Duminică, 22 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Popeni II, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a sfințit noile clopote ale lăcașului de cult.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Ștefan Emanuel Onel.
În omilia rostită după lecturarea Pildei bogatului căruia i-a rodit țarina, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că bunurile materiale ar trebui să constituie un suport, în plan secund, al vieții noastre spirituale:
«Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale» (Luca 12, 15)
Parabola bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina constituie un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă modul de raportare la viața noastră. Constituie un îndemn pentru o schimbare de perspectivă, adică de a vedea lucrurile altfel de cum suntem obișnuiți.
Din păcate, noi ne încleiem în cele materiale, crezând că acestea sunt cele care definesc viața noastră. Consumăm foarte multă energie, suntem în stare să intrăm și în conflict cu cei care ar atenta la această tendință a noastră de a acumula, de a fi lacomi din punct de vedere material. Sunt nenumărate situațiile în care oamenii nu își mai vorbesc unul celuilalt pentru un petec de pământ sau pentru faptul că cineva a îndrăznit să intre mai mult în terenul vecinului.
O asemenea perspectivă este cea care tratează viața ca o realitate redusă numai la cele materiale, la lumea de astăzi. Bogatul căruia i-a rodit din belșug țarina este cel care a avut această cutezanță obraznică de a se gândi că însuși sufletul său poate fi tratat ca o entitate materială, în sensul că, după ce a constatat acest belșug de roadă, a avut un monolog cu sine însuși, spunând „suflete, ai multe bunătăți strânse pentru foarte mulți ani, de acum încolo odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește”.
Atât de mult și-a schimbat perspectiva asupra vieții, încât a crezut că însuși sufletul, care este o realitate imaterială, poate fi tratat ca ceva material, ca și cum sufletul s-ar hrăni cu băutură, cu mâncare, din care să decurgă starea de bine și de veselie.
Nu ne place această perspectivă și am crede că noi ne disociem de ea. Analizând mai profund lucrurile, vom constata că de cele mai multe ori noi gândim și acționăm ca acest bogat din parabolă. Ne reducem viața la dimensiunea ei biologică, care este binecuvântată, însă viața noastră nu înseamnă numai biologia sau trupul nostru. Viața și profunzimea acesteia rezidă în altă parte decât în cele pe care noi le vedem, le putem sesiza sau pipăi.
Ajungem într-un moment concret al vieții, de cele mai multe ori în a doua parte, când ne dăm seama că cele materiale nu mai valorează nimic, ci doar ca să ne întrețină viața biologică. Nu le mai acordăm atenția pe care, poate din neștiință, am acordat-o, idolatrizând cele materiale și crezând că viața noastră stă în acestea.
Constatăm, într-un anumit moment al vieții, că dragostea, înțelegerea, bunătatea, capacitatea de a ierta, lumina pe care trebuie să o avem în suflet și să o împărtășim celor din jur, faptul de a ne putea bucura de viața aceasta, sunt cele care constituie, cu adevărat, esența acesteia.
Cele materiale sunt un fel de suport, în plan secund, a ceea ce constituie dimensiunea vieții noastre spirituale. Asupra acestui aspect îi atrage atenția Dumnezeu bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina.
După ce el a avut această neobrăzare să creadă că și sufletul este tot material și că se hrănește cu hrană materială, Dumnezeu îi spune „Nebune, de ce gândești în felul acesta? În noaptea aceasta voi veni și îți voi lua sufletul tău și cele în care tu ți-ai pus atât de mult nădejdea - bogățiile agonisite - cui crezi că vor rămâne?”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi atrage atenția asupra faptului că viața are un sfârșit și vine moartea.
Din perspectiva morții ar trebui să reușim, fiecare dintre noi, să ne raportăm, la modul profund, cum ne trăim viața. Când aflăm despre cineva că suferă de o boală incurabilă și știm că nu mai are foarte multe zile de trăit, suntem atenți la toate cuvintele pe care le rostim, la modul în care interacționăm, pentru că avem conștiința și încredințarea interioară că s-ar putea ca acel cuvânt să fie ultimul pe care îl aude cel care suferă; modul în care ne comportăm cu acea persoană s-ar putea să fie ultimul. Manifestăm o maximă vigilență și o atenție extraordinară ca nu cumva să îl rănim pe cel despre care știm că pleacă în lumea veșniciei, pentru ca acea persoană să nu plece și cu o suferință sufletească, simțindu-se abandonat, neiubit sau neînconjurat de căldură sufletească din partea noastră.
