În cuvântul de învățătură din cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a arătat că Sfânta Treimi este modelul desăvârșit de iubire:

«Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl întru Mine iar de nu, credeți-Mă pentru lucrările acestea» (Ioan 14, 11) 

Ne aflăm în perioada binecuvântată și plină de har a sărbătorii închinate Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru Cel lăudat și închinat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Este un foarte bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, prin întruparea Sa, ne-a descoperit nouă, oamenilor și anume, faptul că Dumnezeul nostru este Unitate de Ființă și Treime de Persoane. Adică, Dumnezeul nostru este în același timp, unitate și comuniune. 

Sfântul Preot Mărturisitor Părintele Dumitru Stăniloae, ne spune că „Sfânta Treime este structura supremei iubiri” pentru noi, omenii; Dumnezeu-Treimea este modelul desăvârșit de iubire. 

În concepția noastră umană, iubirea are o conotație extrem de deficitară. Noi ne gândim că sunt vrednici de iubire doar cei ce ne împărtășesc această iubire sau doar cei care ne fac părtași iubirii pornite din inima lor. 

Înțelegem adesea iubirea într-o manieră interesată, condiționată sau motivată. Iubirea autentică nu are niciodată nevoie să fie urmată de un anume „pentru că”. Iubirea autentică este cea care pur și simplu iubește, fără să invoce anumite motive sau condiționări. 

Iubirea Preasfintei Treimi - ne spune Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae - înseamnă „afirmare, dăruire reciprocă și interioritate maximă”. Cu alte cuvinte, în sânul Preasfintei Treimi nu există nimic care să fie considerat ca și obiect. 

Persoanele Preasfintei Treimi, în virtutea unității de Ființă, sunt într-o comuniune perfectă una față de cealaltă, fără intermitențe, fără rupturi și într-o totală continuitate. Unitatea de Ființă nu rupe comuniunea sau nu anulează specificitățile fiecăreia dintre Persoanele Preasfintei Treimi; comuniunea dintre Persoanele Preasfintei Treimi nu rupe în niciun fel continuitatea unității de ființă dintre Peroanele Preasfintei Treimi. Este dăruire, primire, afirmare și interioritate reciprocă maximă. Nu există niciun moment și nicio secundă – așa cum înțelegem noi în logica temporalității -, de lipsă de comuniune între Persoanele Preasfintei Treimi. Una Se afirmă și Se dăruiește celeilalte. Acest model de dragoste supremă al Preasfintei Treimi ar trebui să fie asumat și în viața noastră.

 De multe ori, noi îi tratăm pe cei din jurul nostru ca pe simple obiecte. De unde ne dăm seama de acest lucru? Se întâmplă când jignim, când nu suntem atenți la nevoile celor de lângă noi, la suferințele, la zbaterea aproapelui nostru, la ceea ce trăiește el într-un mod dramatic. Noi nu putem spune că am putea intra, cu obiectele de care suntem înconjurați, într-o formă de comuniune similară cu cea în care intrăm cu oamenii. Sigur că obiectele din jurul nostru poate trezi un sentiment de comuniune, de respect, dar niciodată comparabil cu respectul, dragostea, comuniunea pe care o oferim unei anumite persoane pe care o iubim foarte tare. 

Diferența este că adâncim în inima noastră persoana pe care o iubim, devine conținutul vieții noastre.  Față de obiecte, oricât de mult ne-am folosi de ele și oricât am interacționa de bine cu acestea, nu vom putea spune niciodată: „ești în inima mea” - pare un non-sens să spunem astfel. Spunem că cineva este în inima noastră, atunci când vorbim despre oameni, despre persoane. Și ajunge cineva în adâncul ființei noastre în virtutea iubirii pe care noi o manifestăm față de acea persoană. 

Preasfinția Sa a arătat că dragostea adevărată implică dăruire totală și libertate:

Fiecare dintre noi ar trebui să avem model pe Preasfânta Treime, să căutăm să ne afirmăm reciproc, să ne dăruim unul celuilalt în ceea ce este cel mai adânc din inima noastră, să ne nevoim să-l simțim pe celălalt ca fiind în interiorul nostru sau interiorul nostru. Îmi veți spune că sună bine, interesant dar parcă este abstract și cam greu. 

