Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele inspector bisericesc Dragoș Trofin, și părinții protopopi Andrei Mereuță și Iulian Dumitru Ștefan, alături de părintele paroh Ciprian Aurelian Tacu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că putem înțelege cu adevărat sensul profund al Sfintei Scripturi doar atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, în Liturghie:

«Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El S-a făcut nevăzut de ei. Și au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?» ( Luca 24, 31-32) 

Inimile noastre sunt pline de bucuria că Hristos a biruit moartea făcându-ne părtași vieții veșnice. Este o bucurie aparte, dincolo de lumea aceasta, dovadă că simțim că ne învăluie, ne cuprinde fără ca noi să depunem vreun efort. Acesta este darul zilelor de sărbătoare și în mod special a zilelor de Paști - bucurie și lumină duhovnicească din belșug în inima noastră. 

În a treia zi de Paști, Biserica a rânduit să fie citit un fragment evanghelic de o frumusețe aparte. Acest fragment are drept conținut una dintre cele mai frumoase călătorii pe care Iisus a făcut-o de la Ierusalim înspre sătucul Emaus, alăturându-se celor doi ucenici Luca și Cleopa. Aceștia din urmă aveau încă inimile străbătute de durere și de suferință; era încă prezentă drama Vinerii Mari, când Hristos cel pe care-L iubeau foarte mult a fost răstignit, batjocorit, disprețuit de către cei care îi erau adversari.

Cu această durere în sufletul lor, mergeau înspre satul de unde probabil erau ei; pe drum li se alătură un străin care intră în dialog tâlcuindu-le Sfintele Scripturi, vorbindu-le cum  nu le-a vorbit nimeni niciodată. Au conștientizat în adâncul inimii lor că Cel care i-a acompaniat este Iisus Hristos în momentul în care s-au așezat la cină, iar El a binecuvântat pâinea, a frânt-o și le-a dat-o acestora - adică în momentul în care a săvârșit Sfânta Euharistie. 

În cadrul acestei slujiri euharistice li s-au deschis ochii și L-au cunoscut, au realizat că Cel care i-a însoțit în drumul acesta de la Ierusalim la Emaus nu era un simplu om, ci Însuși Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Care le grăia în mod adânc inimii lor. Și după ce L-au recunoscut în acest context euharistic, au exclamat unul către celălalt, conștientizând într-un fel acest lucru. Și spun „într-un fel” în sensul că ei au simțit că inimile lor erau aprinse de cuvintele Lui doar după ce s-au împărtășit, după ce Hristos a binecuvântat pâinea, a frânt-o și le-a dat-o lor.

De ce nu au spus acest lucru înainte de a se împărtăși? De ce nu au simțit această experiență unică pentru ei înainte? Dovadă că au și exprimat-o doar după ce s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos, după ce au mâncat Sfânta Euharistie. 

Considerentul este foarte clar, din păcate ignorat de către cei ce au drept centru al vieții lor teoria neoprotestantă Sola Scriptura, excluzând tradiția patristică, contextul liturgic în care se rostește cuvântul lui Dumnezeu. 

Adevărul rezidă în faptul că noi nu putem înțelege cuvântul lui Dumnezeu decât în context euharistic. Sfânta Euharistie, Liturghia este cea care ne dezvăluie, ia de pe ochii noștri această întunecime și ne dăruiește o străvedere, capacitatea de a intui și de a merge în miezul sensului cuvintelor Sfintei Scripturi. Pentru că noi ne împărtășim în Sfânta Euharistie cu Însuși Cuvântul Ipostatic. 

În Sfânta Scriptură, Hristos e numit și Cuvânt cu majusculă. Sfântul Ioan Evanghelistul spune „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1), adică Logosul. Noi vedem această coerență atât de limpede: împărtășindu-ne cu Cel ce este Cuvântul absolut, ființial, ipostatic, dumnezeiesc, deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt evident că vom ajunge la o înțelegere adâncă a tuturor rostirilor pe care Însuși Dumnezeu le grăiește către noi. Așa se explică de ce cei doi ucenici Luca și Cleopa au exteriorizat trăirile din inima lor legate de înțelegerea Sfintelor Scripturi după ce s-au împărtășit. 

Atunci a devenit mai clar, mai limpede ce înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu care le-a grăit în inimă. Și să știți că nu este o metaforă. Bănuiesc că și dumneavoastră ați trăit experiența similară în care cineva ne grăiește într-un fel și cuvintele lui au o rezonanță aparte în inima noastră, o înflăcărează, îi dă o fervoare, acele cuvinte ne luminează ființa.

Dacă acest cuvânt al nostru omenesc, afectat de păcat, are această capacitate de a ne înflăcăra, de a ne hrăni inima, cu atât mai mult cuvintele lui Hristos din Sfânta Scriptură.

Se amăgesc toți cei ce cred că pot pătrunde sensul Scripturii fără Euharistie. Este imposibil. Este ca și cum eliminăm pe Cel ce este generatorul, izvorul acestor cuvinte, Cel care este Cuvântul prin excelență. 

Este ca și cum am crede că un vehicul se poate mișca fără combustibil, fără o sursă de energie. Și noi avem nevoie de o sursă de energie ca să ne putem mișca și în special devenim oameni plini de energie când suntem conectați la harul dumnezeiesc, la lumina necreată a lui Dumnezeu. Cum poate înțelege cineva Scriptură fără să-L mănânce pe Cel care este Cuvântul, pe Hristos euharistic, Trupul și Sângele Lui? 

Acest fragment evanghelic ne spune că reușim să înțelegem cuvintele Scripturii, le asimilăm, le metabolizăm, pătrundem sensul lor după ce noi Îl primim pe Hristos euharistic și doar în context euharistic. 

În cadrul Liturghiei avem două texte, unul din epistolele și scrierile Sfinților Apostoli, și apoi din Sfânta Evanghelie. Prima parte din Liturghie e numită Liturghia Cuvântului, adică cea în care noi ne hrănim prin cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care predica nu trebuie rostită nici după ce se împărtășește preotul, cu atât mai grav la finalul Liturghiei, ci locul tâlcuirii cuvântului lui Dumnezeu este imediat după citirea Sfintei Evanghelii, în interiorul Liturghiei, așa cum ne învață acest pasaj evanghelic. 

Dacă vrem să înțelegem Scriptura în sensul ei adevărat, profund, căutăm să ne împărtășim cât mai des cu Cel care este Cuvântul absolut, întrupat pentru noi ca noi să avem o sursă a cuvintelor cu sens și autentice.