Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a descris contextul în care Domnul Hristos a rostit pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina:

 „Evanghelia ne relatează o pildă pe care Hristos a rostit-o în urma unei solicitări concrete, venită de la o persoană care s-a apropiat de El şi i-a spus: «Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă cu mine moştenirea!»

În mentalitatea iudaică, atunci când apărea un litigiu în ceea ce priveşte moştenirea, evreul obişnuit apela la rabin, la învăţător, ca să medieze conflictul şi să împartă corect moştenirea. Conform cutumei vremii respective, întotdeauna în familia unui evreu, cel mai mare lua în mod dublu din moştenire, în comparaţie cu ceilalţi fraţi. Astfel, modul de împărţire era foarte simplu, dar apăreau probleme din cauza orgoliilor.

Într-un astfel de context, o persoană s-a apropiat de Hristos, pe care L-a perceput ca pe un rabin, să-l ajute să primească partea de moştenire care i se cuvenea.

Hristos îi răspunde că nu este pus să împartă averile, moştenirea şi, în contextul acesta, spune: «păziţi-vă de lăcomie căci viaţa cuiva nu stă în prisosul bogăţiilor».

Hristos rosteşte această concluzie, ca noi să ne păzim de lăcomie, înainte de a spune celor de faţă pilda bogatului căruia i-a rodit din belşug ţarina”.

Ierarhul Huşilor a explicat faptul că, în mod real, noi nu suntem stăpâni pe nimic din propria viaţă:

„Viaţa omului nu stă în ceea ce el posedă, în cele de care crede că dispune şi sunt la discreţia lui.

Tot ce ţine de lumea materială se poate pierde, se poate pulveriza într-o secundă.

Pe nimic nu suntem stăpâni cu adevărat. Dumnezeu este stăpânul prin excelenţă a tot ceea ce nouă ne este dat în administrare.

Nici măcar viaţa noastră nu este în posesia noastră, nu dispunem de ea aşa cum considerăm noi.

Poate veţi spune, cum să nu dispunem?

Căci sunt oameni care ajung la capătul limitei, în momente de disperare, de depresie cumplită şi recurg la gestul sinuciderii?

Ei dispun de viaţă din moment ce pot să şi-o ia prin sinucidere?

Nu dispun de ea, chiar dacă ei se înşeală, şi într-un moment de slăbiciune şi de cumplită durere, îşi iau viaţa.

Se înşeală că nu mai trăiesc! Nu realizează faptul că, după acest moment al sinuciderii, trăiesc mult mai pregnant, mult mai intens în sufletele celor care au rămas. Ei nu mor, trăiesc în felul acesta”.

Preasfinţia Sa a arătat că bogatul ajunsese, în chip patologic, să se vadă numai pe sine. Nimic în jur nu mai exista pentru el:

„Tot ceea ce rostea bogatul, era cu referinţă strictă la persoana sa. Tot timpul se referea la sine însuşi.

Deducem că se raporta într-un mod patologic, bolnăvicios, la propria sa persoană. Era autoreferenţial.

Era în centru şi nimic din jur nu mai conta. Ne dăm seama de aceasta din folosirea obsesivă a adjectivelor posesive: jitniţele mele, hambarele mele, bogăţiile mele.

Omul vrea să îşi demonstreze sieşi că acele bunuri materiale sunt exclusiv ale lui şi nimeni nu poate să atenteze la această proprietate, care este intrinsec legată nu de viaţa sa trupească, ci de cea sufletească.

Probabil era un om cinstit. Bogăţia nu poate fi aprioric, din oficiu, condamnată. Nici sărăcia nu poate fi elogiată în mod natural.

Problema şi păcatul constă în faptul că omul are poftă nesăbuită de a se îmbogăţi”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a arătat că bogatul din Evanghelie avea o mentalitate strict consumistă:

„Pe bogatul acesta Dumnezeu îl numeşte nebun – iar Domnul foarte rar ridică tonul împotriva omului.

În cazul de faţă, bogatul acesta smintit, fără minte, nu a reuşit să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate bunătăţile pe care le-a primit.

El s-a angajat, din nefericire, într-un dialog egocentric, doar cu sine însuşi.

Când omul se vede doar pe sine însuşi şi intră într-un dialog egoist, atitudinea aceasta se numeşte solipsism, adică eul tău, egoul tău este în centrul a tot ceeea ce se întâmplă în lumea aceasta.

Bogatul s-a instalat foarte comod în mentalitatea consumistă.

Cum definim consumismul? Adunăm foarte multe lucruri de care nu avem nevoie. Constatăm apoi că avem un morman de lucruri inutile.

Eul nostru se comportă ca un aspirator, care atrage tot ceea ce ţine de lucrurile materiale ale lumii acesteia. Ne transformăm într-un aspirator”.

„Păcatul capital al bogatului constă că el a intrat în logica unui dialog egocentric, solipsist”.

„Noi avem momente în care vorbim cu sufletul nostru, dar nu în maniera în care a făcut-o bogatul smintit şi netrebnic.

Dialogul nostru serios cu sufletul se numeşte solilocviu.

Accentul cade pe cele spirituale, pe cele duhovniceşti. Ai conştiinţa faptului că eşti trecător, efemer şi nu se rezumă totul la ceea ce ţii în mâinile tale”.

În încheiere, Ierarhul Huşilor a vorbit despre conţinutul spiritual pe care trebuie să îl dăm vieţii noastre:

„Unii cred că sunt puternici în funcţie de lucrurile pe care le posedă, de care dispun. Nu realizează că aceste lucruri se pot pulveriza într-o clipă.

Bogatul din Evanghelie credea că nu poate fi biruit de nimic din lumea aceasta. Credea că bogăţiile, pe care le idolatriza, îi pot oferi un confort veşnic.

Folosea patru verbe care, în sine, fac parte din viaţa noastră de zi cu zi: odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Acestea rezumă, în variantă miniaturală, viaţa omului.

Însă atunci când toate acestea sunt idolatrizate, absolutizate, şi totul se rezumă la ele, fără să aibă un conţinut spiritual, începem să devenim oameni consumişti, «oameni aspirator».

Adevărata noastră mâncare, potrivit Evangheliei, este Trupul şi Sângele Domnului. Adevărata veselie este pacea pe care ne-o dă Dumnezeu. Adevărata odihnă ne-o dă Dumnezeu. El ne spune: «veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi veţi afla odihnă sufletelor voastre».

Când nu le punem pe toate acestea în corelaţie cu cele spirituale, dacă nu le dăm un conţinut spiritual, devenim oameni foarte nefericiţi.

Păcatul esenţial al acestui bogat era că el credea că nu poate fi biruit de absolut nimic, nici măcar de moarte.

Când ne transformăm în oameni consumişti, în «oameni aspirator», vine momentul în care Dumnezeu aşa ne smereste încât, cu cât ne este mai drag un lucru, cu atât îl vom pierde foarte repede, ca să primim un mic semnal că nimic nu ar trebui să ne lege de cele ale lumii de astăzi”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Dositei Gorbachevskiy pe seama Catedralei Episcopale din Huşi. Părintele Dositei este de profesie medic endocrinolog.