Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul Eparhial alături de soborul slujitorilor Catedralei.

În cadrul acestei slujbe, potrivit tradiţiei, pericopa evanghelică rânduită a fost citită în 13 limbi (română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, engleză, bulgară, franceză, germană, italiană, spaniolă și olandeză).

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat de ce în Canonul Învierii Hristos este numit „băutură nouă”:

«Şi toƫi aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos» (I Corinteni 10, 4)

Ne aflăm în marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, o sărbătoare plină de lumină şi de multă bucurie. Hristos a biruit, în mod definitiv, moartea, deschizându-ne perspectiva vieții veşnice.

Învierea lui Hristos nu a fost la fel ca celelalte învieri pe care le-a săvârşit – cu fiica lui Iair, cu Lazăr sau cu fiul văduvei din Nain. Toate aceste învieri au însemnat revenire la viață. Învierea lui Hristos înseamnă părtăşia la o altă viață, al cărei conținut este spiritual. De aceea, Hristos, în ziua de Paşti, a intrat la Apostoli prin uşile încuiate – Trupul Său era pnevmatizat (Părintele Dumitru Stăniloae), adică spiritualizat, plin de energiile necreate şi dumnezeieşti.

În noaptea de Înviere şi pe tot parcursul Săptămânii Luminate, la slujba Utreniei se cântă unul dintre canoanele cele mai frumoase – Canonul Învierii – care a fost alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin.

În Irmosul Cântării a treia, Sfântul Ioan Damaschin ne pune în fața unei realități pe care, dacă noi am reuşi să o aprofundăm şi să o asimilăm, atunci am putea spune că suntem în comuniune deplină cu Hristos Cel Înviat.

Stihira ne spune următorul lucru: «Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru care noi ne întărim».

În acest text, Hristos este numit «băutură». Noi suntem invitați să ne adăpăm din acest izvor al nestricăciunii, care vine din mormântul lui Hristos, şi este Însuşi Hristos.

Părintele Episcop Ignatie a explicat ce a vrut să transmită alcătuitorul acestui text:

Dacă am lua-o ad literam, ne-am întreba: «Cum poți să bei o persoană?». Pentru că acest lucru reiese din acest text din Canonul Învierii. Suntem invitați să-L bem pe Hristos, ca Cel care este Izvorul nestricăciunii. Sună puțin neobişnuit, pentru logica minții noastre, să bei o persoană.

Când cineva ne este foarte drag și îl iubim foarte mult, cu toată ființa noastră, şi nu este nimic legat de acea persoană, care să nu ne bucure sufletul, noi folosim o expresie foarte frumoasă. O persoană care constată că noi privim cu foarte mare drag, fără sațietate, pe cineva pe care îl iubim, afirmă: „îl soarbe din priviri”.

Verbul „a sorbi”, ca sens (semantică), se referă doar la acțiunea de a bea. Nu putem spune că sorbim o bucată de pâine, ci doar ceva lichid. Cu toate acestea, noi folosim expresia „a sorbi pe cineva din priviri”, adică tot ceea ce ține de acea persoană, tot ceea ce este mai deosebit, mai adânc şi mai adevărat. Noi înşine suntem ca într-o beție – exact ceea ce s-a întâmplat cu ucenicii Domnului Hristos în ziua de Cincizecime: cei care îi ascultau şi îi vedeau pe esplanada din Ierusalim, ziua în amiaza mare, au spus că sunt beți, dar ei erau extaziați, copleşiți de beția focului duhovnicesc al Duhului Sfânt, al limbilor de foc care s-au coborât deasupra fiecăruia.

Când sorbi pe cineva din priviri, eşti ca într-o transă, nu mai ții cont de nimic din ceea ce este în jurul tău, ai comportamentul pe care îl au doi îndrăgostiți, care se întâlnesc în parc, se aşază pe o bancă şi sunt atât de concentrați unul pe celălalt, pe efuziunea dragostei care se transmite de la unul la celălalt, încât ei au impresia că sunt singuri în acel parc, deşi pot trece pe lângă ei o mulțime de oameni. Aceasta este minunea dragostei, a beției spirituale, pe care aceasta o lasă în sufletul omului, atunci când iubeşte în mod desăvârşit.

Cred că Sfântul Ioan Damaschin s-a referit la o asemenea beție spirituală, când ne invită, spunându-ne: «Veniți să bem băutură nouă». Băutura cea nouă este Hristos Cel Înviat, Trupul şi Sângele Său (Sfânta Împărtăşanie). Spre deosebire de omul care ne este drag, cu Hristos ne putem şi împărtăşi, la modul concret, putem să mâncăm Trupul Său şi să bem Sângele Său.

