Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Daniel Dănăilă.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic ce relatează întâlnirea Domnului Hristos cu vameșul Zaheu, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat faptul că fiecare om, în orice moment al vieții, oricât de afundat ar fi într-un păcat, are șansa schimbării prin pocăință:

«Și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat. Și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură» (Luca 19, 2-3)

Din nefericire, s-a instaurat în mentalul colectiv al multor credincioși convingerea că un om păcătos, afundat în neputințe, nu mai are dreptul la pocăință. De unde deducem acest lucru? Din faptul că ne este mult mai simplu să punem o etichetă, să stigmatizăm pe cineva sau să-l reducem, într-un mod nedemn, doar la păcatele și neputințele pe care le are. 

Fragmentul evanghelic despre vameșul Zaheu răstoarnă o asemenea mentalitate și abordare. Din perspectiva lui Hristos, toți oamenii au dreptul la pocăință și trebuie să fie analizați sau abordați din acest unghi - al faptului că oricine, indiferent cât de păcătos ar fi, poate fi restaurat, prin pocăință, din punct de vedere moral. 

Fragmentul evanghelic ne vorbește despre convertirea, întoarcerea în mod fundamental, structural, a unei persoane care era coruptă. Este vorba de Zaheu, vameșul, despre care Sfântul Evanghelist Luca consemnează că era mai-marele vameșilor, un om bogat.

Se știe din mentalitatea vremii respective că vameșii erau colectorii de taxe și nu erau cinstiți, erau foarte corupți. Pur și simplu, exprimându-ne mai plastic, băgau mâinile în buzunarele contribuabililor, luând mult mai mult decât era stabilit ca impozite sau taxe. 

Prin urmare, Zaheu nu era un personaj foarte agreat; dimpotrivă, era disprețuit. Acest dispreț era din cauza faptului că vameșii nu erau cinstiți și apoi că erau, într-un fel, trădători de neam, colaborând cu ocupantul străin, cu puterea romană, ei fiind, în mare parte, evrei. 

Un asemenea personaj își ia inima-n dinți, chiar dacă s-ar fi năpustit cineva asupra lui și i-ar fi reproșat: „Tu, cel care ești un păcătos, un corupt, care te-ai îmbogățit în mod nedrept, îl cauți pe Hristos, Cel care este mântuirea întregii lumi?”. În ciuda unei asemenea eventuale replici, care de fapt a și venit din partea celor ce erau de față, cărturari și farisei care erau formaliști. Aceștia, care trăiau la nivelul exterior al credinței, L-au judecat pe Iisus că a intrat să mănânce la un om păcătos. 

În ciuda unei eventuale abordări de felul acesta, Zaheu căuta să-L vadă pe Iisus. Era mic de statură, și se gândește, ca urmare a acestei dorințe fierbinți, extraordinare, să se urce în copăcel, într-un dud, și de acolo doar să-L întâlnească cu privirea pe Domnul Hristos. 

Puteau să-l linșeze, să se năpustească asupra lui și să arunce cu pietre, cu obiecte asupra celui care era considerat un simbol al corupției, un om care se îmbogățește nedreptățindu-i pe cei din jur.

În urma întâlnirii dintre privirea lui Zaheu și a Domnului Hristos, are loc o schimbare structurală în sufletul acestui om care căuta și era însetat să Îl privească pe Dumnezeu. 

Hristos, Cel care dă întotdeauna șanse omului de a se reabilita, Cel care așteaptă întru răbdare schimbarea noastră, pocăința sau convertirea, este Cel care îl abordează frontal, direct pe Zaheu, cel cocoțat în copăcel: „Dă-te jos de acolo că Eu astăzi vreau să intru în casa ta, să prânzesc cu tine!”. Cu alte cuvinte, „vreau să fiu în comuniune cu tine”, căci acest lucru înseamnă să mănânci cu cineva la masă. 

Noi nu am putea mânca cu cineva care ne este dușman. Observați că și atunci când ne supărăm, când ne certăm cu cineva, decidem ca nici măcar să nu mai mâncăm cu acea persoană. Sigur că nu este creștinește, dar așa suntem noi oamenii, cu neputințe și slăbiciuni. Domnul Hristos este cel care inițiază, încurajează și hrănește această dorință a lui Zaheu de a se descotorosi de păcatele și de neputințele lui, pentru a se bucura de comuniunea deplină cu Mântuitorul lumii.

În urma acestei comuniuni, Zaheu este cel care promite să-și schimbe viața. Mai mult decât atât, dacă a nedreptățit pe cineva, să repare acest lucru. Și aici este un punct asupra căruia ar trebui să reflectăm foarte atent și foarte profund.

Ierarhul Hușilor a arătat că pocăința presupune si străduința de a îndrepta greșelile trecutului și prejudiciile materiale sau morale create celor din jur:

De multe ori ne schimbăm viața, ne convertim, renunțăm la păcate. Însă nu mai suntem preocupați de a repara daunele morale, de a vindeca rănile pe care le-am pricinuit din cauza micimii noastre sufletești. 

Credem că este suficient să-I spunem lui Dumnezeu că am greșit, că ne pare rău, că vrem să ne îndreptăm, să renunțăm în mod radical la viața de păcat, fără ca să avem în orizontul acestei stări de pocăință și preocuparea că trebuie să reparăm ceea ce am stricat, ceea ce am strivit prin modul nostru de a ne comporta cu cei din jurul nostru.

Zaheu, vameșul, este un exemplu de pocăință, înțeleasă nu atât ca regret față de păcatele săvârșite cât mai degrabă ca o bucurie,  ca o restaurare a firii sale, ca o reînfrumusețare a unui suflet care s-a strâmbat și s-a murdărit din pricina corupției și a păcatului. Este un exemplu deplin de pocăință, pentru că pe el în interesa și avea această grijă să repare nedreptățile pe care le-a făcut celor din jur. 

