În după-amiaza zilei de duminică, 1 martie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huși, Vecernia Iertării.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”

 La final, Ierarhul Hușilor a explicat celor prezenți motivul pentru care această slujbă poartă denumirea de „Vecernia iertării”:

„«Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte». (Romani 13, 12-14)

Începând cu Vecernia din această seară am intrat în ambianța de nevoință caracteristică Postului Mare.

Slujba poartă denumirea de «Vecernia iertării». Ea se numește așa pornind de la pericopa evanghelică rânduită să fie citită în această duminică în toate bisericile si mănăstirile.

Mântuitorul ne spune că este absolut esențial, la începutul acestei nevoințe a postului, să iertăm pe toți cei ce ne-au greșit. Măsura iertării suntem noi înșine. Cât putem ierta noi pe semeni, atât ne va ierta pe noi Dumnezeu.

Dacă noi suntem prinși în chingile mândriei, este foarte greu să rostim cuvântul «iartă-mă».

Nu vine pe buzele noastre pentru că în mintea noastră este un noian de gânduri prin care încercăm să ne îndreptățim, să ne justificăm și să îl așteptăm întotdeauna pe semenul nostru ca el să își ceară primul iertare.

Aceasta este logica omului păcătos, a celui care  nu și-a asumat capacitatea spirituală de a ierta. Crede sărmanul om – care se chinuie și este nefericit – că el nu greșește, că nu păcătuiește și că tot timpul celălalt este de vină. De aceea nu reușește să își ceară iertare”.

Totodată, pornind de la conținutul textelor care alcătuiesc această slujbă, Preasfinția Sa a arătat că iertarea este cea care aduce lumină în suflet:

„Într-o stihiră din cadrul slujbei, alcătuită de Sfântul Teodor Studitul, ni se spune că trebuie să începem postul luminați la suflet.

Un om care nu iartă are luminile sufletului stinse. Este un om urât sufletește, schimonosit.

Hristos ne spune să avem chipul luminos, fața plină de bucuria Duhului Sfânt. Nu o vom putea avea dacă nu iertăm. Doar iertând putem să postim în chip luminat.

Doar dacă ne iertăm unul pe celălalt -  ne spune în continuare această stihiră – putem să ne lămurim sufletul. Să vedem care sunt hibele, care sunt metehnele și cele mai mari bube ale ființei noastre, care sunt o sursă de neliniște.

Doar iertând putem să postim luminat, putem să ne luminăm sufletul.

Sufletul este de multe ori extrem de încâlcit. De aceea rătăcim si suntem dezintegrați din punct de vedere spiritual. Trăim o schizofrenie spirituală, suntem dezbinați în noi înșine și transmitem această dezbinare și celor din jur.

Ar trebui să avem un program de viață duhovnicească pe tot parcursul Postului Mare, care nu este o simplă abstinență de la un anumit tip de alimente”.

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra faptului că postul are, prin definiție, o componentă spirituală fără de care nu se diferențiază de un simplu regim alimentar:

„Postul nu are o dimensiune de interdicție, ci este un stil de viață pe care trebuie să ni-l asumăm.

Acest mod de viață trebuie să aibă în conținutul său lupta noastră cu păcatele, cu tot ceea ce ne urâțește, cu tot ceea ce aduce întunericul în noi înșine.

Se spune că postul ne detoxifiază. O fi adevărat, însă nu este suficient să avem doar o înțelegere de acest fel a postului.

Sunt atâția care nu consumă produse de origine animală. Poate acest regim alimentar sau dietă să fie numit post? Nu. Rămâne un simplu regim, fără niciun fel de conținut spiritual. Dacă vrem să aibă un conținut spiritual trebuie să ne asumăm o luptă spirituală.

Tot în stihira amintită ni se spune că așa cum postim de bucate, așa să postim sufletește, de păcate.

Suntem preocupați să nu mâncăm de dulce, câteodată aproape la obsesie, dar poate suntem răutăcioși, calomniem, mințim, furăm, suntem desfrânați. Acesta nu este un post așa cum ni-l cere Dumnezeu.

Sfântul Teodor Studitul ne spune să avem cel puțin aceeași energie în a posti sufletește, de păcate, pe câtă intensitate punem în a posti de bucate”.

La final, Preasfinţitul Ignatie a îndemnat pe cei prezenţi să îşi asume, măcar în prima săptămână a Postului, postul digital, renunţarea la tot ce înseamnă media:

„Lumea în care trăim este una prin exelență a virtualului, a videocrației.

Trăim într-o eră a tehnologiei și se mai impune și un alt tip de post, o carantină mediatică.

Să ne propunem, cel puțin în prima săptămână, să fim mai puțin dependenți de telefoane, de rețelele de socializare, de conturile de mail, ca să nu pătrundă neliniștea pe care acestea o aruncă în noi.

Tehnologia este o binecuvântare, dar are și un revers foarte delicat, pentru că fragmentează foarte mult gândirea. Dobândim o dependență de tehnologie încât ne este foarte greu să ne desprindem.

Cred că se impune, în lumea în care trăim, și un asemenea tip de post. Postul este o jertfă și cred că este o jertfă și să renunțăm la telefon.

În tradiția noastră prima săptămână din post este foarte aspră. Este numită Săptămâna Curată, aproape echivalentă cu Săptămâna Patimilor.

În mănăstiri, unde se ține cu maximă rigurozitate această săptămână, se închide trapeza, și călugării nu mănâncă nimic, cu excepția zilelor de miercuri și vineri când se slujește Liturghie Darurilor mai înainte sfințite. De ce? Pentru ca diavolul să fie doborât prin puterea postirii.

Ar fi foarte bine să ne desprindem cât mai mult de cele care nu ne aduc liniște”!

Ultimele articole