Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și părinții protopopi din Eparhie, alături de preoții parohi Cosmin Gubernat, Dragoș Trofin și Cătălin Mirciu.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică, în ședința Sfântului Sinod din 30-31 august 2025, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în Calendarul bisericesc a Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu (11 mai) în ședința din 29-30 septembrie 2025.

Cu ocazia prăznuirii, pentru prima dată, a Sfântului Cuvios Dionisie, Ierarhul Hușilor l-a rânduit ca al doilea ocrotitor al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, fiind astfel primul locaș de cult din Eparhia Hușilor încredințat spre ocrotire acestui mare sfânt român contemporan care a viețuit în Muntele Athos.

În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a prezentat câteva repere din viața Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu, evidențiind din profilul duhovnicesc al acestuia, virtutea smeritei cugetări:

«Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și vei găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 28-30)

Tendința noastră, din pricina păcatului, este ca, în cele mai multe situații ale vieții noastre, să ne comportăm cu superioritate față de semenii noștri, inclusiv în momentele în care conștientizăm în adâncul sufletului nostru că nu avem temeiuri pentru a ne plasa într-o zonă de superioritate. Puțini și aleși sunt oamenii care se străduiesc să se comporte cu multă smerenie, făcându-se mici  în sensul de a căuta cât mai mult discreția, indiferent de circumstanțele oferite de către viață.

Unul dintre sfinții recent canonizați de către Biserica noastră, care și-a asumat atât de deplin această stare de inferioritate - dar nu în sens peiorativ sau negativ ci în sensul unei smerenii frumoase - a fost Sfântul Dionisie de la Colciu din apropierea Mânăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos. 

Aș vrea să vă prezint succint viața pământească a sa, pentru că cea spirituală, duhovnicească, nu poate fi cuprinsă în cuvintele mele sărace, ca apoi să vă aduc în atenție un îndemn al acestui sfânt care a trăit atât de smerit, în aspră nevoință, în postire și în foarte multă rugăciune.

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu s-a născut la 22 septembrie 1909 în satul Vorniceni, județul Botoșani, într-o familie de opt copii, în care credința în Dumnezeu era la mare cinste, și a primit la botez numele de Dumitru. Părinții acestora, credincioși și curați la suflet, se numeau Ioan și Casandra Ignat. Din nefericire, din acești opt copii, patru au murit la o vârstă foarte fragedă.

Dumitru, viitorul Cuvios  Dionisie de la Colciu, a rămas orfan la vârsta de doi ani purtând această povară a faptului că nu mai avea tată, însă bucurându-se de grija deosebită a mamei sale și a fratelui mai mare, Gheorghe, cel care și-a asumat, primul din această familie, drumul către viața monahală, intrând în mănăstire la Schitul Măgura din Bacău.

Exemplul fratelui său l-a mișcat și l-a îmboldit atât de frumos pe Dumitru încât și el, la vârsta de 14 ani, îl urmează în același schit, stând acolo până la vârsta de 17 ani, când se îndreaptă împreună cu fratele său, Gheorghe, la Sfântul Munte Athos. Aici a găsit un loc de nevoință la mănăstirea Sfintei Mahrame a Mântuitorului din Kapsala. Însă la scurtă vreme se mută la o altă biserică din Kareyas, capitala Sfântului Munte, unde a făcut câteva luni de ascultare pe lângă un părinte duhovnicesc. 

În 1927 se mută la chilie Buna Vestire a Mănăstirii Pantocrator. Aici, împreună cu fratele său care a primit numele de Ghimnazie, s-a ostenit în rugăciune și în condiții foarte aspre din punct de vedere material. Nu aveau cele de trebuință și le-a fost foarte greu, motiv pentru care s-au încredințat foarte mult în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sporind rugăciunea, așa cum și noi la momente de încercare, când știm că nu ne mai poate ajuta nimeni din lumea aceasta, ne dăruim integral lui Dumnezeu.

La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae din anul 1927, fratele Dumitru este tuns în monahism și primește numele de Dionisie. La 2 ianuarie 1931 este hirotonit ierodiacon pe seama acestei chilii amintite, Buna Vestire. La 12 august 1937 este hirotonit ieromonah, slujind cu foarte multă implicare, cu dragoste extraordinară, sfintele slujbe - dragoste care a rămas pe parcursul întregii sale vieți, fiind una dintre coordonatele duhovnicești ale acestui mare sfânt. Îndemna pe ucenici, pe lângă dragoste și smerenie, să iubească sfintele slujbe așa cum el însuși le-a iubit.

