În seara zilei de sâmbătă, 15 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în localitatea Dărmănești, județul Bacău, o slujbă de pomenire la căpătâiul domnului Pavel Camară, tatăl părintelui Daniel Camară și al domnului Iosif Camară, filolog și colaborator al Revistei eparhiale Horeb.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu.
În cuvântul adresat familiei și celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre realitatea vieții de după moarte și a Judecății:
«Și Iisus i-a zis: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac» ( Ioan 11, 25-26).
Aș începe cu o constatare care poate părea paradoxală, anume faptul că acesta este un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă moartea în viața fiecărui creștin. Suntem conștienți cu toții, avem atât de limpede în minte acest adevăr că moartea este cea în fața căreia capitulăm cu toții, indiferent de poziția, de vizibilitatea socială, cât de inteligenți sau câte bogății posedăm. Este una dintre realitățile pe care le gândim ca fiind de nezdruncinat. Locul ei este atât de clar în logica noastră, chiar dacă am dori să o amânăm și să nu ajungem în punctul de a ne întâlni cu ea.
Deși pare o realitate implacabilă, din nefericire noi nu trăim ca și cum am muri. Adesea ne risipim, consumăm energia în lucruri atât de nesemnificative, care nu rămân după noi. Omul nu ia nimic cu el după moarte, decât ceea ce a strâns în sufletul său. Dacă nu am reușit să aprofundăm o comuniune vie, reală cu Dumnezeu, nu ne vom bucura de El.
Nu este întâmplător că îl prohodim pe fratele Pavel în ajunul Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți. Ea se numește în acest fel pentru că noi ne vom întâlni cu ceea ce suntem noi, de fapt, cu măștile jos. De multe ori, noi vrem să părem ceea ce nu suntem de fapt și să-i amăgim pe oameni. În fața conștiinței știm cam cum suntem. Purtăm tot atâtea măști cam cu câți oameni ne întâlnim.
În fața lui Hristos, la Judecata de Apoi, unde vor pica toate măștile, iar celălalt ne va vedea real, exact așa cum am fost noi în relația cu el, pe pământ. Lucrurile vor fi atât de clare, încât nu le vom putea nega. De aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Judecata lui Dumnezeu va fi atât de dreaptă dar și înfricoșătoare, în sensul că nu ne vom mai putea amăgi nici pe noi înșine, nici pe cei din jurul nostru, când se vor deschide cărțile conștiinței noastre. Este ca un film de câteva secunde, și se va arăta tot, nu ne vom mai putea ascunde, sau să fardăm lucrurile.
Sunt convins, din cât l-am cunoscut pe fratele Pavel, că avea o corespondență între ceea ce era în suflet și ceea ce exterioriza. Și de credem și de nu credem, cu toții ne vom întâlni cu Hristos. Nu vom putea evita întâlnirea cu El și, de fapt, cu noi înșine.
Adesea ne păcălim, ne este frică de o întâlnire cu ceea ce suntem noi. Dacă Hristos este centrul vieții noastre, El este și sensul vieții noastre și nu ne vom risipi în cele neimportante.
Cine crede în Hristos, chiar dacă fizic dispare, acela trăiește în veci cu El, Care e prezent la orice slujbă de prohodire și plânge cum a plâns în Betania pentru Lazăr. El plânge pentru omul care a fost prin în chingile păcatului.
Să simțim esența a ceea ce este viața, să luptăm mai mult pentru a strânge lumină, bunătate, iertare, pentru că ne vom bucura de toate acestea când ne vom întâlni cu Dreptul Judecător, cu măștile date jos.
