La începutul cuvântului de învăţătură, Ierarhul Huşilor a explicat de ce Vinerea din Săptămâna Luminată este dedicată Maicii Domnului:

„Din punct de vedere liturgic, săptămâna aceasta poartă o denumire foarte frumoasă şi sugestivă: Săptămâna Luminată.

Lumina Învierii lui Hristos rămâne în noi dacă ne împărtăşim cu El, dacă primim Trupul şi Sângele Lui în viaţa noastră şi dacă ne hrănim cu cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi.

Aceste două îndeletniciri, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi citirea din Sfintele Scripturi, sunt cele care ţin în noi, în stare de trezvie, lumina lui Hristos, ca noi însine să fim oameni care purtăm lumina şi devenim lumină.

Vinerea din Săptămâna Luminată este dedicată Maicii Domnului, cea care este Maica Luminii, aşa cum o numim în slujba Utreniei. Ea a adus în lume Lumina, ea a adus Viaţa însăşi în această lume.

Din acest motiv, Biserica a găsit potrivit ca în această Săptămână Luminată să îi fie dedicată o zi de sărbătoare.

Prin viaţa ei sfântă, prin smerenia ei, prin ascultarea ei deosebită faţă de Domnul, aşa cum niciun pământean nu a făcut-o niciodată, Dumnezeu Şi-a găsit sălaş în pântecele ei. Niciun pământean nu L-a odihnit atât de minunat pe Dumnezeu aşa cum a făcut-o Fecioara Maria.

Hristos S-a întrupat, a venit în această lume asumându-Şi firea umană integrală, exceptând păcatul.

În felul acesta, Maica Domnului a devenit Maica Vieţii, Maica Celui care a biruit moartea şi păcatul şi ne-a dat şi nouă această putere de a birui tot ceea ce este urât în noi înşine”.

Preasfinţia Sa a explicat vindecarea săvârşită de Apostolii Petru şi Ioan asupra unui om infirm, fapt relatat în capitolul 3 al Cărţii Faptele Apostolilor, fragment citit în cadrul pericopei apostolice de la Sfânta Liturghie. Ierarhul Huşilor a evidenţiat faptul că, alături de sănătatea fizică, acel bărbat infirm a primit şi vindecare sufletească:

«Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Priveşte noi; Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei. Iar Petru a zis: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!»  (Faptele Apostolilor 3, 3-6)

„Fragmentul apostolic citit astăzi ne învaţă un lucru extraordinar. Petru şi Ioan s-au urcat la Templu ca să se roage. Acolo au fost întâmpinaţi de un bărbat infirm, care trăia din milostenia celor care mergeau la Templu.

Cei doi apostoli sunt rugaţi de către acesta să facă milostenie. Petru intră cu el într-un mic dialog, de o consistenţă duhovnicească extraordinară.

În momentul în care el îi privea, gândind că poate va primi nişte bănuţi, Petru îi spune: «noi nu avem argint şi aur, nu avem nimic din cele materiale. Îţi vom da ceva din ceea ce noi avem. Ţi-L dăm pe Iisus Hristos Nazarineanul, Cel înviat. Pe El ţi-L dăm şi îţi spunem să te ridici şi să umbli».

L-au înviat pe acest orb din neputinţa lui trupească. Probabil l-au înviat şi din neputinţa sa sufletească, pentru că el tresălta de bucurie.

Bucuria este starea de înviere a sufletului.

Când suntem bucuroşi, suntem oameni înviaţi sufleteşte.

Când suntem trişti, suntem oameni morţi sufleteşte.

De cele mai multe ori, noi ne provocăm această moarte sufletească şi inventăm stările de tristeţe.

Cu cât inventăm mai mult stările de tristeţe, cu atât credem mai mult că ceilalţi sunt de vină pentru tristeţile şi neputinţele noastre.

Cu cât cineva dă mai mult vina pe cei din jurul său pentru tristeţea pe care o are şi pentru moartea sufletului său, cu atât este mai clar că el însuşi este cel care a generat aceste stări.

Este prea orbit ca să îşi vadă propriile neputinţe şi dă vina pe cei din jur”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a atras atenţia asupra necesităţii de a-L oferi şi celorlalţi pe Hristos, ca sursă de vindecare şi echilibru în viaţă:

„Bărbatul infirm a înviat sufleteşte şi trupeşte. Cei doi Apostoli i L-au dăruit acestuia pe Hristos Cel înviat, Cel care a făcut această minune.

Câţi dintre noi putem să Îl dăruim pe Hristos Cel înviat celor din jur?

Ne este mai simplu să dăm un bănuţ ca să ajutăm pe cineva. Ne este mult mai la îndemână decât să spunem că vrem să Îl dăruim pe Hristos, care să risipească toate stările de tristeţe, de nemulţumire din sufletul său. Desigur, trebuie şi să vrea.

Sunt unii care vor să fie vindecaţi, dar ei înşişi nu îşi dau seama că sunt bolnavi, că suferă de ceva. Este una din iluziile care ne paşte pe fiecare dintre noi. Primim tratamentul, dar nu ţinem cont de el”.

Preasfinţitul Părinte Ignatie a arătat că Maica Domnului este cea care L-a dăruit lumii întregi pe Hristos:

„Legătura dintre pasajul din Faptele Apostolilor şi Maica Domnului este că însăşi Maica Domnului ni L-a dăruit nouă pe Hristos, Cel care a biruit moartea.

Cred că este o taină faptul de a o sărbători pe Maica Domnului în Săptămâna Luminată.

Nicio mamă din lumea aceasta nu-şi doreşte ca pruncul ei să moară vreodată. Cât de mult se zbate o mamă atunci când copilului îi este pusă în pericol viaţa! Face imposibilul posibil ca să îi salveze viaţa.

Prin constituţia ei spirituală, orice mamă îşi doreşte şi simte că pruncul ei trebuie să trăiască.

Maica Domnului a trăit şi a simţit această dorinţă, că Fiul ei nu va muri niciodată, mult mai intens decât orice mamă. Fiul ei este Însăşi Viaţa - «Eu sunt învierea şi viaţa».

Maica Domnului avea această trăire adâncă în sufletul ei, că Hristos, chiar dacă pentru o clipită a fost prins de acest duşman al omului, moartea, El a biruit-o. A înviat şi moartea nu va mai avea nicio putere asupra noastră.

Învierea lui Hristos inaugurează o nouă dimensiune a vieţii noastre. O dimensiune în care ne putem împărtăşi veşnic de Dumnezeu, de slava Preasfintei Treimi.

Maica Domnului este singura care a simţit că Hristos nu va fi învins de moarte, ci El va birui moartea cu adevărat.

Să ne învrednicească Maica Domnului să Îl dăruim pe Hristos semenilor noştri. Cu o singură condiţie: aceştia să Îl dorească!

Smerenia bărbatului infirm i-a dăruit acestuia o milostenie mult mai deosebită, pe Însuşi Hristos, care L-a făcut sănătos”.

În cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la Mănăstirea Bujoreni, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Iachint, vieţuitor în obştea acestui aşezământ.