Întâlnirea a fost prefațată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Ierarhul Hușilor în cadrul aceluiași locaș de cult.

În debutul întâlnirii, Părintele Episcop Ignatie a adus în atenția celor prezenți un cuvânt al Sfântului Ioan Casian despre vârsta înțelepciunii:

Am constatat că sunt foarte puține texte patristice care fac referire la segmentul de vârstă numit de noi generic „bătrânețe”. Mare parte dintre omiliile Sfinților Părinți sunt dedicate fie aspectelor dogmatice, care țin de profunzimea credinței noastre, fie aspectelor pastorale sau morale, cu referire la cei tineri, fie  sunt tâlcuite textele Sfintei Scripturi.

Sfântul Ioan Casian, în lucrarea celebră „Convorbiri duhovnicești” are text foarte sugestiv. În prima convorbire duhovnicească, Sfântul Ioan Casian ne indică un criteriu după care putem să conotăm pe cineva ca fiind bătrân sau tânăr – desigur, este vorba despre semnificația spirituală a acestui segment din viața noastră, bătrânețea.

În general, când vorbim despre bătrânețe, instantaneu ne vine în minte fragilitatea fizică, o anumită depreciere la nivel cognitiv, și tot ceea ce ține de faptul că intrăm într-un declin biologic.

Sfântul Ioan Casian ne atrage atenția asupra unei alte semnificații a ceea ce înseamnă să fii un om bătrân sau tânăr. Este printre puținele texte care așază în tandem tinerețea și bătrânețea:

«După cum nu toți tinerii probează același zel pentru învățătură și pentru a-și forma cele mai bune deprinderi, la fel și bătrânii, nu sunt toți la fel de desăvârșiți și încercați.

Bogățiile bătrânilor nu trebuie măsurate după căruntețea părului, ci după pregătirea din tinerețe și după răsplata muncii din trecut. Căci, dacă n-ai adunat la tinerețe, ce vei găsi la bătrânețe?

Bătrânețea nu este socotită prin lungimea ei, nici prin numărul anilor. Părul alb îl constituie gândurile omului și vârsta bătrâneții este viața nepătată.

De aceea, nu trebuie să urmăm exemplele și îndrumările tuturor bătrânilor, pe care îi recomandă doar părul lor alb și o viață îndelungată, ci pe ale acelora despre care ne-am convins că s-au distins din tinerețe prin viața lor demnă de laudă, formați nu după propriile lor închipuiri, ci moștenirea duhovnicească lăsată de cei vechi.

Sunt unii, din păcate, a căror mulțumire este mare, cărora de timpuriu le-a plăcut mai mult odihna și, îmbătrâniți în trândăvie, își câștigă autoritatea nu prin maturitatea cugetelor, ci prin numărul anilor. Despre unii ca aceștia, vorbește cu dojană Domnul, spunând prin gura profetului: „Și au mâncat străinii puterea lui și el n-a știut, dar și părul alb i-a acoperit capul și el nu și-a dat seama.” Aceștia sunt mai presus de tineri, nu prin probitatea vieții, și nici prin faptele lor lăudabile și demne de imitat, ci doar prin vârsta lor înaintată.

Părul alb al acestora îl folosește ca autoritate dușmanul viclean, pentru a-i induce în eroare pe cei tineri, iar pe cei care au putut fi chemați pe calea desăvârșirii, fie din imbold, fie prin sfatul altora, el se grăbește să-i tulbure și să-i înșele, punându-le în față asemenea chipuri nevrednice de a fi pilde, ducându-i, prin învățătura și obiceiurile acestora, desigur, în moarte.»

Cred că acest text poate fi sintetizat foarte bine de una dintre spusele părintelui Arsenie Papacioc, care mi-a fost scrisă pe o carte, atunci când l-am întâlnit (părintele avea obiceiul ca fiecărui tânăr să-i scrie ceva, ce-l inspira Domnul): „Să ai bătrânețe la tinerețe, ca să poți să te bucuri, ca la bătrânețe să ai tinerețe”.

În felul acesta înțelege Sfântul Ioan Casian bătrânețea – ca un criteriu de a „îmbătrâni” în sfințenie, în maturitate, în profunzime asupra vieții.

Este paradoxal faptul că oamenii se gândesc cel mai mult la sensul vieții atunci când sunt la zenitul ei. Este un paradox, pentru că ar trebui la tinerețe să frământăm, să rumegăm, la modul real al cuvântului, care e sensul vieții.

Să ne înțelepțească Domnul, să folosim zilele pe care le mai avem ca pe un dar care să ne apropie mai mult de El, ca pe momente de reflecție asupra modului cum ne desfășurăm viața, asupra modului cum ar trebui să ne descotorosim, pe cât ne stă în putință, de păcate – cele care cu adevărat îmbătrânesc sufletul nostru.

Sfântul Ioan Casian ne spune că bătrânețea stă în sfințenia vieții și în maturitatea gândurilor din mintea noastră.

În continuare, părintele Ionuț Polei, de la Parohia Rânceni, a susținut referatul cu tema „Realități și provocări actuale privind pastorația și sprijinirea persoanelor vârstnice”.

La finalul Conferinței, și preoții din Protopopiatul Huși au primit în dar volumul „Brâncuşi – Sculptor creştin ortodox”, semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, publicat la Editura Trinitas a Patriarhiei Române.