Din păcate, cei ce se identifică cu Zaheu vameșul, dar până în etapa în care să se convertească, nu numai că nu se gândesc să repare daunele morale, spirituale pricinuite semenilor, ci au și o satisfacție în a strivi sufletele oamenilor. O fac cu seninătate și cu convingerea că sunt îndreptățiți la acest lucru, refuzându-le sau ignorând pocăința și faptul că Dumnezeu este Cel care ne cheamă să ne schimbăm viața noastră și că El Însuși ne dă o șansă de a deveni oameni buni, care să ne dorim să-L vedem pe El, să ne desfătăm de privirea Lui, așa cum și-a dorit Zaheu vameșul. 

Mesajul acestui fragment evanghelic este că Dumnezeu nu refuză niciodată pocăința vreunui om și crede, mai mult decât credem noi, că oricine poate să se schimbe, indiferent cât de mult ar fi afundat în groapa păcatului. Dumnezeu este Cel care nădăjduiește întotdeauna și crede în om că se poate îndrepta și nu-l reduce la păcatele sale, dimpotrivă, Se bucură când cineva se îndreaptă, când își schimbă viața în mod fundamental, structural.

Duhul lumii de astăzi este cel care, în mod perfid, într-un mod în care nu realizăm, ne inculcă mentalitatea foarte greșită că omul trebuie abordat și etichetat doar în funcție de păcatele lui și nu de o eventuală pocăință și schimbare a lui. 

Îmi veți spune că poate lucrurile nu stau chiar așa. Vă dau un exemplu banal, simplu. Dacă într-o anumită comunitate, o anumită persoană a dus o viața reprobabilă din punct de vedere moral, a trăit în dezmăț ignorând și sfidând poruncile Domnului, și la un moment dat îl vedem schimbat, îl auzim că vorbește despre credință, despre viața în Hristos, îl vedem că vine la biserică, că-și asumă cu maximă responsabilitate toată această stare de om care își dorește schimbarea în mod profund, cum ne raportăm la un asemenea om? Primul impuls pe care-l avem este cel de a-l judeca și de a spune: „Tu, cel care te știm noi ce viață murdară duceai tu înainte și-ți știm toate umbrele și dedesubturile de care și ție îți este rușine, ești cel care ne dai acum exemplu și faci tu pe moralul, că te-ai schimbat și ai devenit un om credincios, ai tu căderea aceasta?”. Așa ne raportăm. De ce? Pentru că noi nu mai credem în ceea ce înseamnă harul și lucrarea tainică a pocăinței care poate face dintr-un om netrebnic, nevrednic, afundat în mocirla păcatului, un om sfânt, plin de lumină, care a renunțat total la ceea ce înseamnă păcat chiar dacă încă se luptă cu acesta.

Cărturarii și fariseii sunt cei ce s-au comportat cam în felul pe care l-am descris puțin mai înainte. Inclusiv de Domnul Hristos s-au luat, spunând că merge și mănâncă cu păcătoșii, cu netrebnicii și că s-ar putea ca și El să fie ca și ei. Vedeți ce înseamnă o gândire din care este suspendată dorința pe care Însuși Dumnezeu o vrea, aceea ca noi să ne schimbăm și că avem o șansă, indiferent de cât de mult suntem afundați în păcate, să ne apropiem de Dumnezeu și să trăim comuniunea cu El. Zaheu vameșul, bogatul și coruptul, cel care se înavuțea din banii altora, a trăit această bucurie a schimbării pentru sine însuși, pentru casa sa, pentru familia sa. Și Domnul este Cel care stă în preajma unui asemenea personaj.

Hristos Cel care dorește ca noi să ne întoarcem și să ne schimbăm viețile, să fie Cel care ne înțelepțește să gândim în felul acesta, că un om nu poate fi etichetat, analizat, nu poate fi evaluat exclusiv prin neputințele de care este covârșit, ci mai ales să avem capacitatea, vederea duhovnicească de a intui ceea ce este constant în sufletul omului și că fiecare are o parte de frumusețe, de lumină și de dorință de schimbare a vieții pe care o duce. Așa gândește Dumnezeu. 

Domnul dă șansă fiecărui om să se schimbe și crede în schimbarea fiecărui om. Dacă avem un alt mod de abordare nu suntem în gândul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului care vrea întotdeauna să stăm sub sclavia lui, sub sclavia păcatului care ne desfigurează. 

Dă-ne, Doamne, puterea ca să simțim lucrarea pocăinței în viața noastră, cea care ne determină să căutăm întotdeauna desfătarea din dorința de a-L privi pe Domnul Hristos în ochi! 

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a binecuvântat lucrările efectuate în Parohia Ivești I, sub coordonarea părintelui Daniel Dănăilă, la Centrul de zi pentru tineret, inaugurând acest așezământ pus sub ocrotirea Sfântului Ioan Valahul.

Centrul de tineret reunește aproximativ 50 de copii și este destinat desfășurării unor activități catehetice, educative și formative, precum ateliere biblice, activități de pictură și inițiere în robotică, menite să îmbine formarea duhovnicească cu dezvoltarea creativității și a gândirii practice.

Prin această lucrare, parohia își extinde misiunea pastorală în rândul tinerilor, oferindu-le un spațiu organizat, sigur și bine rânduit, în care copiii pot crește frumos, în spiritul valorilor creștine și al responsabilității față de comunitate.

La slujba de sfințire a Centrului de tineret au fost prezenți și membri ai ATOB Bârlad, a căror participare a întregit atmosfera de comuniune și implicare în viața Bisericii.