În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre virtutea smereniei pe care perioada Postului ne îndeamnă să o dobândim, precum și despre opusul acesteia, părerea de sine:

Perioada Postului Mare, prin slujbe și prin îndemnul la pocăință, ne invită să ne deprindem într-o virtute, cardinală pentru orice creștin, smerenia. De altfel, de fiecare dată când rostim Psalmul 50, noi îi cerem lui Dumnezeu să ne dea o „inimă smerită pe care Domnul nu o va urgisi” – nu o va pedepsi.

Sfântul Sfântul Grigorie Sinaitul, pe care noi îl prăznuim, ne dă o povață prin care putem, dacă vom ține cont de ea, să dobândim smerenia cea adevărată. Sfântul Grigorie Sinaitul este unul dintre părinții isihaști de la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea.

„Nimic nu face așa de mult inima zdrobită și sufletul smerit ca singurătatea întru cunoștință și tăcerea despre toate”.

Este un îndemn paradoxal, pentru că foarte multă lume fuge de singurătate, fiind asociată cu deprimarea. Din nefericire, nici călugării nu mai iubesc singurătatea, au nevoie să fie înconjurați de oameni, care să le dea sentimentul că nu sunt singuri. Nu mai vorbim de perioada de pandemie, când, din motive de siguranță medicală, am fost sfătuiți să stăm mai mult în casele noastre. Pentru mulți a fost foarte greu de dus acest îndemn la singurătate.

Sfântul Grigorie Sinaitul ne spune că doar singurătatea „întru cunoștință” – corespondentul acestui termen este „întru responsabilitate”, „întru asumare”.

Această singurătate, după care noi ar trebui să tânjim, ne poate crea mediul prielnic pentru a câștiga o inimă smerită.

La fel și „tăcerea întru toate”. Nu este vorba de tăcerea din singurătate, ci tăcerea pe care ar trebui să o învățăm când suntem în rumoarea și zgomotul lumii.

În această rumoare ar trebui să învățăm tăcerea. Dacă nu învățăm tăcerea până să decidem să ne însingurăm, va fi foarte greu pentru noi.

Preasfinția Sa a amintit de tulburarea pe care o creează în suflete patima părerii de sine:

Sfântul Grigorie Sinaitul spune că sunt păcate, patimi care ne răpesc această stare de liniștire și slăbesc puterea singurătății și a tăcerii.

Acestea sunt „îndrăzneala, lăcomia pântecelui, vorbirea multă, împrăștierea înfumurarea și «doamna patimilor» – părerea de sine”. Dintre toate acestea, Sfântul Grigorie Sinaitul scoate în evidență părerea de sine, pe care o numește «doamna patimilor».

Când omul își formează o anumită părere despre sine însuși și se pune pe un piedestal iluzoriu, crezând că este un om grozav și toți ceilalți trebuie să pivoteze în jurul lui, de fapt începe să se chinuie. Din nefericire toți suntem atinși de patima părerii de sine.

Cu cât această patimă este mai intensă, mai amplă în suflet, cu atât chinul este mai cumplit.

Ne transformă în oameni tulburați și neliniștiți. Ne-am transformat propriile gânduri, analize sau idei, în niște idoli cărora ne închinăm și pe care le cinstim ca pe niște zeități.

Sfântul Grigorie Sinaitul ne spune că părerea de sine răpește starea de liniștire și slăbește intensitatea acesteia. În felul acesta nu mai putem dobândi starea de inimă zdrobită și suflet smerit.