Din soborul slujitorilor au făcut parte și preoții slujitori ai acestui locaș de cult, Marius Cătălin Antohi și Iurie Leva.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea Irodiadei, cea care a pus la cale uciderea Sfântului Ioan, și despre cum tipologia sa se regăsește și în prezent:

«Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta» (Marcu 6, 20)

Biserica ne pune astăzi spre aducere-aminte unul dintre evenimentele cele mai triste din viața celui care a fost un mare postitor, un mare rugător și un mare prieten al Domnului Hristos. Astăzi este sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Paradoxal, ni se pare că este o asociere nepotrivită de cuvinte – când spunem „sărbătoare” (înțelegem bucurie și lumină) și „tăierea capului” sfântului.

Motivul pentru care Biserica a rânduit ca noi să ne aducem aminte de acest eveniment dramatic din viața Sfântului Ioan Botezătorul este ca noi să conștientizăm că suntem chemați să mărturisim adevărul.

Să avem curajul de a spune adevărul, chiar dacă ne este pusă în pericol propria viață – așa cum s-a întâmplat cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Întreaga biografie a Sfântului Ioan s-a consumat sub virtutea curajului. L-a înfruntat, cu multă competență morală și spirituală, pe tetrarhul Galileei, Irod Antipa, reproșându-i că trăiește o viață de concubinaj. O luase de soție pe cea care a fost soția fratelui său vitreg, Filip. Nimic nu l-a determinat să se comporte cu menajament față de viața reprobabilă, din punct de vedere moral, pe care o trăia acest înalt funcționar public al Imperiului Roman.

Irod Antipa, într-un moment de nebunie, împlinește dorința nesăbuită și criminală a concubinei sale, Irodiada, care a cerut să primească, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

Ceea ce este și mai interesant, și ne uimește, este faptul că ni se spune în Evanghelie că Irod Antipa se temea de Ioan, îl considera drept și sfânt. Cu alte cuvinte – am spune noi –, călăul se temea de victimă.

Sunt nenumărate situații, în istoria umanității, când forța morală, sfințenia, lumina unui om este cea care îi înfricoșează și îi pune pe gânduri pe puternicii lumii.

O asemenea atitudine ar trebui să o punem în oglindă cu cea pe care a resimțit-o Pilat din Pont, când Iisus a fost dus în Pretoriu. Pilat I-a mărturisit lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, că ar avea puterea să-L scape, pentru că soția lui a avut un vis cu Cel care urma să fie răstignit, și s-a trezit extrem de tulburată, împărtășindu-i lui Pilat visul.

Cu toate că ar fi avut bunăvoință – pe care a mărturisit-o –, Pilat din Pont a fost neputincios în a lua o decizie curajoasă, pentru că îi era frică de mulțimile care erau adunate acolo și strigau, cu multă vehemență și ură: „Răstignește-L! Răstignește-L!”.

La fel, dacă Irod Antipa era curajos, ar fi putut să ignore ura pe care o nutrea Irodiada față de Ioan Botezătorul.

De ce îl ura pe Ioan Botezătorul? Pentru că Ioan era cel care amenda, avea curajul să atragă atenția când cineva era într-o stare de imoralitate. Am putea spune că această femeie nu suporta sfințenia și viața dreaptă pe care o ducea Sfântul Ioan Botezătorul. Avea conștiința faptului că este un pericol pentru ea.

Așa se întâmplă, de multe ori, și în viața noastră de zi cu zi. Avem, fiecare dintre noi, câte o persoană care caută cu orice preț să ne denigreze, fără temei și fără vreun argument concret, pentru că deranjează lucrurile bune pe care le facem.

Sigur că nu e nimeni desăvârșit, așa cum a fost Sfântul Ioan, însă atitudinea Irodiadei se multiplică în lumea de astăzi.

Unii oameni își fac o profesie din a fi răi, din a manifesta ură față de cei care fac anumite lucruri bune. Vor, cu orice preț, să îi saboteze. Dacă le-ar sta în putință, i-ar desființa pe cei pe care nu-i suportă și care îi deranjează prin binele pe care îl fac.

Putem observa acest lucru în mediul virtual. Foarte mulți, sub masca anonimatului, își fac o profesie din a denigra. Sunt un fel de Irodiada, care a căutat cu orice preț să îl elimine pe Sfântul Ioan Botezătorul. În unii oameni, chiar dacă sunt răi, mai găsim o brumă de bunătate. În alții nu găsim nimic. Sunt atât de desfigurați și urâți la suflet, încât foarte greu mai putem vedea lumina pe chipurile lor.

Preasfinția Sa a descris contextul în care perfidia Irodiadei și lipsa discernământului lui Irod au dus la crimă:

Irod Antipa s-a gândit să își sărbătorească ziua de naștere. În acea vreme, zilele de naștere nu se sărbătoreau în aceeași zi în care era născută o anumită persoană. Erau chemați astrologii, iar ei, în funcție de socotelile pe care le făceau, căutau ziua cea mai de bun augur (nu era esențial să fie ziua de naștere, ci o zi în care „se aliniau stelele” în ceea ce privește destinul persoanei respective. Evident că era o eroare).

