Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Andrei Crețu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a explicat de ce o considerăm pe Maica Domnului „mijlocitoare”:

«Bucură-te, bunăvoința lui Dumnezeu către noi, cei muritori!»(Icosul al 3-lea din Acatistul Bunei Vestiri)

Ori de câte ori săvârșim slujba Paraclisului, rugăciune care se spune la vreme de întristare și nevoie, Maica Domnului vine în inima noastră. Îi simțim prezența.

Așa cum ne bucurăm ca cei pe care îi iubim foarte mult să ne fie aproape, să fie prezenți fizic lângă noi, la fel, ca creștini, dacă o iubim pe Maica Domnului, dorim să-i simțim prezența ei spirituală cât mai des posibil.

Putem face acest lucru rugându-ne ei, meditând asupra tainei vieții ei, taină care nu poate fi cinstită decât prin rugăciune și tăcere.

În Acatistul Bunei Vestiri, Maica Domnului a primit mai multe numiri din partea celui care a scris această rugăciune foarte frumoasă și profundă din punct de vedere teologic.

A fi binevoitor înseamnă a avea disponibilitatea de a împărtăși, de a înmulți binele în jurul tău. Acest cuvânt este format din adjectivul „bun” și substantivul „voință”.

Cel care este binevoitor, care are bunăvoință, este cel care are reflexul de a face bine, de a săvârși binele prin voința sa sau, cu alte cuvinte, voința sa este îndreptată spre a săvârși binele și a-i bucura pe cei din jur prin binele săvârșit.

Maica Domnului, în toată viața ei pământească, dar și după ce a plecat la ceruri, odată cu Adormirea ei, este binevoitoare, are bunăvoință către noi, cei muritori.

În primul rând, a avut bunăvoința de a răspunde, cu maximă disponibilitate (deschidere), slujirii la care a fost chemată, atunci când Arhanghelul Gavriil, trimis fiind de Dumnezeu, a venit în Nazaretul Galileei, să-i vestească că ea este cea aleasă ca să nască pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în această lume.

Ea a răspuns îngerului cu acest cuvânt minunat: „Fie mie după cuvântul tău!”, acceptând ca Fiul lui Dumnezeu, Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, să Se întrupeze ca Om, prin puterea Celui Preaînalt și prin umbrirea Duhului Sfânt. Prin împlinirea acestui cuvânt, ea a devenit templu însuflețit în care S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu ca Om.

Fiul lui Dumnezeu Se naște din veșnicie din Tatăl, iar ca Om ia trup (firea noastră omenească) din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fără împreunare bărbătească.

Primul gest de bunăvoință al Maicii Domnului față de noi, oamenii, este concretizat prin faptul că Îl aduce pe Dumnezeu-Fiul în lumea aceasta, făcându-ne astfel cel mai deosebit dar.

Al doilea gest de bunăvoință al Maicii Domnului este reflectat în calitatea ei de mijlocitoare pe lângă Hristos, ori de câte ori noi ne rugăm ei. Ea nu I se substituie lui Hristos. Hristos este adevăratul Mijlocitor între Dumnezeu-Tatăl și noi, oamenii. Ea este mijlocitoarea noastră pe lângă Hristos.

 În virtutea calității de mamă, a acestei intimități, ea are trecere pe lângă Fiul său, ori de câte ori noi ne rugăm ei. De aceea, una dintre liniile esențiale de cinstire a Maicii Domnului, este cea prin care noi o numim „mijlocitoare”. Așa sunt și sfinții, însă ea este la o măsură mult mai înaltă și profundă, fiind cea care L-a crescut și L-a hrănit pe Fiul lui Dumnezeu.

Știm cu toții ce legătură specială, intimă, se instalează între o mamă și un copil, încât nu este nevoie de vorbe pentru a se simți această legătură nevăzută, spirituală, foarte profundă. La fel, Maica Domnului, pentru faptul că L-a născut pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, în această lume, are o legătură specială cu El.

Părintele Dumitru Stăniloae spune că Maica Domnului este „inima de mamă pe care o avem noi, creștinii, sus, în ceruri”. Așa cum ne cinstim mamele în mod deosebit, o cinstim și pe Maica Domnului.

Această bunăvoință a Maicii Domnului este permanentă, chiar veșnică, așa cum se spune în Troparul Adormirii ei („întru adormire lumea nu ai părăsit”). Ea nu ne-a lăsat orfani, ci are, în continuare, o atitudine de mamă, fiind sensibilă față de cererile și rugăciunile noastre.