În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a descris atitudinea și starea lăuntrică pe care au avut-o Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, în momentul în care erau în suferință, în neliniște și tulburare sufletească:

«Rugăciunea împreună și suspinul cel bineprimit pentru nerodirea și nenașterea de fii, a lui Ioachim și a Anei, în urechile Domnului au intrat și au odrăslit rod de viață purtător lumii. Că acela rugăciune în munte a făcut, iar aceea, în grădină, defăimare a suferit. Ci cu bucurie, cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre» (Icosul Praznicului Nașterii Maicii Domnului)

Biserica ne pune spre frumoasă aducere aminte și cinstire un eveniment legat de viața Maicii Domnului, cea care a fost cea mai curată dintre ființele pământești, cea care, așa cum ne spune Sfântul Nicolae Cabasila, «a avut sufletul mai curat decât lumina și trupul mai limpede decât cerul». Cea care  L-a adus pe Dumnezeu Fiul, prin întrupare, ca Om, printre noi, oamenii, făcându-ne cel mai frumos dar.

În mentalitatea evreilor, faptul de a avea prunci era considerat o mare binecuvântare și un dar de la Dumnezeu, semn că Domnul era prezent în acea familie.

Infertilitatea era considerată un blestem. Se considera că Dumnezeu nu se uită spre acea familie.

Sinaxarul de astăzi ne spune că Drepții Ioachim și Ana s-au dus la Templu să aducă daruri, însă le-au fost refuzate, pentru că nu aveau prunci.

Atunci s-au întristat atât de mult, încât Sfântul Ioachim s-a dus în pustiul Hozevei, în peștera Sfântului Ilie, și s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu, cerându-I să îi dea un prunc. Sfânta Ana a rămas, cu sufletul cernit de durere, în grădina casei.

Din nefericire, pentru mentalitatea vremii respective, virtutea și starea de frumusețe și curățenie interioară pe care o aveau acești doi soți, nu era la atâta cinste ca faptul de a avea copii.

Ce fac părinții Maicii Domnului când se află în suferință și strâmtorare?

Nu se revoltă împotriva lui Dumnezeu, nici nu se ceartă între ei. Nu-și reproșează nimic unul celuilalt.

Se pun la rugăciune, cerând lui Dumnezeu să ridice din viața lor de familie această nefericire, de a nu avea prunci.

Toate familiile ar trebui să fie atente și să ia seama la atitudinea părinților Maicii Domnului când erau în suferință, când erau calomniați și disprețuiți că nu puteau să aibă prunci.

Preasfinția Sa a comparat atitudinea părinților Maicii Domnului în momentele de încercare, cu stările prin care trecem fiecare:

Ce se întâmplă în familiile noastre când intervine un necaz, o încercare, o situație tensionată, o suferință trupească sau sufletească?

Din nefericire, atât soțul, cât și soția, în loc să se roage și să înlăture din inima lor starea de tulburare, se ceartă și mai mult și își reproșează unul celuilalt. Se răzbună prin cuvinte sau – în cazul cel mai demn de tot disprețul – prin agresivitate fizică.

Să analizăm momentele de tulburare și de cataclism care s-au năpustit asupra familiei și să vedem în câte din acestea, în loc de ceartă și vorbe care rănesc, ne-am așezat la rugăciune. Să cerem de la Dumnezeu – Care este liniștea desăvârșită,  Pacea cea adevărată.

Oriunde am merge în lumea aceasta, la orice om înțelept sau cu experiență deosebită, nu vom găsi pacea și liniștea, așa cum o dă Dumnezeu – pace pe care nimeni nu  o poate lua de la noi. La El trebuie să alergăm în momentele de tulburare.

Noi ne tulburăm, ne certăm ca orbii și ne rănim, în loc să căutăm, pe cât ne stă în putință, momentul de liniște – care ne dă limpezime și curăție în minte, pentru a lua deciziile cele mai bune.

Tinerii și cei căsătoriți nu își dau seama că toate cuvintele care au o încărcătură distructivă fragilizează și creează o fisură în cetatea căminului familial.

Cuvintele care au o încărcătură duhovnicească, pozitivă, ne dau lumină, ne remontează.

Trebuie să avem o atenție deosebită la cuvintele rele pe care le slobozim din gura noastră cu atâta ușurință, de lasă impresia că sunt deoființă cu noi.

Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți să apeleze la rugăciune chiar în momentele de tensiune maximă:

Părinții Maicii Domnului sunt model de familie duhovnicească. Nu era nicio neînțelegere între ei. Când s-a năpustit asupra lor oprobiul oamenilor care îi desconsiderau, ei și-au găsit refugiul la Dumnezeu, nu în altă parte. S-au dus la Dumnezeu, în rugăciune, unul în pustie, unul în curtea casei.

Și pentru călugări, viața de mănăstire este ca o familie în care încearcă să se îngăduie, să își dea cinste unul altuia, și să se smerească unul față de celălalt.