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să cultive un echilibru între nevoile materiale și cele spirituale:
Parabola bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina ar trebui să ne tragă un semnal de alarmă că viața noastră nu trebuie definită prin cele materiale, prin bogății și avuții.
Sigur, Dumnezeu nu vrea să ne chinuim sau să fim privați de cele necesare traiului nostru. Noi trebuie să muncim, să ne asigurăm cele necesare, însă fără a le idolatriza, fără a fi reducționiști și unilaterali, crezând că viața stă în cele pe care le agonisim. Știm că nu suntem siguri pe nimic, nici măcar pe viața noastră, nici pe sănătatea noastră, cu atât mai puțin pe cele pe care le agonisim. Toate se pot spulbera într-o clipă.
Noi evaluăm o anumită persoană sau manifestăm respectul față de aceasta în funcție de condiția materială pe care o deține. Dacă este un om bogat, cu vizibilitate socială, manifestăm un maxim respect, iar dacă e un om simplu, amărât, îl desconsiderăm. Ar trebui să înțelegem că respectul, iubirea față de o persoană, se manifestă tocmai pentru că fiecare, indiferent dacă suntem bogați, săraci sau ocupăm poziții publice, suntem chipul lui Dumnezeu - pentru aceasta respectăm demnitatea persoanei, raportându-ne în mod adecvat.
Moartea este cea care nu mai face diferență, așa cum se spune în Slujba înmormântării, „între împărat și cel supus, între bogat și cel sărac”. Nu ne diferențiază nimic, ci doar modul în care am trăit această viață și cum am investit în cele spirituale.
Nu vom duce cu noi bogățiile și avuțiile, ci vom rămâne în memoria celor de după noi în funcție de câtă lumină și dragoste am manifestat față de aceștia. Își vor aminti de noi ca cei care am fost oameni buni, cu credință în Dumnezeu, sau oameni răi și fără credință. Nimeni nu va fi evaluat nici prin bogățiile pe care le deține, nici prin sărăcia pe care o îndură, ci prin capacitatea de iubire, prin disponibilitatea de a cultiva dimensiunea spirituală a vieții sale și prin conștientizarea că nu suntem numai trup, ci și suflet.
Între acestea două trebuie să existe o armonie, un echilibru, să avem grijă și de trupul nostru, de sănătatea noastră, asigurându-le cele necesare, pentru că sunt daruri ale lui Dumnezeu, fără să neglijăm sufletul, fără să ne comportăm față de acesta ca și cum nu ar exista.
În momentul în care primează grija manifestată față de suflet, vom vedea și cele materiale, care sunt daruri ale lui Dumnezeu, dintr-o perspectivă bună și ne vom raporta în mod cuvenit, fără să ne atașăm de ele idolatric. Ne dăm seama de acest lucru atunci când le pierdem. Spre exemplu, când pierdem telefonul și avem sentimentul că nu îl mai găsim, intrăm într-o stare de panică. O asemenea abordare este cea care trădează faptul că ne-am atașat de acest obiect. Este important să nu ne pierdem cumpătul și liniștea atunci când din varii motive le pierdem, lăsând lucrurile să curgă în firescul lor. Acest lucru implică puțină nevoință și schimbare de perspectivă din partea noastră.
Din nefericire, bogatul căruia i-a rodit din belșug țarina a crezut că viața lui înseamnă doar bogăție și a neglijat sufletul, transformându-l într-o entitate materială - când sufletul are nevoie de rugăciune, de credință, de lumină, de bunătate și de multă înțelegere.
Poate vom reuși, fiecare dintre noi, treptat, să schimbăm perspectiva și să conștientizăm că suntem și suflet, pe lângă trupul nostru și darurile pe care ni le dăruiește Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Bogdan Hîrjan, pe seama Parohiei Gara Banca, Protopopiatul Bârlad.
De asemenea, Ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru iconom pe părintele Ștefan Emanuel Onel și a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările edilitare desfășurate în parohie.



