Duminică, 4 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sfânta Liturghie, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Dorna Candrenilor, județul Suceava.
În omilia rostită după citirea textului evanghelic, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că, din nefericire, porunca Domnului de a-i iubi pe vrăjmași este una dintre cele mai ignorate:
«Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe vrăjmașul tău. Eu vă spun iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri» (Matei 5, 43-45).
Dumnezeu ne-a învrednicit să fim părtași bucuriei harului pe care îl revarsă cu atâta îmbelșugare în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, și avem șansa să medităm asupra cuvântului lui Hristos, cel care nu este ca ale noastre. Este cuvântul plin de lumină, de liniște și desigur, îndumnezeitor pentru noi.
În contrast cu cuvântul lui Hristos, cuvintele noastre sunt cele care dezbină, ne pun în conflict unul cu celălalt, nu au consistență, și au, de multe ori, energie negativă. De aceea, este foarte important să conștientizăm că avem nevoie să asumăm cât mai mult, în inima noastră, cuvintele lui Hristos, să medităm la ele, mintea să fie plină de acestea.
Omul se comportă în funcție de ce este în mintea sa și în funcție de simțirile pe care le are în inima sa; așa se va comporta și în exterior, în interacționarea cu cei din jur.
Dacă înlăuntrul nostru este debandadă, debusolare, acestea le vom împărtăși și le vom revărsa și înspre cei din jurul nostru.
Dacă în noi este liniște, stare de har, de multă limpezime și senitătate sufletească, această stare se va simți, cu asupra de măsură, și în jurul nostru.
Avem șansa să medităm asupra acestui fragment evanghelic, despre care aș îndrăzni să spun că este cel mai ignorat - în primul rând de către noi, oamenii Bisericii. Nu ținem cont de el, suntem falși, ipocriți, în sensul că acest cuvânt al lui Hristos de a-i iubi pe vrăjmașii noștri este cel pe care noi fie îl neglijăm, fie găsim diferite pretexte pentru a ne înțelege pe noi înșine de ce nu-l punem în aplicare așa cum ne cere Domnul.
Nu reflectăm asupra lui și nu ne trezește conștiința că în momentul în care noi răspundem la răutate cu răutate, la ceea ce este negativ cu ceva urât, nu facem decât să ne convertim din creștini în păgâni. Păgânii sunt cei care îi iubesc pe cei care îi tratează cu iubire, îi tratează cu respect pe cei care întorc acest respect.
Noi ne revendicăm ca fiind ai lui Hristos, aparținem Lui mai ales prin Taina Sfântului Botez. În momentul în care aparținem cuiva, încercăm să facem ceea ce îl odihnește și ceea ce ne cere acesta. Este ceva similar cu omul pe care îl iubim – împlinim cu atâta ușurință ceea ce ne cere și ceea ce gândește acel om, ținem cont de perspectiva pe care o are asupra vieții.
Nu ignorăm și nu căutăm să sfidăm sau să fim indiferenți față de persoana pe care o iubim, deoarece însăși iubirea este cea care mișcă ceva în adâncul inimii noastre, ca noi să ne comportăm adecvat și în armonie cu ceea ce simte și gândește persoana pe care o iubim.
Preasfinția Sa a arătat că împlinirea poruncii iubirii vrăjmașilor atrage în sufletul omului o stare de pace și de har:
Hristos ne spune, în pasajul evanghelic de astăzi: „Iubiți pe vrăjmașii voștri. Binecuvântați-i pe cei care vă blesteamă. Rugați-vă pentru cei care vă urăsc!”. Ar trebui să avem cuvintele acestea, în permanență, ca pe o lampă de control. La finalul unei zile, să le spunem propriei noastre conștiințe și în funcție de măsura împlinirii acestora vom putea spune că am fost creștini.
Dacă nu le-am împlinit, să o spunem cu maximă certitudine, fără să ne fardăm conștiința, că suntem, de fapt, păgâni. Rari sunt oamenii care răspund la răutate cu multă bunătate, care au puterea de a-i iubi pe cei care le fac rău sau cei care se roagă pentru cei care nu îi tratează cu bunăcuviință.
Sfântul Siluan Athonitul, cel căruia Dumnezeu i-a descoperit harisma a ceea ce înseamnă iubirea de vrăjmași, și a primit încredințare de la Însuși Domnul să tâlcuiască ce înseamnă această iubire, ne spune că „omul care se răzbună, care răspunde, cu aceeași intensitate, răului care se îndreaptă înspre el, sau omul care ripostează cu gând revanșard, este un om care nu e al lui Dumnezeu. În sufletul acelui om locuiește un duh rău”.
Omul care se străduie să se roage pentru cel care face rău are un har minunat în inima lui și o pace aparte. Sfântul Siluan Athonitul ne spune că cel care măcar se străduie de a nu urî pe cel care îl vrăjmășește, are un har care este suficient pentru mântuire.
