Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, parohul catedralei, și părintele protopop Andrei Mereuță, alături de preoți din Eparhie.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că rostirea adevărului este dovada libertății interioare:

«Și ațintindu-și ochii asupra lui, toți cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger» (Faptele Apostolilor 6, 15)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire și cinstire pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii creștine. Așa cum se poate constata din lectura capitolelor cap. VI și VII din cartea Faptele Apostolilor, Sfântul arhidiacon Ștefan a dat dovadă de un curaj extraordinar, care pornea din iubire față de Hristos, pe Care L-a mărturisit în fața unei mulțimi cu gânduri ostile față de Iisus Cel răstignit și înviat.

Ne este simplu să scoatem la iveală convingerile cele personale atunci când vorbim cu cineva care are disponibilitate sau rezonează cu ceea ce am vrea noi să-i împărtășim. Lucrurile se complică atunci când știm că în fața noastră este o persoană care ne pune într-o situație de disconfort; cu atât mai delicat ar fi când avem în fața noastră o mulțime de oameni despre care știm că nu au niciun fel de deschidere față de mesajul pe care vrem să-l împărtășim.

Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost răpit de către mai-marii sinagogii și dus în fața sinedriului, la un fel de judecată, punându-i-se în biografia lui minciuni și foarte multe calomnii. Una dintre ele a fost faptul că el ar fi vorbit blasfemiator la adresa Templului și a Legii Vechiului Testament. 

Sfântul Evanghelist Luca consemnează faptul că toți cei din sinedriu au constatat că fața Sfântului Arhidiacon Ștefan era ca de înger, luminoasă, plină de harul lui Dumnezeu.

Acest lucru se datora faptului că el era pregătit să spună adevărul cu prețul vieții sale. Și noi, ori de câte ori rostim adevărul, chipul nostru devine ca de înger pentru că adevărul înseamnă lumină - capacitatea de a fi un om liber. Însuși Domnul ne spune în Evanghelia de la Ioan că adevărul ne face liberi. Este cel care ne scoate la lumină și ne dă această capacitate extraordinară ca noi să nu mai fim sclavii vreunei idei sau ideologii mincinoase. 

Sfântul Arhidiacon Ștefan a spus lucrurilor pe nume cu riscul de a-și pierde viața – ceea ce s-a și întâmplat. Știa sigur că în urma cuvântării pe care a rostit-o  în fața celor care îi erau ostili, aceștia se vor năpusti asupra lui și-l vor omorî. Cu toate acestea și-a asumat riscul de a rosti adevărul.

Însă nu a făcut-o de pe pozițiile unuia care crede într-o ideologie. Oamenii hipnotizați de ideologie au impresia că atunci când manifestă curaj acesta ar fi un indiciu de virtute sau ceva care ține de calitate sufletească. Dimpotrivă. 

Aceștia, indiferent ce ar spune, este întotdeauna o minciună, fiindcă ideologiile omoară. Cineva orbit de ideologie nu este niciodată delicat. E un om care zdrobește, strivește în numele unui adevăr propriu, personal. Ideologia înseamnă să idolatrizezi un adevăr propriu, o anumită interpretare a realității pe care tu o impui celorlalți. 

Preasfinția Sa a arătat, pornind de la exemplul Sfântului Ștefan, că adevărul se impune de la sine, nu este necesar să fie impus cu forța, în contradicție cu ideologiile care se impun agresiv:

Cineva care rostește adevărul nu vrea niciodată să-l impună celuilalt. Adevărul nu are nevoie să fie impus prin forță, agresivitate, calomnie. Adevărul se impune de la sine. Este suficient ca să fie rostit. Nu are nevoie de forță, de agresivitate cum, din păcate, vedem în atitudinile unor persoane pentru care nu mai contează nimic – nici demnitatea ființei umane, nici modul cum rostesc lucrurile pe care le încuviințează ca adevăr când de fapt pot să fie o mare minciună.

Sfântul Arhidiacon Ștefan, care este invocat de unii orbiți de ideologii și care cred că dețin adevărul propriu pe care vor să-l impună cu forța, agresiv, violent, a fost foarte delicat. Nu a făcut altceva decât să rostească adevărul fără să forțeze pe cineva să adere la el, a spus exact așa cum stau lucrurile. Acest adevăr poate să cucerească, să schimbe viețile oamenilor fundamental. Depinde de libertatea noastră, de deschiderea și disponibilitatea pe care le avem în a rezona cu ceea ce este, cu adevărat, adevărul. 

