Campania „De Paști aducem împreună Lumină în suflete” derulată de Episcopia Hușilor prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a ajuns, în a treia zi a caravanei, în mai multe comunități din cuprinsul protopopiatului Bârlad.
Dedicat persoanelor vulnerabile, în special vârstnici și copii, cu o situație materială precară, izolați sau suferinzi, prin acest program social eparhial angajații Asociației și voluntarii se străduiesc să le transmită beneficiarilor, prin darurile și ajutoarele oferite, dragostea semenilor și bucuria Învierii.
În cea de-a treia zi a caravanei, am ajuns în Protopopiatul Bârlad, continuându-ne drumul spre cei aflați în nevoie.
Alături de Părintele Episcop Ignatie am reușit să ajungem la peste 280 de persoane, copii și bunici, din localitățile Pogana, Măscurei, Bogești, Tomești, Iezer, Iana, Gherghești, Hălărești, Crâng, Ciocani, Grivița și Docani.
Tuturor le-au au fost oferite pachete cu alimente și daruri specifice sărbătorilor pascale, iar unde situația a impus în mod special și ajutoare financiare.
Mulțumim, cu multă recunoștință, tuturor prietenilor Asociației, din țară și de peste hotare, alături de care am reușit să aducem un strop de speranță și bucurie acestor semeni ai noștri, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.



