Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre profilul duhovnicesc al Sfântului Ioan Botezătorul și despre capacitatea acestuia de a-L afirma pe Domnul Hristos, prin tot ceea ce făcea sau predica:

«Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez» (Ioan 3, 29-30)

Ne aflăm încă sub harul și bucuria marelui praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos în repejunile Iordanului. Întreaga făptură omenească a devenit părtașă la arătarea Preasfintei Treimi: Tatăl – Care a mărturisit despre Fiul Său, că Îl iubește și binevoiește întru El; Duhul – în chip de porumbel, ca Cel care ne redă calitatea de fii ai lui Dumnezeu ori de câte ori Îi simțim prezența; și Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat – Cel care S-a cufundat în apa Iordanului, la care mergeau toți, să-și mărturisească păcatele, lăsându-le acolo.

Prin Botezul Său, Hristos a curățat întreaga fire omenească, i-a redat strălucirea și frumusețea pe care Dumnezeu a vrut-o.

Biserica a rânduit ca a doua zi de Bobotează să fie dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre marii asceți, ultimul dintre prorocii Vechiului Testament, cel care a dat cea mai frumoasă mărturie despre Iisus Hristos.

Când Hristos se apropia de Iordan și mergea prin mulțime, Sfântul Ioan Botezătorul spune, arătând către Dumnezeu-Omul: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii!». Aceasta este una dintre cele mai drepte și profunde înțelegeri despre persoana lui Hristos. Acest lucru nu ar fi fost posibil, dacă Sfântul Ioan Botezătorul nu-L iubea în mod deosebit pe Hristos, fapt mărturisit de către el însuși, așa cum este consemnat în Evanghelia după Sfântul Ioan, în capitolul 3.

În momentul în care s-a iscat o neînțelegere între ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul și un iudeu, Înaintemergătorul și ultimul proroc al Vechiului Testament dă o mărturie extrem de frumoasă și profundă despre statutul său și despre vocația sa, în raport cu Iisus Hristos.

Această menire a Sfântului Ioan Botezătorul este exprimată în bucuria pe care o are orice prieten față de persoana pe care o iubește în mod deosebit. Sfântul Ioan Botezătorul își manifestă dragostea față de Hristos, prin această comparație: «Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui».

A te bucura de glasul celui pe care îl iubești, presupune ca inima ta să fie plină de dragoste față de acea persoană.

Sfântul Ioan Botezătorul Îl iubea atât de profund, sincer și autentic pe Hristos, încât a rostit aceste cuvinte, de care ar trebui să ținem cont noi, cei care trăim într-o eră a inflației egourilor: «Acela (Hristos) trebuie să crească, iar eu să mă micşorez».

Darul iubirii este de a fi chenotică, adică de a ne goli de tot ceea ce ține de ego, de mândrie, și de a ne dărui celui pe care îl iubim. Atunci când iubim pe cineva în mod deosebit, nu mai trăim noi, ci celălalt trăiește în inima noastră, iar noi simțim că tot ceea ce facem este pentru persoana căreia ne dăruim.

Din dragostea sa deosebită, Sfântul Ioan Botezătorul își dorea ca Hristos să se vadă și să străbată prin tot ceea ce făptuia sau grăia el, prin modul cum se comporta sau se raporta față de cei din jurul său. Avea această năzuinţă lăuntrică – ca cei cu care se întâlnea, să perceapă faptul că Hristos este prioritar pentru viaţa lui, că El ocupă un loc central în viaţa lui. Într-o exprimare puţin mai pretenţioasă, am putea spune că Sfântul Ioan Botezătorul ştia ce înseamnă să ducă o viaţă hristocentrică – Hristos să fie centrul vieţii sale, şi nimic să nu-l distragă de la această poziţie pe care Domnul o ocupa în inima sa.

Sfintele Evanghelii ne dau mărturie despre faptul că Sfântul Ioan Botezătorul se lăsa pe sine însuşi ca să pună în lumină Persoana lui Hristos. Ar fi putut, foarte simplu, să-i manipuleze pe contemporanii săi, care îl întrebau: „Eşti tu Hristosul? Eşti tu Mesia?”. Probabil că mulţi dintre cei care se întâlneau cu Sfântul Ioan Botezătorul aveau tendinţa de a crede că el era Mesia.

Asceza, asprimea vieţii, cuvântul extrem de lămuritor pe care îl avea pentru toate categoriile sociale, îl recomandau şi îi confereau Sfântului Ioan Botezătorul un statut privilegiat, din punct de vedere moral, în faţa celor cu care se întâlnea.

Nu a profitat de faptul că unii aveau tendinţa de a-l confunda cu Hristos. Şi-a declinat corect identitatea şi raportul său faţă de Hristos, spunând clar, fără niciun fel de echivoc: „Nu eu sunt Hristosul, ci Cel care vine după mine, pe Care L-am botezat în apele Iordanului. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi foc. Eu v-am botezat numai cu apă. Acestuia (lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul), Care a fost mai înainte de mine (adică din veşnicie), eu nici măcar nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei”.