Hristos este ca stânca aceea, în care Moise a dat cu toiagul. În pustie, evreii s-au năpustit asupra lui Moise, reproşându-i: „Ne este sete. Tu ne-ai scos din Egipt şi ne-ai angrenat în această călătorie înspre Pământul Făgăduinței, ca să murim de sete? Fă ceva şi dă-ne ceva să bem!”. Moise se roagă lui Dumnezeu şi-I spune: „Doamne, poporul acesta are nevoie de apă şi mă mâhneşte. Spune-mi ce să fac”. Atunci, Dumnezeu îi porunceşte lui Moise, spunându-i: „Ia toiagul şi loveşte cu el în stânca din Muntele Horeb, aşa cum ai lovit în apa Nilului”. Şi a ieşit, ca prin minune, apă, de au putut să-şi ostoaie setea toți evreii care aveau buzele uscate de dorința de a bea un strop de apă.

Sfântul Apostol Pavel ne spune, la I Corinteni 10, 4, făcând referire precisă, nu metaforică, că toți cei care au băut apă în pustie, prin lovirea stâncii cu toiagul lui Moise, de fapt, au băut din stânca care este Hristos, au băut „apa cea vie”, duhovnicească – cum Însuşi Hristos Îl numeşte pe Duhul Sfânt. Această băutură duhovnicească este Sângele Său, plin de energiile dumnezeieşti, Care ne încălzeşte pe noi şi ne dă entuziasm (în limba greacă, acest cuvânt înseamnă „a fi în foc”, în efervescență, în dinamism), atunci când ne împărtăşim.

Acest adevăr este surprins foarte frumos de Părintele Dumitru Stăniloae, într-o meditație pe marginea Sărbătorii Paştilor, pe care Părintele o numeşte „Sărbătoarea Luminii şi a Bucuriei”. În acest pasaj, Părintele Stăniloae ne explică mai concret ce înseamnă să bei băutura cea duhovnicească care este Hristos, să bei Persoana lui Hristos, la modul cât se poate de clar al cuvântului.

Nu este întâmplător verbul „a bea” folosit de Sfântul Ioan Damaschin. Când bem apă, de exemplu, noi devenim una cu natura acelui loc. Acest lucru îl surprinde Părintele Stăniloae foarte frumos: «A bea dintr-o persoană înseamnă a fi într-o comuniune cu ea, aşa cum a bea din natură înseamnă a fi într-o comunicare cu natura. Iar cum natura nu poate comunica decât cu trupul, nu persoana ca întreg, a bea din Persoana lui Hristos înseamnă a fi în comuniune cu un Izvor de putere spirituală infinită, Care a făcut incoruptibil şi Trupul pe care L-a luat şi poate învia la o stare de incoruptibilitate, de nestricăciune eternă, şi trupul celor ce sunt în comuniune cu această Persoană. Trupul înviat al lui Hristos e pnevmatizat sub forța spiritului Său îndumnezeit, prin gradul dumnezeiesc al puterii morții Lui».

Toate zilele din Săptămâna Luminată sunt ca Ziua de Paşti. Se numesc luminate pentru că, în aceste zile, toți cei care erau botezați (neofiții) veneau îmbrăcați în hainele de lumină, aşa cum au fost botezați, şi se împărtăşeau în toată Săptămâna Luminată (unul dintre canoanele Bisericii, de la Sinodul al VI-lea Ecumenic, îndeamnă ca pe parcursul acestei săptămâni, creştinul să se îndestuleze cu citirea din Sfintele Scripturi şi cu hrănirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos – să bea în fiecare zi din Săptămâna Luminată băutura cea duhovnicească, Care este Însuşi Hristos). De aceea se cântă la slujbele marilor Praznice «Câți în Hristos v-ați botezat», pentru că erau Liturghii baptismale – erau botezați toți cei care erau pregătiți, pe parcursul a trei sau patru ani, pentru a deveni, din păgâni, creştini.

Ce frumos ar fi să ajungem şi noi la acea stare în care să spunem: „Doamne, eu Te sorb din priviri!”.

La finalul slujbei, într-un cadru festiv, în semn de prețuire pentru activitatea depusă până acum, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Cristian Roșu, inspector pentru Departamentul viticol, agricol și silvic al Centrului Eparhial Huși.