dezamăgiți, când cineva o să vă trădeze și o să vă înșele așteptările, sau voi înșivă veți fi dezamăgiți de propria viață - să vă gândiți că odată ați fost la o întâlnire cu tinerii ortodocși din Vaslui și că părintele episcop ne-a spus că atunci când vom trăi aceste stări, să privim la Dumnezeu, rugându-ne Lui, căutând spre El, în inima noastră. 

Priviți lucrurile frumoase, priviți lucrurile care vă împlinesc. Am această convingere că doar așa veți simți, cu impetuozitate, că, în viața aceasta, aveți un sens pe care Dumnezeu l-a așezat în voi.

Doamne, uită-Te din cer, privește-ne pe toți și noi să Te putem privi pe Tine!

Preasfinția Sa a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment, în primul rând părintelui consilier Marian Rugină, celor peste 100 de voluntari, preoților din eparhie, părinților consilieri, și părinților protopopi de la cele 3 protopopiate din Episcopia Hușilor.

A urmat apoi conferința „Crezul Niceo-Constantinopolitan  - pașaportul nostru pentru Cer”, susținută de părintele profesor Daniel Benga, transmisă live pe pagina www.facebook.com/episcopiahusilor.ro. 

Între altele, părintele Daniel Benga a arătat că Crezul este o carte de identitate. Avem două cetățenii. Cu pașaportul pământesc trecem granițe pământești, cu cel ceresc mergem către cer înaintea lui Dumnezeu.

textul Crezului unde ni se spune cine este Dumnezeu, cine suntem noi, de unde venim și unde mergem.

Crezul, în primul articol declară cine suntem noi, adică fiii unui Tată ceresc - aceasta este identitatea noastră ca oameni, copiii lui Dumnezeu. Pe pământ nu avem aceleași șanse, dar în Biserică avem șansa să recâștigăm noi părinți, părinții dumnezeiești, Bunul Dumnezeu, Care ne devine tată. 

Din al doilea articol din Crez aflăm că Fiul este deoființă cu Tatăl, adică Iisus Hristos este egal cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, deci Dumnezeu are un Fiu, știe să iubească, de aceea Crezul mai poate fi numit și o istorie a iubirii lui Dumnezeu cu noi.

 „Care pentru noi oamenii...și S-a făcut Om”: înseamnă că Dumnezeu a devenit prietenul nostru pe pământ. Dacă nu ne întâlnim față către față, prietenia noastră nu poate fi una reală. Mântuitorul S-a făcut Om nu ca să ne dea like din cer, ci a coborât pe pământ, a stat între noi, pentru a naște o relație foarte frumoasă de prietenie

 „S-a răstignit pentru noi...și a înviat a treia zi”, adică viața Lui nu a fost una roz, cum vedem noi pe social media. Acolo nu se pune viața reală, ci doar cinci procente din ce suntem noi. Viața reală este întâlnirea dintre noi, față către față. Crezul ne învață acest lucru. 

 „S-a înălțat la ceruri, șade de-a dreapta Tatălui...a cărui împărăție nu va avea sfârșit ” înseamnă că Domnul Hristos Se coboară pe pământ, moare pentru noi, înviază, întemeiază o Împărăție și noi trebuie să mergem la El. 

Pașaportul are o semnătură. Semnătura noastră pe pașaportul ceresc este viața pe care o trăim noi după modelul Mântuitorului. Semnătura Lui este ceea ce a făcut El pentru noi iar semnătura noastră este ce facem noi pentru Dumnezeu. Când fac lucrurile frumoase demonstrez că aparțin lui Dumnezeu și semnez acest pașaport pentru cer.

Crezul este pașaportul prin care suntem invitați la prietenii autentice cu cei din jurul nostru. Aristotel spunea că sunt trei tipuri de prietenii: din interes, bazată pe afinități, și prietenia adevărată - greu de găsit, când oamenii se iubesc și se apreciază necondiționat, și se ajută între ei pentru a deveni mai buni. 

Mântuitorul ne învață să legăm prietenii adevărate, și dăruirea de sine în sinceritate față de celălalt. Ea e cea mai rară: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, decât să-și pună sufletul pentru prietenul său”.

„Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede...care a grăit prin proroci” - Duhul Sfânt e acel prieten din cer care ne dă nouă cele mai mari daruri pe care le putem avea pe pământ, când venim la biserică. Roadele Duhului Sfânt sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția și multe altele frumoase. Dacă avem Crezul ca pașaport ceresc, putem trăi o viață mai frumoasă decât ceilalți.

Când spunem „cred”, „credo” în latină provine de la 2 cuvinte: „cor” (inimă) și verbul „do, dare” (a dărui). A crede înseamnă a ne dărui inima. Când spunem acest Crez, că credem în Dumnezeu Tatăl, noi spunem de fapt că ne dăruim inima noastră lui Dumnezeu. Nu e un crez formal, ci chiar identitatea mea. Crezul are o arhitectură bazată pe trei verbe: cred, mărturisesc, aștept.

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată întrebărilor din partea publicului.