Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial din Huși, alături de părintele Ciprian Enea, starețul mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

Ierarhul Hușilor a arătat, în cuvântul de învățătură, de ce sărbătoarea se numește „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, când din punct de vedere istoric a fost vorba de aducerea la Templul din Ierusalim a Preasfintei Fecioare:

«Preacurat templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preț și Fecioara sfințită vistierie a slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este cortul cel ceresc» (Condacul sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică)

Probabil cei care sunteți familiarizați cu conținutul credinței noastre ortodoxe v-ați întrebat de ce această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este numită „Intrarea în biserică” când știm din Tradiție, din textele Sfinților Părinți, că aceasta a intrat în Templu fiind așezată în Sfânta Sfintelor. 

Este cumva o neconcordanță între ceea ce consemnează Tradiția Bisericii noastre și ceea ce este menționat ca fiind sărbătoare dedicată Maicii Domnului? Cum am putea concilia sau găsi o explicație pentru această presupusă și evident aparentă neconcordanță?

Ca să fiu sincer, mi-ar fi plăcut în anii de slujire pe care îi am, să fi venit cineva și să mă fi întrebat: „Părinte episcop, Maica Domnului a intrat în biserică, însă în predicile pe care le-am auzit ni se spune că a intrat în templu și dusă de către marele arhiereu în Sfânta Sfintelor. Cum pot înțelege aceste două realități?”

Aș vrea să știți că în Biserică nu există nimic ilogic în conținutul de credință. Totul are o semnificație și explicație profundă. Ceea ce ni se cere este doar să fim puțin familiarizați cu textele Sfintei Scripturi. Paradoxal, am putea crede că sărbătoarea de astăzi nu are un fundament scripturistic. 

Pentru a înțelege foarte bine, și în textul capitolului IX al Epistolei către Evrei ni se spune că Sfânta Sfintelor era locul în care intra o singură dată pe an arhiereul. Și în acest loc cerea iertare pentru păcatele poporului. Era locul cel mai sacru, nu intra nimeni - un fel de altar în care slujesc preoții, diaconii sau episcopii și în care nu intra oricine. În acest loc a fost dusă Maica Domnului de către Părinții Ioachim și Ana, la vârsta de 3 ani, și primită de arhiereul vremii respective. În acest loc sfânt pentru evrei erau așezate trei obiecte importante de cult: cupa cu mană, toiagul lui Aaron și Tablele Legii primite de Moise pe Muntele Sinai, pe care erau inscripționate cele 10 porunci.

Moise a primit poruncă de la Dumnezeu (Ieșirea, cap. XXV) să construiască chivotul legământului, adică un altar ambulant. Sunt câteva lucruri care ne fac să facem o corespondență între presupusa nepotrivire între ceea ce spune Tradiția și ce este consemnat în calendar. 

Moise a primit poruncă să facă chivotul din lemn de acacia - echivalentul am spune noi al salcâmului. Acacia era un lemn care nu putrezea niciodată. Era considerat un lemn sfânt. Acest chivot era un altar ambulant pe care evreii l-au purtat cu ei în cei 40 de ani de peregrinare înspre Țara Făgăduinței. Acest chivot, așa cum le-a spus Dumnezeu, era semnul prezenței Lui în poporul evreu. De acolo le vorbea Dumnezeu. Acolo i se va descoperi Domnul lui Moise, și va transmite prin el toate poruncile și tot ce este necesar poporului ales. Apoi i s-a cerut lui Moise ca acest chivot să fie poleit, și pe din afară și pe dinăuntru, cu aurul de cea mai bună calitate. 

În Sfânta Scriptură, aurul de cea mai bună calitate era simbolul perfecțiunii, al curăției, a tot ceea ce este mai frumos și impozant pentru lumea aceasta. Pentru că unde se arată Dumnezeu este desăvârșire, curăție și perfecțiune. Apoi i s-a cerut să fie sculptați, pe capacul acestui chivot, doi heruvimi de aur.

De ce v-am descris modul în care Moise a primit poruncă de la Dumnezeu să construiască Chivotul Legii? Pentru că Maica Domnului este numită, în Acatistul Bunei Vestiri, „Chivotul lui Dumnezeu, poleit cu Duhul Sfânt” sau „templu în care a intrat Dumnezeu”. 

Corespondența este acum perfectă, Maica Domnului fiind chivotul desăvârșit, frumusețea absolută, neprihănită, curată, pentru că Dumnezeu nu vine unde este gălăgia patimilor, ci doar acolo unde este lumina harului dumnezeiesc. El a venit și S-a întrupat din Preasfânta Născătoare. Ea a fost ca un chivot care L-a primit pe Dumnezeu-Fiul întrupat ca Om pentru mântuirea noastră. 