Într-una din aceste zile de bun augur, Irod a gândit să își sărbătorească ziua de naștere. A fost atât de fascinat de cum a dansat fiica Irodiadei din prima căsătorie, încât i-a promis că îi va da până la jumătate din împărăția sa. Salomeea a fost într-o dilemă și a întrebat-o pe mama sa ce să îi ceară tatălui vitreg. Evanghelia ne spune că Irodiada, în grabă, și numaidecât, a sfătuit-o să ceară capul lui Ioan, pe o tipsie, ca un fel de trofeu (o împlinire a unei dorințe nesăbuite și a unei răutăți fără de margini). Probabil că așa se gândesc și cei care poartă multă ură în sufletele lor, ar vrea să aibă capetele dușmanilor lor, ca pe niște trofee; fac orice să îi elimine, din punct de vedere psihic, pe cei pe care nu îi agreează.

Irod a fost pus într-o dilemă, s-a tulburat, dovadă că îl iubea pe Ioan. A fost greu să ia o asemenea decizie, dar nu a putut să o evite, pentru că făgăduise.

Părintele Nicolae Steinhardt spune că dacă Irod ar fi fost înțelept ar fi putut să îi spună că Ioan Botezătorul cântărește mai mult decât o jumătate de împărăție. Sau ar fi putut spune că „Sfântul Ioan Botezătorul face parte din cealaltă parte de împărăție, nu face parte din cea pe care ți-am promis-o”.

În dezmăț, în beție și distracție, omul nu mai are mult discernământ și se lasă pradă instinctelor. Irod a poruncit unui soldat, din garda personală, să aducă capul lui Ioan Botezătorul. I-a fost oferit Salomeei, iar aceasta l-a dat Irodiadei, care a venit triumfătoare, în sala de ospăț, și a pus capul ca un trofeu, satisfăcută că și-a ostoit ura pe care a manifestat-o față de Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea de astăzi este și tristă, pentru că prietenul Mirelui Hristos își sfârșește viața într-o manieră răutăcioasă, ca o expresie a unei întunecimi de suflet a unei persoane care nu îl suporta.

Pe de altă parte, este și prilej de sărbătoare, pentru că Sfântul Ioan trăiește modul de jertfă a lui Hristos. Este omorât pe nedrept, cu aceleași elemente ca în cazul lui Iisus. El a fost răstignit, a gustat moartea din pricina cărturarilor și fariseilor care îl urau. În cazul Sfântului Ioan, întreaga ură era concentrată într-o singură persoană. Aceasta a reușit să îl capaciteze, prin multă viclenie și răutate, pe Irod Antipa, ca să îl decapiteze pe Ioan. Simbolic, am putea spune că ura Irodiadei a transformat-o într-o antropofagă. Noi avem expresia, când cineva este foarte rău, că „mușcă din oameni”.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre curajul de a mărturisi adevărul, chiar în situații ostile:

Lui Ioan Botezătorul nu i-a fost teamă că, rostind, curajos, adevărul și scoțând la iveală murdăria din viața celor doi, își pierde viața. Noi, astăzi, din păcate, nu mai avem acest curaj. Ne este frică, că putem fi „linșați” mediatic. Astăzi, minciuna este mult mai răspândită și mai crezută decât adevărul.

Câte minciuni nu se pot rostogoli pe rețelele de socializare! O minciună dintr-o parte a țării poate fi crezută drept adevăr, în altă parte a țării. Nu mai verifică nimeni. Ne este frică să rostim adevărul, ca nu cumva imaginea și statutul nostru să fie murdărit și rupt în bucățele. Ținem mult mai mult la imaginea noastră decât la rostirea adevărului și la curajul de a spune lucrurilor pe nume, inclusiv către cei care dețin funcții publice.

Ioan Botezătorul nu a ținut la sine însuși și la propria viață, dovadă că și-a pus-o în pericol.

Să ne închipuim dacă am îndrăzni vreunul, în momentul în care aflăm anumite aspecte din viața unui om puternic, să îl înfruntăm. Am mai avea viața liniștită? Dacă l-am avea ca model pe Ioan Botezătorul, nici nu ar trebui să ne gândim la astfel de lucruri. Ar trebui să ne gândim la adevăr.

Este foarte greu să alegem între liniștea pe care o avem și curajul rostirii adevărului, cu riscul de a fi calomniați și supuși unei presiuni căreia nu știm dacă îi putem face față.

Să mărturisim adevărul. Pentru Sfântul Ioan nimic nu era mai important decât Hristos. Pentru noi, din păcate, multe lucruri sunt mai importante decât Hristos.

Jonathan Jackson a spus, la Întâlnirea tinerilor ortodocși de la Vaslui, când a fost întrebat despre rugăciune, cum să facem ca aceasta să devină parte esențială a vieții noastre: înainte de a se ruga, el se gândește câtă nevoie are de Dumnezeu.