În cuvântul de învăţătură, Ierarhul Huşilor a evidenţiat sinceritatea tatălui copilului bolnav în faţa Domnului: „Tatăl acestui copilaş se dovedeşte a fi un om foarte sincer, îl întreabă pe Hristos dacă poate să Îl vindece pe fiul său. Hristos nu a încercat să îl corecteze, El nu se comportă ca noi oamenii, când considerăm că cineva pune la îndoială calităţile pe care le avem.(...) Imposibilul, prin credinţă, devine posibil!”

În continuare, Preasfinţia Sa a vorbit despre modul cum am putea să ne asumăm comportamentul acestui tată: „Să fim sinceri în faţa lui Dumnezeu!  Tatăl din Evanghelie nu a încercat să pară ceea ce nu este, avea o intuiţie că Cel din faţa lui este Dumnezeu, şi nu Îl poate minţi.(...)

Pozăm câteodată în oameni credincioşi, dar nu suntem sinceri, faptele ne trădează. Nu avem capacitatea de a ierta, de a ajuta pe cineva, de a ne dărui pe noi înşine semenilor. Câte aspecte din viaţa de zi cu zi ne trădează că nu suntem credincioşi!

Evanghelia ne învaţă să fim oameni foarte sinceri: ai un dram de credinţă, pe aceasta să o recunoşti! Nu te minţi, nu minţi nici pe cei din jurul tău, nici pe Dumnezeu, că nu îţi iese.

Dumnezeu ne cere să fim oameni foarte sinceri, să nu ne punem măşti în faţa celor din jurul nostru, să părem ceea ce nu suntem.(...) Sinceritatea, în faţa lui Dumnezeu, este ca o rugăciune a sufletului.

Când vedeţi un om vorbind mult despre credinţa lui, să vă puneţi semne de întrebare; e posibil să nu fie o credinţă profundă. Lucrurile profunde sunt cele care vorbesc de la sine. Dacă spui, spre exemplu, că iubeşti pe cineva, nu este nevoie să faci declaraţii intense, trebuie să se vadă, când însă vrei să acoperi lipsa de dragoste, o compensezi prin multă vorbărie.”

În după-amiaza aceleiaşi zile, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, alături de Părinţii Episcopi: Ignatie al Huşilor, Ioan Casian al Canadei şi Marc Nemţeanul au săvârşit slujba Acatistului Mântuitorului în basilica Saint Denys, Argentuil, Paris, lăcaş ce adăposteşte tunica Mântuitorului.