Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Ionel Genete.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre încrederea în Dumnezeu, pe care o cultivăm prin participarea la Sfânta Liturghie:

«Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul» (2 Corinteni 5, 7-8)

Participarea noastră la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este precedată de puterea credinței pe care o avem în sufletul nostru. Prezența noastră la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este o expresie a credinței pe care o avem față de Dumnezeu; nu venim doar pentru a socializa sau pentru a ne revedea unul pe celălalt. Toată întâlnirea noastră trebuie să conțină și aceste aspecte, însă esențialul este în altă parte. 

Noi venim la biserică cu nădejdea că Îl întâlnim pe Dumnezeu, simțim prezenta Lui, ne hrănim cu Cuvântul Său cel dumnezeiesc. De aceea, în prima parte a Liturghiei, au loc cele două lecturi din Noul Testament. Prima lectură este din scrisorile sau epistolele Sfântului Apostol Pavel, iar a doua lectură este din cele patru Evanghelii. 

În a doua parte a Liturghiei ne hrănim și Îl primim pe Însuși Domnul, Trupul și Sângele Lui, care să ne fie spre luminare, spre îndumnezeire și spre unire deplină cu El. Tot ceea ce facem la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este expresie a credinței pe care o purtăm în suflet. 

O asemenea credință a avut-o și sutașul. El se apropie de Domnul și cere ca să îi vindece sluga. Probabil că era un om foarte bun, ca parte din familia lui, de aceea s-a gândit să meargă și să ceară vindecare, căci acest om era grav bolnav, pe punctul de a muri. Cei care erau de față, mai marii iudeilor, au pus un cuvânt bun și I-au spus: „Doamne, vindecă sluga aceasta, căci cel care cere vindecare este foarte bun. Este cel care ne-a ctitorit sinagoga. Ajută-l, căci este vrednic să îl iei în seamă și să ții cont de rugămintea lui”. Această intervenție, acest cuvânt bun spus pentru sutaș în fața Domnului Hristos nu a fost unul în zadar, pentru că acesta a dat dovadă de o credință extraordinar de frumoasă, pe care Însuși Domnul a lăudat-o și a scos-o în evidență, spunându-le tuturor celor de față: „Nu am aflat credință atât de puternică în Israel, ca în sufletul acestui sutaș”. 

Cum și-a exprimat el această credință? Căci noi venim la biserică și avem câteodată tendința de a nu avea răbdare, de a nu fi prezenți cu toată inima și ființa noastră. Fie butonăm telefonul, fie mai stăm de povești și constatăm că a trecut sfânta slujbă și mintea noastră s-a dus peste tot și nu am fost cu întreaga noastră ființă prezenți. Acest lucru se întâmplă pentru că ne lăsăm distrași de tot ceea ce ne poate smulge din șuvoiul acesta al Duhului, pe care Îl simțim cu multă pregnanță în timpul Sfintei Liturghii. 

Sutașul este cel care I-a cerut Domnului, zicând: „Nu este nevoie, Doamne, să vii la mine acasă ca să-mi vindeci sluga, spune numai cu Cuvântul Tău în orice loc Te-ai afla, la orice distanță ai fi, căci eu cred că prin energia dumnezeiască a Cuvântului Tău - Cel Care este Cuvântul, Logosul - se va vindeca sluga mea”, spunând el însuși că nu este vrednic să intre sub acoperișul casei sale, fiind atât de smerit. Omul credincios este un om foarte smerit și discret în tot ceea ce face. 

Credința sutașului este una care strălucește fără a face gălăgie, fără a atrage atenția, fără a face caz de aceasta; este întotdeauna discretă și prezentă, cu gândul la Cel în care crede. Vă fac o propunere: poate reușiți până la finalul Liturghiei să nu schimbați nicio vorbă cu cei de lângă dumneavoastră, ci să fiți doar atenți cu mintea și inima dumneavoastră la ceea ce săvârșim aici. Veți vedea că după sfârșitul Liturghiei veți constata surprinși, în mod foarte plăcut, că a trecut așa de repede și a fost atât de frumos. V-ați simțit atât de liniștiți, putând spune că nu am venit degeaba la Liturghie. 

Tot ceea ce este frumos, dătător de multă liniște și ne bucură sufletul, avem sentimentul că trece foarte repede. Lucrurile care ne apasă simțim că trec atât de greu, le simțim greutatea și povara. Sutașul din această pericopă evanghelică avea un suflet frumos, o credință minunată, dar întotdeauna discretă și smerită. Smerenia se vădește întotdeauna și prin faptul că suntem atenți la Cel în care credem, Cel pe care noi Îl mărturisim, adică cu gândul și cu ființa noastă întreagă la Dumnezeu.

Să ne dea Domnul credința acestui sutaș, o credință puternică, care nu avea neapărat nevoie de prezența fizică a Domnului Hristos. Și noi avem nevoie de vindecare. Să îi cerem Domnului să vină să ne vindece prin energia Cuvântului Său cea dătătoare de bucurie și de liniște și, mai presus de toate, prin primirea Trupului și Sângelui Lui în trupul și sângele nostru. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Bondalici, pe seama Parohiei Lupești, Protopopiatul Bârlad, iar la finalul slujbei l-a hirotesit întru duhovnic pe preotul Narcis Bâgea, de la Parohia Ciocani.

Ierarhul Hușilor a oferit, în semn de apreciere, părintelui paroh Ionel Genete, Diploma de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, și distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de înnoire a bisericii din localitatea Ulea.