Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a arătat în ce a constat greșeala bogatului din parabola bogatului căruia i-a rodit țarina, subliniind trăsăturile unei persoane egoiste:

«Pentru că roada Duhului e în orice bunătate, dreptate și adevăr încercând ce este bineplăcut Domnului» (Efeseni 5, 9-10)

Biserica a rânduit să fie citit un pasaj evanghelic în care este relatată parabola bogatului căruia i-a rodit țarina din belșug. Dumnezeu nu ne văduvește niciodată de cuvântul Său, ci ne hrănește, ne luminează și ne înțelepțește. În această logică trebuie să ne raportăm ori de câte ori ascultăm textul desprins din Sfânta Evanghelie. 

Atitudinea acestui bogat, căruia i-a rodit țarina din belșug, este una care sfidează în mod foarte concret, cuvântul pe care l-am pus drept motto la gândurile pe care vreau să vi le împărtășesc. 

Bogatul din această parabolă nu a dat dovadă de bunătate, de vreme ce el idolatriza bunurile materiale, asumându-și un comportament autarhic, egoist. Acest comportament reiese, cu o maximă pregnanță, din folosirea obsesivă, foarte frecventă, a pronumelui posesiv, și anume „voi strica jitnițele mele, le voi face mai mari, roadele mele, și voi strânge acolo toate bunătățile mele”. 

Un om egoist, centrat doar pe sine, nu are nicidecum în orizontul sufletului său pe cei din jurul său, pe semenii săi, el nu știe să împartă niciodată nimic cu cei din jurul său. Nu am în vedere numai bunurile materiale, adică să fim milostivi și sensibili la nevoile celui ce este privat de cele materiale, și nu are un confort necesar ca să simtă că poate trăi liniștit, confort care să-i asigure o anumită stare de seninătate sufletească. 

Egoistul este și cel care nu știe să dăruiască din sufletul său iubire; nu știe să dăruiască pentru că este incapabil și nu există această iubire în sufletul său - iubirea lui este iubire maladivă față de sinele său. Când există o astfel de iubire patologică de sine, evident că nu putem oferi iubire celor din jurul nostru. 

În general, un asemenea om, centrat doar pe sine, pe propriile lui nevoi, nu are răbdare cu cei din jurul său. Intră foarte ușor într-o stare de nervozitate, de tulburare, pentru că, într-un fel, este distras de la ceea ce este el centrat - sinele său, problemele lui, modul lui de a gândi lucrurile, mentalitatea lui. Ori de câte ori este un pic mișcat din idolatria față de propriul său sine, devine nervos, se comportă bizar și are o atitudine inadecvată. Mai mult, oricâtă răbdare ar manifesta cineva față de o asemenea persoană egoistă, nu reușește să realizeze că el este problema, și nu cei din jurul său.

Bogatul din parabolă nu a dat, în niciun fel, dovadă de bunătate. Pe el îl interesau doar bogățiile lui și credea că viața, în total contrast cu ceea ce spune Domnul Hristos, consta în avuțiile și bogățiile sale. 

Cu un verset puțin mai înainte de această pildă, Hristos ne spune că noi „trebuie să ne păzim de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în avuțiile sale”. Bogatul acesta, căruia i-a rodit țarina, credea că toată viața lui rezidă în avuțiile sale, în bogățiile sale. Așa credem și noi, de multe ori. Dacă nu suntem bogați din punct de vedere material, aceasta nu înseamnă că nu ne comportăm în multe situații la fel ca acest egoist autarhic, care-și idolatriza bunurile materiale.

Preasfinția Sa a arătat că aceeași tipologie sufletească a bogatului din parabolă se poate regăsi la foarte mulți oameni, indiferent de starea lor materială reală:

Nu este nevoie să fim bogați. De multe ori, poate credem că viața noastră stă în inteligența pe care am primit-o, în capacitatea noastră de a vorbi frumos sau în faptul de a fi noi oameni frumoși; credem că aceasta este totul și că viața se rezumă la aceste aspecte. Mai grav decât atât, unii, chiar dacă nu sunt bogați, dar dețin o anumită funcție, cred că aceasta înseamnă totul și viața se rezumă la aceea, comportându-se mișelește și umilindu-i și batjocorindu-i pe cei pe care-i au în responsabilitate. 

