În acest sens, exemplul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe rămâne unul foarte actual:

„Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre aducere aminte pe unul dintre mucenicii Bisericii, care a intrat adânc în conştiinţa poporului nostru şi se bucură de o evlavie deosebită.

Este vorba de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, cel care a avut curaj, tenacitate şi consecvenţă în dragostea faţă de Hristos, dându-şi, ca jertfă, viaţa sa.

Aidoma tuturor martirilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu a pus nimic mai presus de Hristos. Nici viaţa lui, nici cariera profesională, nici faptul că provenea dintr-o familie cu bun nume, înstărită, nici faptul că era un om inteligent, nimic din toate acestea nu au fost mai importante atunci când a trebuit să îşi dea viaţa, drept jertfă, lui Hristos.

Centrul vieţii sale Îl ocupa Hristos, credinţa în El. Nimic nu era mai important decât această credinţă ca expresie a dragostei neţărmurite pe care o manifesta faţă de Hristos”.

Totodată, Preasfinţia Sa a explicat că sursa dezechilibrelor din viaţa noastră este faptul că Hristos lipseşte din centrul ei:

„Când în centrul vieţii noastre este altcineva decât Hristos, începem să ne chinuim în lumea aceasta.

Nimic nu ne conferă stabilitate, unitate lăuntrică şi echilibru, aşa cum ni le dăruieşte Hristos.

Dacă viaţa noastră este axată pe cele ce ţin de lumea aceasta, indiferent dacă ele sunt nobile sau mai puţin nobile, nu facem altceva decât să decidem, prin propria noastră voinţă, să devenim nişte fiinţe care ne clătinăm, nesigure pe sensul vieţii noastre”.

Omul de astăzi se întreabă de ce trăieşte în această formă de degringoladă lăuntrică, spirituală. De ce este atâta instabilitate şi nesiguranţă?

Nu îşi dă seama că, în cele mai multe situaţii, cauza constă în  faptul că noi avem drept centru al vieţii noastre altceva sau pe altcineva decât pe Hristos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel care a trăit în vremea împăratului Diocleţian, avându-L în centrul vieţii sale pe Hristos, nimic nu a putut să îl clatine, să îl destabilizeze, nici măcar atunci când viaţa lui a fost pusă în pericol şi a ştiut că şi-o va pierde.

Nu l-a mişcat absolut nimic din această formă de neclintire în credinţa ca dragoste minunată faţă de Hristos”.

Ierarhul Huşilor a arătat care trebuie să fie, potrivit cuvintelor lui Hristos, atitudinea creştinilor în faţa calomniatorilor şi a celor care dispreţuiesc sau prigonesc Biserica:

«Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi în credinţa voastră» (Ioan 16, 1)

„Pasajul evanghelic de astăzi ne dă cheia cum am putea noi să rămânem neclintiţi în vremuri de instabilitate şi de nesiguranţă.

Hristos, la Cina cea de Taină, le încredinţează un cuvânt: «le cere să se iubească între ei».

Dacă este dragoste între ucenicii lui Hristos – prin extensie, toţi cei care suntem botezaţi suntem, în sensul larg al cuvântului, ucenici ai Lui – vom putea rămâne neclintiţi în credinţa faţă de El.

Dacă nu este dragoste, atunci, aşa cum le spune Hristos ucenicilor şi, implicit, nouă, ne vom poticni în credinţă, ne vom sminti, se va diminua intensitatea credinţei noastre până în punctul în care ne vom îndoi de însuşi Hristos.

Cheia pentru a face faţă prigoanei şi calomniilor care se aduc credinţei, pentru a face faţă acestei uri care se năpusteşte asupra Bisericii – pe care o formăm împreună, credincioşi şi slujitori, este dragostea.

Dacă nu vom avea dragoste, vom cădea din credinţa noastră.

Acestea sunt cuvintele lui Hristos, iar ele sunt veşnice, au o aplicabilitate în viaţa noastră aşa cum nici nu ne putem închipui.

Din păcate, noi ne întristăm când suntem calomniaţi, batjocoriţi, dispreţuiţi sau ironizaţi în ceea ce credem.

Ne scapă din vedere şi nu avem adânc înrădăcinate în mintea şi inima noastră cuvintele lui Hristos, Care ne spune: «dacă vă urăsc pe voi, să ştiţi că mai întâi pe Mine M-au urât, dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni. Voi nu sunteţi din lumea aceasta. Dacă aţi fi din ea, lumea ar iubi ce este al său».

Aici, termenul «lume» se referă la lumea păcatului, la lumea deformată, degradată din punct de vedere spiritual, care are drept centru păcatul, murdăria, degradarea spirituală.

De asemenea, Preasfinţitul Părinte Ignatie a exemplificat, prin relaţiile din viaţa de familie, ce efecte distructive are păcatul, când acesta ocupă locul pe care Hristos ar fi trebuit să-L aibă în viaţa noastră:

„Este evident că atunci când centrul vieţii unui om este păcatul, atunci el devine instabil.

În limba greacă «păcat» înseamnă «cel care eşuează», cel care nu nimereşte ţinta, nu reuşeşte să găsească ţelul vieţii ale.

Aşa suntem ori de câte ori ne lăsăm cuprinşi de păcat. Greşim ţinta şi devenim oameni care ne chinuim.

Atât în viaţa de familie, cât şi în viaţa de călugărie, când Hristos nu este centrul vieţii noastre, ne chinuim. Nimic nu ne place, totul ne nemulţumeşte, nimeni nu ne poate împlini în niciun fel.

Cât de chinuitor este omul care este permanent nemulţumit!

Acest lucru îl trăiesc, cu asupră de măsură, cei căsătoriţi, cei care au viaţă de familie.

Este chinuitor să stai lângă un om care, indiferent ce ai face, este permanent nemulţumit, chiar de ai fi un sfânt. Acel om este o mare povară.

Omul nemulţumit întotdeauna are pretenţii de la celălalt şi prea puţine de la el însuşi în ceea ce priveşte schimbarea vieţii.

Niciodată nu se vede pe sine în neputinţele sale. Este orbit, nu îşi vede deficienţele, nedesăvârşirile.

Se crede perfect. Nu o spune, dar atâta timp cât pretinde numai de la cei din jur, este clar că undeva, în adâncul inimii sale, este cuibărit gândul luciferic de a se crede perfect.

Sfântul Gheorghe ne învaţă, pe fiecare, că centrul vieţii noastre trebuie să fie Hristos.

El este Cel care ne dăruieşte atât unitatea propriei noastre fiinţe, cât şi starea de stabilitate spirituală, de echilibru şi armonie în relaţiile cu cei din jur.

Dacă păcatul devine centrul vieţii noastre, atunci viaţa însăşi devine fărâmiţare, chin şi dezechilibru.

Harul Învierii lui Hristos, puterea de a nu pune nimic mai presus de credinţa în Dumnezeu, aşa cum a făcut Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ne vor ajuta în drumul spre Împărăţia Cerurilor”.