Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinți consilieri de la Centrul Eparhial din Huși, și din slujitorii Catedralei.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Tabor a Catedralei Episcopale, coordonată de doamna Elisabeta Irimiea.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a descris profilul spiritual al celor care nu se pot bucura de binele din viața semenilor lor:

«Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, și toată mulțimea se bucura de faptele strălucite săvârșite de El» (Luca 13, 17)

Fragmentul evanghelic ne vorbește despre o minune pe care a săvârșit-o Domnul Hristos cu o femeie bolnavă de 18 ani, care suferea de o infirmitate trupească, probabil și sufletească. Era gârbovă, adică avea spatele încovoiat înspre pământ.

Această vindecare este săvârșită într-o zi de sâmbătă, de sabat, când evreilor le era interzis orice fel de lucrare. Ziua aceasta era dedicată odihnei și recunoștinței față de Dumnezeu, Cel care a creat lumea, universul.

În urma acestei minuni pe care a săvârșit-o Domnul Hristos, dezlegând din chingile suferinței pe această femeie gârbovă, mai-marele sinagogii s-a mâniat foarte tare, spunând la modul general, fără să aibă curajul să-L înfrunte pe Hristos, că „cei ce doresc să fie vindecați, să vină în celelalte zile ale săptămânii, și nu într-o zi de sâmbătă”.

 În acest punct intervine Hristos, scoțând la iveală, ca un tomograf, boala lăuntrică de care sufereau cărturarii și fariseii, și anume faptul că ei nu făceau distincție între ceea ce este secundar și ceea ce este primordial, între ceea ce merită să fie trecut cu vederea și ceea ce necesită, cu adevărat, să primească întreaga noastră atenție. 

Este mult mai relevant, mai uman și mai frumos - am spune noi -, să ne bucurăm că cineva a scăpat de o suferință cumplită, care este o mare povară, decât să reproșăm o chestiune minusculă, atât de nesemnificativă. 

În ipostaza cărturarilor și fariseilor se regăsesc toți cei care nu au capacitatea de a se bucura de binele pe care îl săvârșesc semenii, pentru că suferă de „gârbovire sufletească” - de invidie, și caută cu orice preț să asfixieze orice fel de bucurie sau de strălucire sufletească, lumina care se naște în sufletul cuiva. 

Preasfinția Sa a vorbit despre efectele nefaste ale formalismului în viața duhovnicească:

În contrast cu acești cărturari și farisei, care erau tot timpul focusați pe nesemnificativ, adică erau formaliști, se aflau ceilalți oameni prezenți la această minune, care, așa cum consemnează pericopa evanghelică, se bucurau de faptele strălucite pe care le săvârșea Iisus în popor. 

Un om formalist este mereu cu atenția îndreptată spre ceea ce nu este relevant și dă o importanță extraordinară și crede că totul trebuie să graviteze în jurul acelui lucru nesemnificativ.

 Observați că nu este o întâmplare folosirea acestui adjectiv în contrast cu cărturarii și fariseii care erau întunecați de răutate, de invidie, pentru că, de fapt, nu-L suportau pe Hristos și nu puteau să-L accepte în viața lor .Din acest motiv căutau de fiecare dată motive ca să-L maculeze, să-I mânjească identitatea pe care o are, chiar dacă în forul lor lăuntric conștientizau că e o atitudine puerilă să invoce respectarea sabatului în comparație cu bucuria că cineva este vindecat, dezlegat de suferința cumplită pe care o îndura. 

La nivelul gândirii noastre umane este atât de rațional să ne bucurăm când cineva este vindecat, când cuiva îi merge foarte bine, când îl vedem că strălucește de bucurie, că are lumină în sufletul său; nicidecum dacă, sigur, suntem raționali, nu vom putea să ne aruncăm în acest demers de a ucide ceea ce este frumos în semenul nostru.

Pentru că erau formaliști și, mai mult, pentru că erau răi și invidioși, cărturarii și fariseii din acest pasaj evanghelic nu puteau suporta strălucirea binelui, căutau cu orice preț să-l îngroape, ca în acest fel, indirect, să-L pună într-o ipostază defavorabilă pe Cel care a făcut un bine imens, dincolo de ceea ce poate înțelege rațiunea - să vindeci un om de o suferință cumplită. 

Ei nu știau să se bucure. Diavolul nu se bucură niciodată de binele omului. El caută, cu orice preț, să murdărească omul, să-l deturneze din această stare de bucurie pe care o dă Dumnezeu. Vrea să ne arunce într-o regiune a tristeții, a murdăriei identității noastre. 