Pentru mentalitatea vremii respective, a dezlega cureaua încălţămintei cuiva era semnul sclaviei. Când intra stăpânul în casă, sclavii se aplecau şi-i desfăceau cureaua încălţămintei. Sfântul Ioan Botezătorul nici măcar rob nu se crede faţă de Hristos, ci mai prejos decât robul, spunând că nu este vrednic să-I dezlege cureaua încălţămintei lui Hristos.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modelul pe care îl constituie atitudinea Sfântului Ioan Botezătorul pentru cei care  de patima egoismului:

Într-o societate în care căutăm să ne afirmăm, să ieşim în prim planul vieţii noastre, să atragem cât mai mult reflectoarele atenţiei publice asupra noastră, să fim în centru, să fim adulaţi și apreciaţi, Sfântul Ioan Botezătorul poate constitui un antidot faţă de un asemenea comportament, care transformă sinele nostru într-un idol, în ceva pe care să îl adore oricine se întâlneşte cu acesta. Poate constitui un antidot, în sensul că doar iubirea poate să spună: „celălalt să crească, şi eu să mă micşorez”. Foarte rar auzim o asemenea doleanţă, pentru că toţi am vrea să fim în prim planul vieţii, să fim apreciaţi şi adulaţi.

De unde ne putem da seama că sinele nostru este afectat şi suferă de acest cancer al egoismului? Din faptul că ne întristăm foarte tare atunci când nu ne sunt apreciate calităţile sau faptele bune pe care le facem. Ne întristăm când cineva nu ne este recunoscător.

Până într-o anumită limită, omeneşte vorbind, este legitim să avem o stare de mâhnire când cineva nu ne este recunoscător pentru binele pe care i l-am făcut, sau când cineva pur şi simplu şterge şi batjocoreşte identitatea noastră. Când această stare de mâhnire se transformă într-un conflict cu cel care atentează la identitatea noastră, deja este un semn că suferim de cancerul unui egoism exagerat.

Celui care are un egoism exagerat, fiind foarte greu de mulţumit, foarte dificil, și care amestecă lucrurile, niciodată nu vom reuşi să-i fim pe plac, orice am face și oricât am căuta să-l odihnim, totdeauna are ceva de comentat şi de ripostat.

Asemenea oameni, care suferă de egoism, vor, de fapt, să inverseze (şi trăiesc inversat), cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul, în sensul că ei vor să crească, iar pe ceilalţi să-i micşoreze (să-i minimalizeze, aproape până la desfiinţare). Egoul lor, atât de bolnav, ar vrea să fie ca un aspirator, care zdrobeşte sufletele şi existenţele celor din jurul lor.

Prin smerenia sa autentică, prin modul său de raportare faţă de Hristos, observăm cât de actual este Sfântul Ioan Botezătorul.

Menirea fiecărui creştin şi, cu precădere, a slujitorilor Bisericii – preoţi, diaconi, episcopi – este să căutăm să crească Hristos, să se vadă Hristos în tot ceea ce facem, iar noi să ne micşorăm, să fim în stare de retragere, de renunţare la noi, de lepădare a unui sine bolnav de egoism.

Sfântul Ioan Botezătorul să constituie pentru noi un model de a ne raporta unul faţă de celălalt, şi să avem această deviză: „celălalt să crească, şi eu să mă micşorez”. Relaţiile dintre oameni ar arăta mult mai frumos, cu un duh de pace şi îngăduinţă, dacă ne-am asuma acest cuvânt al Sfântului Ioan Botezătorul.

Ori de câte ori vedem că egoul nostru tinde să dea pe dinafară şi să devină sălbatic, să ne aducem aminte de acest cuvânt al Sfântului Ioan Botezătorul – „celuilalt să-i meargă mai bine decât mie”.

În Evanghelie, Hristos ne învaţă să gândim astfel: „să-i meargă foarte bine celuilalt, ca să ne meargă bine şi nouă”. Hristos nu vrea să ne chinuim, să ne automutilăm sufleteşte, ci vrea ca şi nouă să ne meargă bine.

Când vrem să-i meargă rău celuilalt şi când îl invidiem, de fapt decidem să ne mutilăm sufleteşte, şi ne chinuim, fiind prinşi în sclavia patimii noastre – a urii, a răutăţii, a invidiei şi a calomniei pe care o plasăm întotdeauna înspre semenul nostru.

Ar fi minunat dacă şi politicienii noştri ar gândi în felul acesta: „celălalt să crească, şi eu să mă micşorez” – celălalt poate fi unul din cetăţenii acestei ţări, dar şi ţara însăşi. Acest cuvânt să fie aplicat în toate straturile vieţii sociale.

Dacă te gândeşti ca celălalt să crească, nu te poţi îmbogăţi în mod corupt, nedrept, furând din banii altora, căutând să-ţi faci un anumit statut şi o anumită bunăstare materială de pe spatele celorlalţi, furându-i şi jupuindu-i. Când îţi pasă de celălalt, te gândeşti la acela mai mult decât la bunăstarea ta - tu cel care ocupi, provizoriu, o funcţie publică.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ștefan Rusu, pe seama Parohiei Crasna, iar la finalul slujbei, l-a instalat ca paroh al comunității, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 ianuarie 2023, Preasfinția Sa a oficiat și Taina Sfântului Botez pentru pruncul Matei, cel de-al treilea copil al familiei preotului Ciprian Negel, din Parohia Negrești III, Protopopiatul Vaslui.