Noi vom spune, rațional, omenește, că este foarte greu să împlinim această poruncă a lui Hristos. Dar să nu ne iluzionăm, Domnul nu ne-a dat porunci pe care noi să nu le putem împlini, nu ne-a cerut mai mult decât noi am putea face. Sunt doar scuzele noastre, mult mai masive în comparație cu ceea ce ar trebui să facem, sunt scuze care ne anesteziază, ne paralizează și nu ne lasă să împlinim ceea ce vrea Domnul, și să fim cu adevărat ucenicii Lui.
Noi vorbim despre jertfa Lui de pe Cruce, însă foarte rar amintim faptul cum ne-a iubit El când era pe Cruce. Când a primit din partea oamenilor ură, dispreț, cuvinte otrăvitoare, priviri piezișe, când I-a fost batjocorită identitatea și toți L-au luat în râs, El nu le-a răspuns cu răutate, deși ar fi putut să se manifeste așa cum ei s-au comportat.
Dimpotrivă, am descoperit că Dumnezeu ne-a iubit cu și mai multă intensitate, fără să renunțe la această dragoste, tocmai când noi am fost cei mai răi.
Este o mare greșeală să spunem că dacă noi Îl iubim pe El, și El ne iubește pe noi. Dumnezeu ne iubește și dacă noi nu-L iubim, și dacă noi ne revoltăm împotriva Lui și dacă negăm existența Lui, El nu încetează să ne iubească.
Dacă ne-ar iubi în funcție de cât Îl iubim sau dacă ar fi ca noi, oamenii, care condiționăm întotdeauna iubirea noastră de iubirea pe care o primim de la celălalt, nu mai este Dumnezeu, ci o iluzie.
Ierarhul Hușilor a afirmat că atunci când omul răspunde la răutate cu aceeași măsură, de fapt amplifică răul din propria viață:
Este suficient, dacă un om ne-a greșit, ca noi să ne comportăm ca și cum acea persoană nu mai există. Noi ne comportăm frumos față de cei care se comportă frumos sau față de cei care sunt mai mari decât noi, doar ca să ne punem în grațiile acelora.
Când este cineva mai mic decât noi sau avem pe cineva de care trebuie să ne ocupăm, să coordonăm un anumit număr de oameni, ne comportăm într-un fel în care nu am merita cinstire – îi umilim, îi asuprim și nu ținem cont de demnitatea lor și de faptul că în orice om este chipul lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu Îi plac acestea.
Dumnezeu vrea de la noi o măsură înaltă, însă nu le putem face numai cu puterile noastre, ci cu harul Lui. Putem începe doar de la punctul în care nu răspundem răului cu rău, chiar dacă în inima noastră simțim o tulburare adâncă și am vrea să ne luăm revanșa. Dacă atunci începem să ne rugăm pentru cel care ne face rău, și reușim să tăcem, aceasta este deja o înfiripare și o înmugurire a iubirii față de cel care ne asuprește. Veți vedea câtă pace veți primi.
Dacă răspundem cu răutate, amplificăm răul împotriva noastră, ne zdrobim și ne chinuim pe noi înșine. Să nu vă iluzionați că un om care are ură, dorință de răzbunare, pe care nu îl poți mulțumi în niciun fel, ar avea liniște în sine.
Vindecarea începe, în primul rând, cu noi înșine, căci de noi nu vom putea fugi niciodată, oriunde ne-am duce. Astfel, ne rămâne o singură alternativă – să începem lucrarea cu noi înșine.
Vindecarea vine din modul în care ne asumăm partea noastră de vină, din modul în care ne asumăm greșelile noastre, ne evaluăm, iar ușor, ușor, vom constata că vina este mai mult în noi, decât în celălalt. Celălalt încetează să mai fie vrăjmașul nostru, cel pe care îl distorsionăm și față de care simțim nevoia să ne războim.
Să reținem că în inima omului care îl iubește pe vrăjmașul său este multă pace și harul lui Dumnezeu. În inima celui care urăște și răspunde la răutate tot cu răutate este un duh rău, se chinuie pe sine însuși și nu va găsi niciodată limanul liniștirii.
Noi am vrea să găsim liniștea peste tot, dar nu acolo unde trebuie și cum trebuie. Sfântul Serafim de Sarov are un cuvânt minunat, care ne spune: „Împacă-te cu tine însuți și vei vedea că vei fi în pace cu mii de oameni”.
Avva Zosima îi spune unui călugăr care se tot plimba dintr-un loc în altul, găsind tot timpul motive de a fi nemulțumit: „Oriunde vei merge, dacă vei căuta mântuire, odihnă vei afla. Dacă vei căuta orice altceva, te vei chinui și nu vei găsi liniște”. Mântuirea presupune lucrare cu noi înșine, să intrăm în acest șuvoi al vindecării, prin Taina Spovedaniei, prin Sfânta Împărtășanie, căci cine poate să vindece un suflet bolnav? Hristos, Cel care este bunătatea, lumina, bucuria și îndumnezeirea noastră.
Învrednicește-ne Doamne să iubim pe toți cei care ne fac rău, iar dacă nu putem ajunge la măsura cuvintelor pe care Tu ni le-ai cerut, Doamne, cel puțin să tăcem, să gângurim, ca niște prunci, un firicel de rugăciune pentru toți cei care ne sunt vrăjmași sau pentru cei care ne fac rău!



