În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a explicat de ce Dumnezeu pune drept criteriu al Judecăţii omenia:

„Evanghelia ne pune spre reflecţie duhovnicească momentul întâlnirii noastre cu Dumnezeu, la sfârşitul veacurilor. Criteriul după care vom fi judecaţi va fi cel legat de omenia pe care am manifestat-o faţă de semenii noştri. Cu alte cuvinte, gradul nostru de omenie, de dragoste faţă de cei din jurul nostru va fi cel care ne va binecuvânta pentru viaţa cea veşnică sau ne va osândi.

Nouă ne este pregătit raiul de la întemeierea lumii. Dumnezeu vrea ca toţi să mergem în rai. El vrea ca toţi să ne bucurăm de slava Sa cea cerească. Am fost aduşi în această lume ca prin faptele noastre să moştenim raiul. Despre iad nu ni se spune că a fost creat pentru noi, oamenii. Iadul este locul unde stă cel rău, diavolul.

De ce Dumnezeu pune drept criteriu al Judecăţii omenia? De ce Dumnezeu nu ne întreabă nimic despre postire, despre Liturghie, despre Împărtăşanie, despre Spovedanie? De ce nu pot constitui toate acestea un criteriu pentru Judecata de apoi? Hristos ne dă răspunsul: când îl ajuţi pe cel sărman, pe cel care are nevoie de dragostea ta, de fapt Îl slujeşti pe Hristos care locuieşte în cel sărman!”

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a arătat că Îl putem recunoaşte pe Hristos în chipul semenului nostru doar după ce L-am întâlnit mai întâi în Liturghie:

„Evanghelia de astăzi nu se referă numai la cel sărac, ci şi la cel ce este însetat după sensul vieţii; se referă şi la cel care este flămând după cele spirituale, după frumos şi bine; se referă şi la cel gol de fapte bune, care are nevoie de un imbold de a se îmbrăca în bunătate.

Ca să reuşim să Îl recunoaştem pe Hristos în semenii noştri, în cei care au nevoie de ajutorul nostru, trebuie să Îl cunoaştem undeva. Pe Hristos Îl cunoaştem în Sfânta Liturghie, în Sfânta Împărtăşanie. Dacă reuşim să Îl cunoaştem pe Hristos în Sfânta Împărtăşanie, Îl vom recunoaşte şi în semenii noştri.

Postirea, Sfânta Liturghie, Împărtăşirea, participarea la sfintele slujbe, rugăciunile noastre, toate constituie punctul de plecare în a trăi această sensibilitate faţă de semenii tăi: să Îl vezi pe Hristos în cei de lângă tine.

Nu ai cum să Îl recunoşti pe Hristos în cel de lângă tine dacă nu ai făcut cunoştinţă cu El în Sfânta Împărtăşanie, în Liturghie!”

În continuare, Preasfinţitul Ignatie a explicat de ce Judecata de Apoi se numeşte „înfricoşătoare”:

„Judecata de Apoi se numeşte înfricoşătoare pentru că va fi foarte dreaptă. Nu ne vom mai putea păcăli pe noi înşine sau pe alţii. În lumea aceasta ne păcălim unii pe alţii, purtăm multe măşti, suntem ipocriţi şi încercăm să părem ceea ce nu suntem. (...) La Judecata de Apoi nu ne vom mai putea minţi. Fiecare ne vom descoperi exact aşa cum am fost şi cum suntem în inima noastră. Fiecare va descoperi cât de sincer a fost în lumea aceasta! Dăm jos toate măştile şi vom fi puşi în faţa propriei noastre conştiinţe! Ea ne va judeca şi nu vom putea nega evidenţele!

Adâncul inimii noastre va fi pus în faţa judecăţii. Va fi ca o oglindă în care ne vom vedea aşa cum suntem. Nu ne va pedepsi Dumnezeu, ci propriile noastre fapte sunt cele care ne vor pedepsi! (...) Iadul înseamnă lipsa iubirii, neputinţa de a iubi! Unde este neiubire, este deja iadul, în sufletul fiecăruia! Unde este dragoste, este raiul! De noi depinde ce vrem să avem în inima noastră! (...) De ce există disproporţie între faptele făcute în lumea aceasta, care se întind pe câţiva ani, şi pedeapsa în veşnicie? Pentru că faptele tale nu mor odată cu tine!”