Sâmbătă, 31 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit pictura bisericii Parohiei Drujești, Protopopiatul Bârlad.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi și părintele protopop Vasile Lăiu.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în aer liber, în apropierea lăcașului de cult.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a descris resorturile interioare ale femeii bolnave care s-a atins de hainele Mântuitorului, primind vindecare:

«O femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei» (Luca 8, 43-44)

Domnul Hristos ne pune spre reflecție și luare aminte credința puternică a unei femei bolnave.

Mântuitorul a fost rugat de mai marele sinagogii, Iair, să îi vindece fiica grav bolnavă, pe moarte. În drum spre casa unde locuia Iair, fiind îmbulzit de oameni, o femeie discretă, dar cu credință deosebită, și-a spus sieși: „mă voi atinge numai de poala hainelor lui Hristos, ca să mă tămăduiesc de boala de care sufăr de doisprezece ani”.

Suferea de hemoragie. Această boală îi pricinuia cel puțin două motive de mâhnire. Oricine suferea de o asemenea boală era considerat, în mentalitatea iudaică, necurat. În Cartea Leviticului ni se spune că «tot cel care suferă de scurgere de sânge este necurat».

A doua pricină de supărare era că această femeie nu putea avea copii. Pentru evrei, a nu putea avea copii coincidea cu blestemul; a avea copii echivala cu o mare binecuvântare de la Dumnezeu.

Peste aceste motive mai venea încă unul, mai covârșitor: boala în sine, suferința. În Evanghelie ni se spune că a cheltuit foarte mulți bani la doctori și nimeni nu a putut să o vindece. Probabil că femeia aceasta a auzit de Domnul Hristos, că vindecă bolile sufletești și trupești.

Trăsătura dominantă a acestei femei, cu o credință minunată, este discreția. Ea nici măcar nu și-a propus să Îi ceară ceva lui Dumnezeu, așa cum a făcut-o mai marele sinagogii.

În limba greacă, pentru cuvântul «poală» este folosit un cuvânt care, într-o traducere mai fidelă, ar însemna «tivul de la haine» sau «ciucurii» care erau dedesubtul hainei lui Hristos.

Ciucurii de la poalele hainelor evreilor care se ocupau cu tâlcuirea Legii Vechiului Testament - ne spune Cartea Numeri - erau simbolul poruncilor lui Dumnezeu. Femeia avea nădejde că numai atingându-se de ciucuri, de acel tiv de la poalele hainei lui Hristos, care simbolizau poruncile lui Dumnezeu, primește vindecare.

Ne transmite un înțeles foarte profund a ceea ce înseamnă poruncile lui Dumnezeu. Dacă le vom aplica în viața noastră, acestea ne vindecă de bolile sufletești.

În urma acestei atingeri, Hristos le adresează întrebarea «cine s-a atins de Mine?». Evident că întrebarea pare nepotrivită, de vreme ce era înconjurat de foarte multă lume.

Hristos dorea altceva. A vrut să scoată în evidență strălucirea credinței acestei femei. Ea s-a simțit deconspirată, făcuse gestul ei în discreție totală, dublată de o credință extraordinară.

Preasfinția Sa a vorbit despre virtutea discreției, într-o societate marcată de opusul acesteia:

Un om cu o credință puternică, este un om foarte discret.

Cel care face gălăgie, vorbind despre credința lui, despre ce face el pentru Domnul, pentru Biserică, vorbind mereu despre faptele sale bune, nu are o credință foarte puternică, ci una de amestec între capital de imagine și fărâmița de comuniune cu Dumnezeu.

Un om credincios, în adevăratul sens al cuvântului, este discret în tot ceea ce face. Nu cerșește recunoștință pentru ceea ce face.

Credința are drept resort intern discreția.

Hristos laudă credința puternică, interioară, a acestei femei.

Câți dintre noi am avea discreția acestei femei?

Avem nevoie de discreție, într-o lume în care exhibăm totul.

Omul discret presupune și multă încredere, este un om luminos, mulțumit, delicat – nu ne strivește nici cu cuvântul, nici cu atitudinea. Are și fermitate când se impune, însă nu ne zdrobește.

Dacă am face o mică anchetă, în minte, câți dintre oamenii pe care îi cunoaștem sunt discreți, cred că procentajul ar fi unul dezamăgitor.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Bogdan Halapciug și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în reabilitarea lăcașului de cult.