Să facem recurs la o experiență pe care, sunt convins, am avut-o cu toții. Când avem un om care ne este foarte drag, îl simpatizăm, îl iubim, omul acela ne ocupă mintea, inima, viața, fără vreun efort. Ori de câte ori îi invocăm numele simțim că avem bucurie în inima noastră; un val de bucurie ne inundă. Simțim că el este în adâncul inimii noastre, chiar dacă fizic nu este lângă noi, ci la o anumită distanță. Iubirea este cea care ni-l face atât de interior, încât nu vom spune niciodată că este departe, ci că este în adâncul ființei noastre. Mamele știu cel mai bine acest lucru. 

O mamă iubește întotdeauna ca Dumnezeu, în sensul că pe noi Domnul ne iubește chiar și atunci când nu merităm, când Îi întoarcem spatele, când ne revoltăm, când Îi adresăm cuvinte inadecvate - așa cum au făcut cei care au fost la picioarele Crucii. Când Hristos S-a răstignit din dragoste desăvârșită pentru noi, nu S-a lepădat de nimeni, nu a renunțat la nimeni, pentru că dragostea nu poate renunța la nimeni niciodată. 

Dragostea respectă libertatea; dacă cineva nu vrea să o primească și o refuză, nu intrăm cu forța în sufletul omului, dar noi, cei ce avem dragoste în inima noastră, vom continua să -l iubim pe acel om chiar dacă el ne refuză și ne rănește prin modul în care se comportă. Dacă este dragoste autentică și dezinteresată, noi vom rămâne într-o stare de iubire față de acea persoană. Dacă este una interesată îl vom lepăda foarte ușor.

Hristos, pe Cruce, ne-a descoperit ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu-Treimea. Dumnezeu nu ne abandonează niciodată, nu ne trădează și ne tratează ca fiind cei mai intimi pentru El, adică într-o formă de interioritate maximă față de noi. 

Când cineva se află în inima noastră este foarte greu și aproape imposibil să-l smulgă cineva, chiar noi înșine dacă ne-am propune. Aceasta este dragostea Preasfintei Treimi pe care Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae o numește „structura supremei iubiri”, adică modelul, paradigma pentru noi toți; așa ar trebui să iubim noi, creștinii, cei care credem în Dumnezeu-Treimea, care avem credința autentică, ortodoxă.

Din păcate, dacă ne facem un examen foarte riguros și serios, vom constata că în ceea ce privește capitolul acesta al  asumării dragostei Preasfintei Treimi, mulți suntem repetenți, capitulăm, mulți doar mimăm, avem o iluzie a ceea ce înseamnă dragostea. Suntem falși, suntem ipocriți, vrem să părem ceea ce de fapt nu suntem, inclusiv în fața celor pe care-i prețuim. Nu spunem cu adevărat ceea ce este în inima noastră. Dimpotrivă, noi vrem să ne livrăm cum de fapt nu suntem.

Sărbătoarea de astăzi constituie un bun prilej pentru a ne gândi și asuma ce înseamnă dragostea Preasfintei Treimi. 

Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, este unitate de Ființă și Treime de Persoane -  adică unitate și distincție în același timp. Unitate care nu anulează în niciun fel specificitățile fiecărei Persoane ale Preasfintei Treimi; dar nici distincția nu este cea care fracturează continuitatea aceasta de unitate de Ființă. 

Și unitatea de Ființă în Preasfânta Treime este menținută de comuniunea perfectă, de transparența absolută și deschiderea desăvârșită a fiecărei Persoane, una față de cealaltă, fără niciun fel de intermitență. Fiecare o afirmă în mod reciproc pe cealaltă, fiecare se dăruiește celeilalte fiindu-și una față de cealaltă într-un raport de interioritate maximă, așa cum ne spune Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

Să ne gândim fiecare în parte, dacă împărtășim iubirea cea adevărată, sinceră din inima noastră, sau suntem ipocriți, farsori, care vrem doar să manipulăm pe cei din jurul nostru?

Dă-ne, Doamne, dragostea Ta, să-i iubim pe cei din jurul nostru așa cum ne-ai învățat Tu, întrupându-Te, răstignindu-Te, înviind și înălțându-Te pentru noi și pentru întreaga umanitate. 

foto credit: Vali Vădănoiu