Atât în viața de familie, cât și în mănăstire, nimeni nu trebuie să caute să demonstreze că deține adevărul absolut sau că are o perspectivă corectă asupra vieții, iar celălalt este în eroare. Atunci se instaurează dezastrul duhovnicesc și niciunul nu îl mai poate suporta pe celălalt.

Rănile sufletului se vindecă prin rugăciune. Să facem acest experiment! În oglinda rugăciunii vom avea imaginea stării noastre interioare. Ne vom rușina când ne vom aduce aminte cum ne comportam.

Maica Domnului a venit în lume în urma rugăciunilor și a smereniei părinților ei.

Când noi ne smerim în starea de tulburare și neliniște, Domnul ne binecuvintează cu nenumărate daruri. În primul rând liniștea, și apoi toate celelalte. De noi depinde cum ne comportăm: într-o manieră demonică (enervându-ne, înjurând, jignind) sau îngerească (rugându-ne și răbdând, când celălalt se năpustește asupra noastră).

Să alergăm la Maica Domnului! Ori de câte ori apar situații conflictuale și probleme, să citim un Paraclis, atunci pe loc, fără să mai dăm replica pe care credem noi că ar trebui să o primească celălalt. Să ne gândim să îi dăm o „replică” strașnică celuilalt, prin rugăciune. Maica Domnului ne va ajuta negreșit!

În final, Preasfințitul Ignatie a prezentat o minune pe care Maica Domnului a săvârșit-o în viața unei familii care era într-o situație foarte delicată. Maica Domnului a lucrat prin nevinovăția unui copil. Minunea este consemnată de Părintele Paulin Lecca, în lucrarea «De la moarte la viață»:

«Plimbându-mă prin curte mă gândeam că cei ce au credință scapă de orice primejdie. Chiar în zilele noastre Dumnezeu face minuni. Mi-am adus aminte, cu acest prilej, de un caz din Odessa. Într-o zi de dimineață, înainte de a se începe Sfânta Liturghie, stăteam în colțul meu din dreapta naosului și mă uitam cum o fetiță de 9 ani se ruga la icoana Maicii Domnului care se afla în față.

Dar rugăciunea fetiței se deosebea de rugăciunile copiilor de vârsta ei. Biata copilă cădea în genunchi, ridica mânuțele în sus, ca preotul la invocarea Duhului Sfânt, și plângea.

După ce și-a terminat rugăciunea, văzând ca fetița se apropie de mine ca să-mi sărute mâna, am întrebat-o de ce s-a rugat și a plâns.

„M-am rugat Maicii Domnului ca sa mi-l aducă acasă pe tăticul”. „Dar unde e tăticul?” ,am întrebat-o eu. „La război, pe front” răspunse fetița cu durere. M-am uitat cu milă la acest copil naiv, zicând în sinea mea: „Cum poate Maica Domnului să îl aducă pe tăticul ei acasă?”

M-am îndoit ca Moise în pustie. Dar nu au trecut multe zile când învățătoarea ei, care frecventa aceeași biserică, îmi spuse că tăticul fetiței s-a întors, într-adevăr, acasă.

„Dar cum s-a întâmplat minunea?” am întrebat-o pe învățătoare.

„Fetița și cu mămica ei – îmi povestea învățătoarea – dormeau liniștite acasă în pat. Pe la miezul nopții se aude o bătaie în ușa. Mama sare din pat si întreabă: „Cine e?” Vocea de afară era cunoscută, era tăticul fetiței.

Când a deschis ușa, tăticul a lăsat-o pe soția lui și s-a dus direct la fetiță, a îmbrățișat-o plângând și i-a spus: „Tu m-ai salvat!”. „De ce zici așa?” îl întreabă soția.

Iată de ce: „eram pe front, se întunecase, iar noi tot în tranșee eram, pentru ca gloanțele și brandurile nu încetau să treacă vâjâind și șuierând peste capetele noastre. La un moment dat, stând cu capul scos din tranșee, ca să văd dacă a încetat focul, aud vocea fetiței mele scumpe, care striga alarmată: „Tăticule, tăticule, apleacă-te!”.

Fără să îmi dau seama că tu, draga mea, nu erai pe front, erai la Odessa, departe de mine, iar eu, pe front, m-am aplecat în mod automat. Dar când mi-am ascuns capul în tranșee, deasupra mea a vâjâit o bucată de brand explodat la o oarecare distanță de noi. Daca nu îmi aplecam capul, mi-l reteza.

Când am văzut această minune, n-am mai stat locului, am pornit, cu nădejdea în Dumnezeu, chiar în noaptea în care am auzit vocea, am trecut peste cadavre, peste garduri cu sârmă ghimpată, am trecut prin sate și orașe, dar nu m-a întrebat nimeni de acte, și acum mă bucur ca vă văd sănătoase și îi mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca m-a scăpat de la moarte”».

Cât de frumos lucrează Maica Domnului în viețile celor care, în momentele de tulburare, aleargă înspre ea, înspre Dumnezeu!

Să avem puterea să ne aducem aminte, atunci când suntem tulburați și cu sufletul rupt în bucăți, să alergăm înspre Dumnezeu, care poate să vindece rana oricărui om.