Astfel de oameni se comportă la fel ca acest bogat din Evanghelie. Nu a fost nici om drept, în sensul biblic al cuvântului, pentru că el nu căuta să facă voia lui Dumnezeu și să aibă conștiința faptului că toată îmbelșugarea aceasta de daruri este venită de la Domnul și că el nu are niciun merit. 

Putem spune că parte din acest merit este al slugilor sale, care au muncit pământul ca să rodească, însă la modul suprem, Cel care dăruiește aceste bunuri și a făcut să rodească în mod îmbelșugat roada, este Dumnezeu. El L-a scos pe Dumnezeu din ecuație. Așa fac cei egoiști, scot din ecuația vieții lor pe oricine ar putea să fie buni, luminoși și cu multă iubire. 

De asemenea, nu trăia nici măcar în adevăr. El s-a adresat în chip hedonist sufletului. Credea că sufletul este la fel ca trupul și de aceea i se adresează acestuia precum s-ar adresa trupului: „mănâncă, bea, odihnește-te și veselește-te”. 

Dintr-o dimensiune spirituală pe care o are sufletul, el fiind orbit de cele materiale, obsedat de ele, credea că și acesta este ceva material. Mai mult, credea că și sufletul este în posesia lui și nu în posesia lui Dumnezeu. A ignorat acest adevăr cu bună știință. De aceea Dumnezeu intervine în nebunia și nerozia acestui bogat și îi spune: „Nebune, în noaptea aceasta vor cere sufletul de la tine și cele pe care tu le-ai acumulat și agonisit, și în care crezi ca într-un dumnezeu și le idolatrizezi, cui vor rămâne? Crezi că le vei lua cu tine în veșnicie?”. Nici măcar nu a putut să se bucure de roada, de bogățiile și de multitudinea de bunuri materiale ale acestui bogat neisprăvit, bizar, care credea că totul gravitează în jurul său. 

Sigur că noi putem să ne disociem, să spunem că nu ne aflăm în situația lui. Nu e nevoie să fim bogați ca să ne comportăm ca acest neisprăvit din parabola pe care tocmai am auzit-o. Și noi manifestăm răutate în multe situații. 

Suntem egoiști, nu avem capacitate de jertfă pentru cel de lângă noi, nu avem sensibilitatea de a citi nevoile celui de lângă noi și de a le lăsa pe ale noastre pe planul secund. 

De cele mai multe ori egoistul se plânge că nevoile lui nu sunt luate în seamă și ne transmite un sentiment de culpabilitate: aici trebuie să facem, foarte clar, distincția între nevoile reale ale cuiva, și nu cele care sunt un produs patologic al egoismului său - că vrea cineva să aibă tot timpul atenția asupra sa.

Egoistul, autarhicul niciodată nu are capacitatea de a fi un om bun, de a manifesta sensibilitate, dragoste, empatie. Nu-l interesează absolut nimic, indiferent cât de mult poate răni pe cineva. Contează doar că el s-ar putea să aibă dreptate în decizia pe care a luat-o; dreptate după logica lui. Nu-l interesează dacă cineva îi spune că se înșeală, că e în eroare privitor la modul lui de a se comporta. Este atât de absorbit de propriul sine egoist încât nimic nu-l mai poate deturna.

Să reflectăm un pic mai profund la acest comportament al bogatului căruia i-a rodit țarina și să ne asumăm ceea ce Sfântul Apostol Pavel ne-a împărtășit în Apostolul pe care l-ați auzit, că „roada luminii este bunătatea, dreptatea - ca împlinire a voii lui Dumnezeu - și adevărul” - ca acuitate de a vedea ceea ce este esențial în viața noastră. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Constantin Filote, iar la finalul slujbei l-a instalat ca paroh al Parohiei Știoborăni, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.

De asemenea, Preasfinția Sa a oferit Diploma de ctitor al bisericii din localitatea Boușori, domnului Burghelea Neculai, în vârstă de 99 de ani, pentru contribuția substanțială la ridicarea acestui locaș de cult.