În cuvântul de învăţătură, Ierarhul Huşilor a vorbit despre importanţa momentului Bunei Vestiri în istoria umanităţii:

„Biserica ne pune spre reflecţie unul din evenimentele cardinale legate de istoria mântuirii neamului omenesc, sărbătoarea Bunei Vestiri.

Sărbătoarea ne relatează un adevăr fundamental: Dumnezeu-Fiul, prin bunăvoinţa Tatălui Ceresc şi umbrirea Duhului Sfânt S-a întrupat, a luat firea omenească, exceptând păcatul, ca să o îndumnezeiască. I-a redat frumuseţea pe care Dumnezeu doreşte să o aibă fiecare om.

Părinţii Bisericii ne spun că prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin venirea Lui printre oameni, noi am avut şansa de a cunoaşte modul de vieţuire a lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu avem şansa să cunoaştem ce înseamnă cu adevărat iubirea desăvârşită, absolută, fără vreun cusur care să o facă să fie o dragoste tranzitorie sau fluctuantă.

Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a luat ceea ce nu era – firea noastră omenească, a înnoit-o şi a înfrumuseţat-o mult mai minunat decât era firea lui Adam. Însuşi Dumnezeu este Cel care se uneşte cu firea noastră.

Evenimentul venirii lui Dumnezeu în lumea noastră, luând ceea ce El nu era şi rămânând ceea ce era, adică Dumnezeu, a fost posibil datorită unui suflet minunat în care Dumnezeu a aşezat toate darurile, toată frumuseţea, tot ceea ce putea omul să dăruiască mai deosebit.

Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că virtutea unui suflet, al Maicii Dumnului, a fost de ajuns ca să oprească răutatea păcatelor întregului neam omenesc, dintotdeauna.

Dacă Maica Domnului nu ar fi fost, Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi putut întrupa.

Dacă Maica Domnului nu ar fi avut sufletul mai curat decât lumina, după cum ne încredinţează Sfântul Nicolae Cabasila, Hristos nu s-ar fi întrupat.

Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, pregăteşte unde să vină şi să ia frământătura firii noastre omeneşti şi să o îndumnezeiască, să o înfrumuseţeze, să îi redea chipul plin de har şi de lumină dumnezeiască”.

Preasfinţia Sa a atras atenţia asupra faptului că, prin prezenţa îngerului în casa Fecioarei Maria, din Nazaret, şi prin zămislirea în pântecele ei a Fiului lui Dumnezeu, ea însăşi a devenit ca o biserică:

„Odată cu vestirea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, casa ei, din satul acela atât de mic şi nesemnificativ, Nazaret, s-a transformat într-unul dintre locurile cele mai esenţiale pentru istoria umanităţii.

Am putea spune că acea casă a Maicii Domnului, unde a venit Îngerul Gavriil şi i-a vestit că va zămisli şi Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, a devenit ca un templu, ca o biserică.

Mai precis, am putea spune că trupul Fecioarei Maria era un templu într-un alt templu.

Trupul său era templul în care L-a primit pe Dumnezeu, iar casa ei a devenit templul în care Dumnezeu a trimis pe îngerul Său ca să aducă cea mai deosebită veste pentru umanitate.

Dacă corelăm anumite aspecte şi nuanţe din istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul vom ajunge la concluzia că îngerul se arată întotdeauna în templu. Acolo i s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, când a primit vestea că soţia sa, Elisabeta, va naşte.

La fel, îngerul se arată în casa Maicii Domnului, care a devenit ca o biserică”.

Ierarhul Huşilor a arătat că Fecioara Maria, prin acceptul dat, L-a făcut prezent pe Dumnezeu în lume, contribuind la o recreaţie a acesteia:

„Întrebarea Fecioarei Maria «cum va fi cu putinţă să zămislesc eu pe Fiul lui Dumnezeu dacă nu cunosc bărbat?» era un reflex al sufletului nevinovat care nu putea să conceapă altceva decât numai fecioria sufletului şi a trupului ei.

Nu putea să înţeleagă cum este cu putinţă acest lucru.

Părinţii Bisericii ne spun că Maica Domnului nu s-a îndoit nicio clipă de ceea ce Dumnezeu i-a vestit prin Arhanghelul Gavriil.

Ca răspuns, Gavriil îi spune că «Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceea, şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema».