La scurt timp, s-au mutat cu toată obștea la Chilia „Sfântul Gheorghe” din Colciu, de pe teritoriul duhovnicesc al Mănăstirii Vatoped. În 1945 este hirotesit duhovnic, devenind în felul acesta unul dintre părinții care a povățuit și odihnit pe mulți din cei care-l căutau cu multă fervoare, cu multă dragoste. S-au bucurat de povățuirea sa foarte mulți români care mergeau în Sfântul Munte și străini, inclusiv actualul Rege al Marii Britanii, Regele Charles al III-lea, care îl căuta cu o anumită frecvență pe Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu.

Preasfinția Sa a arătat că îndemnul Sfântului Cuvios Dionisie înspre smerita cugetare este cheia dezvoltării noastre duhovnicești:

Așa cum am menționat, în lucrarea sa duhovnicească împărtășită celor care îi călcau pragul chiliei, punea foarte mare accent pe dragoste, smerenie și pe participarea la sfintele slujbe. Dormea foarte puțin, tocmai pentru a aloca cât mai mult timp rugăciunii pe parcursul nopții, așa cum încercăm și noi, din puținul pe care-l avem, să facem în cinstea acestui sfânt. Mânca foarte puțin stând de cele mai multe ori în chilia sa, în spatele ușii și rugându-se lui Dumnezeu. A trecut la cele veșnice în data de 28aprilie/11 mai 2004 înconjurat de ucenici, de cei care l-au iubit foarte mult. 

Acestea sunt coordonatele vieții pământești ale vieții Sfântului Dionisie de la Colciu, care începând cu această slujbă devine și ocrotitor al acestui sfânt locaș -  al doilea ocrotitor, pe lângă Maica Domnului, pe care o  iubea foarte mult.

Amintind, la începutul cuvântului, că noi avem această înclinație de a ne comporta cu aroganță, cu mândrie, cu superioritate, crezând că știm mult mai bine totul, în comparație cu semenii noștri, Sfântul Dionisie ne dă o cheie, un îndemn pe care dacă noi îl vom asuma, relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii va fi extrem de îmbucurătoare, plină de multă smerenie și de foarte multă pace și armonie.

Sfântul Cuvios Dionisie de la Schitul Colciu din Sfântul Munte Athos, ne spune următorul lucru:

 „În orice situație, dacă te porți cu celălalt ca și cum i-ai fi inferior, mai jos decât el, ieși câștigător în toate privințele, și duhovnicește ești câștigat la Dumnezeu, că aceasta este cel mai important, dar și cel care te vede, chiar de ți-ar fi dușman, se folosește foarte mult. Nu se poate să nu se folosească, și cel mai mare dușman al tău se îmblânzește dacă ești cu smerenie, că lucrează harul lui Dumnezeu. Dacă te porți cu superioritate, și cel mai intim prieten al tău se îndepărtează de tine. Așa poți câștiga cel mai bine pe aproapele tău.”

Aceasta este, să spunem, cheia dezvoltării noastre personale – ca să preiau o expresie amplu vehiculată în lumea în care trăim – sau dezvoltare duhovnicească. Nu este simplu. De cele mai multe ori picăm examenul sau suntem repetenți când este vorba de a ne simți cât mai smeriți și cât mai mici în sensul de discreție, aproape de a trece în anonimat față de cei din jurul nostru. Noi căutăm să ne impunem, să fim sub reflectoarele vieții publice, să judecăm, să devenim justițiari crezând că numai nouă ne-a împărțit Dumnezeu această capacitate de a vedea ceea ce este drept și adevărat.

Sfântul Dionisie, pe care noi îl prăznuim, ne îndeamnă să căutăm foarte mult smerenia, faptul de a fi inferior celuilalt, pentru că vom câștiga în toate privințele. 

Și tot acest sfânt ne spune că acolo unde este pace și dragoste, acolo este Dumnezeu - ai pace și dragoste cu ceilalți, să știi că Dumnezeu este cu tine. 

Dacă am vedea reversul acestui cuvânt, vom spune că acolo unde este ură, neliniște, nu este Dumnezeu; dacă avem neliniște, tulburare și ură față de ceilalți să știm că Dumnezeu nu este cu noi, ci este cel care seamănă zâzanie, ură și foarte multă tulburare, adică diavolul.

 Să căutăm pacea și dragostea pe cât ne stă în putință, să ne angajăm în dobândirea acestora.