Aici vedem legătura cu neputreziciunea acelui lemn de acacia, în sensul că Cel ce S-a întrupat din Preasfânta Fecioară este Însuși Dumnezeu, care nu poate fi prins în chingile morții. Spre deosebire de noi, care ne descompunem, putrezim, prin moarte, Iisus Hristos, Viața absolută, ipostatică, a gustat moartea pentru a o birui pentru noi, fără ca să intre în stare de putrefacție. 

În mentalitatea biblică, aurul, cel mai curat, era simbolul perfecțiunii. La fel ca și chivotul, viața Maicii Domnului a fost de aur. Maica Domnului a fost perfecțiunea, cel mai neprihănit om dintre toți oamenii. De aceea o numim în rugăciunile noastre ca cea „atotcurata, atotneprihănita” pentru că numai așa Îl putea primi pe Dumnezeu în pântecele ei. 

De asemenea, Maica Domnului este cinstită mai presus decât heruvimii care erau așezați pe Chivotul Legii unde vorbea Dumnezeu, și decât serafimii. Maica Domnului este templu, chivot, biserică, pentru că prin zămislirea din ea a lui Dumnezeu, El ne grăiește nouă, este prezent în lumea aceasta, așa cum Dumnezeu le vorbea evreilor în prezența și în locul unde era Chivotul Legământului. 

Preasfinția Sa a arătat că cele petrecute în Vechiul Testament erau prefigurări ale realităților din Noul Testament:

Sfântul Apostol Pavel spune, în Epistola către Evrei, că „toate cele ale legii vechi erau umbră pentru cele viitoare”, adică niște prefigurări ale celor viitoare. 

Templul în care a intrat Maica Domnului nu era altceva decât o prevestire a Bisericii lui Hristos, a Trupului Său - și Biserica suntem cu toții. Nu contează atât evenimentul istoric în sine că Maica Domnului a intrat în Templu, cât că prin intrarea în acel templu prefigura Biserica lui Hristos. 

Era o prevestire a ceea ce Hristos face din fiecare dintre noi odată cu Taina Botezului, cum a făcut din Născătoarea de Dumnezeu, devenind ea însăși chivot, templu și biserică. Cele două sunt sinonime, nu sunt diferite în conținutul lor duhovnicesc. Fie că spunem „templu” fie „biserică” pentru că unde se așează Dumnezeu, acolo este o biserică. 

Noi avem bisericile din zid unde ne rugăm, unde săvârșim Sfânta Liturghie, unde cerem ca pâinea și vinul să fie transformate în Trupul și Sângele Lui. Este prezența Lui aici, El Însuși între noi. Unde este Hristos euharistic, acolo este biserică. În inima în care locuiește Hristos este o biserică. Noi toți cei de față, botezați în numele Preasfintei Treimi, suntem temple și Sfântul Apostol Pavel îi numește pe creștini „templele lui Dumnezeu în care locuiește El”. 

Acum ne este foarte clar de ce există această aparentă. Pentru că sunt sinonime. Unde vine Dumnezeu este acel loc devine biserică. Viața noastră este ca o biserică. 

Părțile esențiale ale unei biserici, cum este compartimentată, sunt naosul unde stau credincioșii și altarul unde slujesc clericii. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că altarul, care și el este ca o biserică, este mintea omului. Masa Sfântului Altar este inima lui, și naosul este trupul său. Noi suntem chemați ca mintea noastră, să liturghisească în altarul acesta, ca rugăciunile să fie coborâte în inimă, adică pe masa sfântului altar - când am spus altar am în vedere spațiul sacru - și să sfințească întreg naosul trupului. 

Noi putem deveni, dacă ducem o viață curată - este cea mai mare piatră de încercare - oameni buni. Nu reușim. Capitulăm, ne poticnim din pricina faptului că avem slăbiciunile noastre. Dar dacă ne străduim, vom deveni templu sau biserică a lui Dumnezeu - la fel ca Maica Domnului - unde ne grăiește Domnul, unde simțim prezența Lui și vedem lumina Lui. 

Ori de câte ori venim la slujbă la biserică să ne întrebăm dacă am reușit să conștientizăm că prin participarea la slujbă suntem o biserică a lui Dumnezeu, că mintea este ca un spațiu al altarului, iar inima ca o masă de altar pe care aducem gândurile bune ca jertfă; trupul este ca un naos din care reușim să ridicăm rugăciunile către Dumnezeu. Și numai să ne punem întrebarea înseamnă un început al schimbării noastre.

Maica Domnului, cea pe care noi o prăznuim în acest loc minunat să ne ajute să devenim biserici conștiente, vii, ale lui Dumnezeu. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Luca, pe seama Mănăstirii Movila lui Burcel.