În acest răspuns al Arhanghelului găsim un verb esenţial. Ni se spune că «puterea Celui Preaînalt o va umbri».

În Vechiul Testament, slava lui Dumnezeu era cea care umbrea, stătea întotdeauna deasupra Cortului Mărturiei.

Cortul Mărturiei era semnul prezenţei lui Dumnezeu, locul manifestării lui Dumnezeu.

Prin urmare, trupul Fecioarei Maria a devenit, ca şi Cortul Mărturiei din Vechiul Testament, semn al prezenţei lui Dumnezeu.

Norul întotdeauna ascunde ceva, dar şi dezvăluie. Umbrirea puterii celui Preaînalt ascunde Taina Întrupării. Noi nu putem diseca, nu putem înţelege, cu mintea noastră, cum a avut loc această întrupare. În acelaşi timp, însă, ne şi dezvăluie faptul că Fiul lui Dumnezeu vine printre oameni.

Maica Domnului este sufletul cel mai minunat, plin de curăţie lăuntrică. De aceea Dumnezeu şi-a găsit sălaş în sufletul ei. Smerită, Maica Domnului răspunde acestei veşti a lui Dumnezeu, spunând «Iată roaba ta, fie mie după cuvântul tău».

Acest «fie» îl putem corela cu «să fie lumină» din Cartea Facerii. Prin această încuviinţare, prin cooperarea la acest act fundamental al mântuirii, Maica Domnului nu face altceva decât să zică «să vină Lumina printre noi», lumină care este Hristos”.

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra faptului că, prin trăirea credinţei şi prin curăţirea sufletului, casele oamenilor pot deveni loc al prezenţei lui Dumnezeu:

„Casa sufletului nostru, casa noastră poate să devină un loc în care Dumnezeu ni Se descoperă. Un loc în care putem primi vestea că Hristos se întrupează în inimile noastre dacă şi noi suntem cu sufletul curat.

Dumnezeu poate transforma casa fiecărui om.

Dacă ne trăim credinţa frumos, dacă luptăm pentru curăţia sufletului nostru, putem transforma casa noastră într-o casă precum cea din Nazaret, unde a venit Arhanghelul Gavriil şi a adus Maicii Domnului vestea cea mai minunată pentru umanitate.

În acea casă Fecioara Maria a primit descoperirea Preasfintei Treimi.

Preasfânta Treime a lucrat împreună la acest act fundamental al istoriei umanităţii: Întruparea.

Tatăl este Cel care umbreşte, Duhul Sfânt este Cel care se pogoară şi Fiul este Cel care se întrupează. Sfânta Treime este descoperită în acest eveniment esenţial pentru umanitate.

Dumnezeu, aşa cum ne încredinţează cartea Apocalipsei (3, 20), stă la uşa omului şi bate. El aşteaptă să i se răspundă ca să intre în inima omului, în viaţa şi în casa lui.

Această casă vrea să o transforme într-un loc în care se sălăşluieşte Sfânta Treime, într-o casă în care putem primi vestea naşterii lui Dumnezeu printre oameni”.

La final, Preasfinţia Sa a menţionat că, dintre toate locurile din lume, Dumnezeu a ales să se întrupeze în unul dintre cele mai smerite, datorită purităţii sufletului Fecioarei Maria:

„Dumnezeu nu a descoperit această veste minunată, a Întrupării, în Tempul din Ierusalim sau într-o casă foarte importantă, unde să locuiască cineva cu o anumită vizibilitate socială.

Dimpotrivă, El a ales o casă dintr-un sat foarte mic.

Şi-a ales cea mai smerită persoană din umanitate, dar foarte frumoasă la suflet şi plină de curăţie.

Sfântul Grigorie Palama ne spune că în Maica Domnului erau toate darurile dumnezeieşti pentru că Dumnezeu nu poate veni decât într-un loc frumos.

Casa noastră poate să fie un loc în care să primim vestea naşterii lui Dumnezeu în sufletul nostru, loc în care Domnul ne umbreşte cu harul Său, o casă care să devină ca o biserică.

Maica Domnului este, aşa cum o numeşte Sfântul Grigorie Palama, rădăcina libertăţii fiecărui om.

Prin ea avem şansa de a ne împărtăşi cu adevărat de Cel care este libertatea absolută, iubirea absolută, înţelepciunea absolută, Iisus Hristos”.