Părintele Episcop Ignatie a amintit de tendința malefică de a se multiplica răul și de a se zdrobi identitatea semenilor:

Observați astăzi cu câtă ușurință aruncăm cu noroi în cei de lângă noi. O facem atât de natural și paradoxal – și aici este culmea acestei atitudini diabolice, malefice, - în numele „binelui”; credem că facem aceste lucruri când de fapt distrugem viața unui om, o zdrobim prin cuvintele rostite sau prin modul în care ne comportăm față de cel de lângă noi. Din ce în ce mai multă lume are o sete malefică de a-și distruge semenul, decât să-l pună în lumină și să scoată în evidență valoarea pe care o are.

Dacă veți întâlni astfel de oameni care văd ceea ce este valoros în semenii lor sau au capacitatea de a scoate la iveală binele din sufletul semenilor, să știți că aceștia sunt de o noblețe extraordinară pentru că ei înșiși sunt angajați în lupta de a spori frumosul, de a lăsa ca lumina să strălucească. 

Cei ce caută să zdrobească identitatea celorlalți sunt, ei înșiși, murdari pe dinlăuntrul lor; ei depun toate eforturile pentru a nu lăsa în niciun fel să se vadă nici măcar un scăpărat al binelui, o mică rază de lumină a binelui în viața noastră. 

Vă închipuiți ce putea să fie în sufletul acestei femei bolnave, când a auzit o replică de acest fel a mai marelui sinagogii, care pusese problema atât de inadecvat când cineva a fost vindecat. 

Răutatea și invidia nu au niciun fel de rațiune. De multe ori, noi încercăm să găsim câte o explicație la atitudini rău-voitoare, însă le căutăm degeaba fiindcă răul nu are niciun sens, el este diabolic și nu face decât să distrugă, să scoată pe om de pe orbita frumoasă a binelui.

La nivel teoretic știm aceste lucruri, dar ne întrebăm și noi de ce sunt oameni care pot să manifeste o asemenea răutate și nu găsim o explicație plauzibilă, pe care să o putem înțelege într-un anume fel - aceasta pentru că răul nu are logică. Așa cum nu avea logică acea replică mânioasă pe care a avut-o mai-marele sinagogii față de minunea săvârșită cu femeia bolnavă de 18 ani.

Noi auzim de multe ori acest fragment evanghelic și noi poate venim de zeci de ani la biserică, și totuși societatea parcă nu reușește să se schimbe. Gândiți-vă câți suntem în toate bisericile din România, dacă fiecare dintre cei care auzim acest pasaj evanghelic, am lua cu maximă responsabilitate ceea ce ne spune Domnul în fiecare duminică, probabil că fața lumii se va schimba. De multe ori și noi ascultăm, ne place, confirmăm, simțim că aceasta ar fi realitatea și este descrisă și o trăim pe pielea noastră, dar nu facem nimic ca să schimbăm fiecare unde suntem. 

Părintele Teofil Părăian spunea că schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi și nu cu altcineva, să nu așteptăm ca celălalt să se schimbe. Dacă fiecare în parte va gândi în acest fel, vă dați seama, din câți suntem aici, oriunde ne vom duce, în familia noastră, la locul de muncă, în cercul nostru de prieteni, noi vom fi acel aluat care dospește întreaga frământătura a binelui, a frumosului; din păcate noi nu conștientizăm, și am amintit de nenumărate ori că un simplu click dat pe un conținut al unei postări care are ceva negativ și distruge viața unui om este o părtășie, o susținere a acelui lucru. Ca să nu mai spun că distribuirea acelei postări deja e un semn că suntem de acord cu distribuirea urâtului, a răului, a minciunii, a ceea ce poate fi distructiv pentru noi, oamenii.

Uităm că și în mediul online suntem chemați să avem un comportament moral, așa cum îl avem fizic unul față de celălalt prin prezența fizică. Cu cât se rostogolește un rău mai mult în mediul virtual, cu atât se dă sentimentul că acel rău este fundamentat și că are o anumită logică, când de fapt nu este nici fundamentat, nu este nici real și nu are nicio logică. 

Dar diavolul știe să ne acapareze, să ne vrăjească pe fiecare dintre noi ca să intrăm în caruselul acesta al răului care ne îmbată, pe care-l distribuim, pe care-l accesăm, pe care-l gustăm, și mai grav decât atât, pe care nici măcar nu-l privim cu spirit critic, nici măcar nu ne punem un semn de întrebare dacă este real ceea ce este acolo.

Să ne angajăm, fiecare dintre noi, să fim propovăduitori ai binelui, ai frumosului, ambasadori ai acestora. Noi ne vom decide la nivelul vieții personale să sporim, să înmulțim lumina, frumosul, binele ca în acest fel să fie desființate urâtul și tot ceea ce ne poate desfigura din punct de vedere moral. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot, pe seama Catedralei Episcopale din Huși, pe diaconul Flavius Gabriel Bolohan, consilier în cadrul Centrului Eparhial Huși.