În partea opusă s-au aflat cei din sinedriu, care îl judecau pe Arhidiaconul Ștefan. Ei l-au chemat la judecată invocând calomnii, minciuni. Nu există niciun text din care cineva să tragă concluzia că martirul Ștefan ar fi blasfemiat sau ponegrit în vreun fel Templul sau Legea Vechiului Testament. Au inventat o calomnie și pe baza acestei invenții l-au chemat la judecată. Așa se întâmplă cu toți cei care inventează ideologii și sunt orbiți de acestea. Când aud adevărul, freamătă de furie, cum au fremătat și cei ce l-au ascultat pe arhidiaconul Ștefan. 

Această furie a dus la uciderea lui Ștefan. De unde vedem noi, cu foarte multă limpezime, că Sfântul Ștefan nu-i ura pe cei care-i erau adversari sau nu-i împărtășeau convingerile lui? Din faptul că el s-a rugat pentru vrăjmașii lui, pentru cei ce aruncau cu pietre în el, așa cum Hristos răstignit pe Cruce s-a rugat pentru toți cei ce-L disprețuiau, Îl persiflau, Îi puneau în cârcă minciuni și calomnii. 

S-a rugat pentru ei, ca și sfântul arhidiacon Ștefan, cerându-I lui Dumnezeu-Tatăl să-i ierte că nu știu ce fac, că sunt în ignoranță. Acest aspect este omis de către cei care cred că rostind adevărul au dreptul să rănească, să jignească, să zdrobească identitățile noastre - anume faptul că Sfântul Arhidiacon Ștefan s-a rugat pentru vrăjmașii lui. Aceasta este o nuanță importantă. Un om care rostește adevărul are și dragoste față de adversari, se roagă pentru ei chiar dacă aceștia inventează și îi maculează identitatea personală, chiar dacă aceștia sunt în stare de a ucide sufletește pe cineva, scoțând sau confecționând arbitrar minciuni și calomnii.

Dacă vrem să avem față de înger, să ne rugăm la Sfântul Ștefan care nu a ezitat nicio clipă să mărturisească adevărul, fără ca să-l impună cu forța, fără să reproșeze ceva, fără să fie agresiv față de cei ce erau fățiș adversari și vrăjmași. A lăsat ca adevărul în sine să se impună și, desigur, cu starea aceasta de rugăciune și de dragoste față de vrăjmași.

Când nu rostim adevărul și ne lăsăm prinși de chingile minciunii avem un alt fel de chip. Despre acest chip ne spune Domnul Hristos că ori de câte ori cineva spune o minciună sau o calomnie, de fapt, el devine un fiu al diavolului, pentru că cel mai mare mincinos și „tatăl minciunii” este diavolul prin excelență.

Când decidem să mințim, să jignim, să calomniem din gelozie, răutate, invidie, devenim fii ai diavolului pentru că el este tatăl minciunii. El este cel care distorsionează întotdeauna realitatea, manipulează în mod perfect. De de la tatăl minciunii, de la diavol învață toți cei care manipulează adevărul, care îl distorsionează și-l prezintă într-o manieră atractivă - fiindcă minciuna este întotdeauna atractivă. 

O calomnie este atractivă, dovadă că mai repede credem o minciună decât un adevăr. Sau atunci când este demontată o calomnie, nu ne mai interesează adevărul care este dat la o parte de pe piedestal - acolo unde e așezată minciuna în mod somptuos și cu foarte mult fast. E suficient să arunci ceva în spațiul public despre o anumită persoană, ceva reprobabil, negativ și nu ne mai interesează care este adevărul. Nu ne mai punem în activare funcția critică, să vedem dacă este o minciună și devenim chipuri urâte, spiritual vorbind; ne întunecăm la chip ori de câte ori încuviințăm minciuna, colportăm calomnia și maculăm identitățile oamenilor.

Să luăm exemplu de la Sfântul Arhidiacon Ștefan, cel care rostind adevărul, avea chipul ca de înger. Nu l-a impus, ci adevărul în sine era cel ce grăia și putea să schimbe mințile oamenilor. 

Preasfinția Sa a fost colindat de copii și, la rândul său, i-a colindat pe toți cei prezenți și a oferit daruri celor mici.