Alături de Preasfinţia Sa au slujit şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi şi părintele paroh Marcel Ilicea. Slujba a fost oficiată în afara locaşului de cult.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a explicat îndemnul Mântuitorului Hristos de a ne lua crucea şi de a ne lepăda de sinele propriu:

 „Ca să Îl urmăm pe Hristos este nevoie de o condiţie absolut esenţială: lepădarea de sine. Condiţia aceasta ne-o cere El Însuşi, spunându-ne explicit: «Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie» (Marcu 8, 34).

Luarea crucii presupune lepădarea de sine. Ce ar trebui să înţelegem prin această sintagmă?

În limba greacă, termenul este mult mai puternic. Lepădarea de sine se referă la faptul că trebuie să ne negăm pe noi înşine.

Să negăm toate capriciile, toate mofturile, tot egoismul, aroganţa, mândria şi toate păcatele.

Trebuie să renunţăm la toate acestea pentru că numai astfel putem să Îl urmăm pe Hristos”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că afirmarea de sine atrage excluderea lui Dumnezeu din propria viaţă:

„A-L urma pe Hristos înseamnă să îţi asumi crucea dragostei şi a jertfei.

Un Părinte al Bisericii ne spune că «toate se cer văzute după cruce».

În tot ceea ce facem în viaţă, inclusiv în gesturile cele mai nesemnificative, să ne autonegăm, să renunţăm la pornirile noastre păcătoase.

Noi avem tendinţa de a ne afirma. Mai ales în contextul acestor vremuri foarte delicate, unii fac abuz, încearcă să se afirme, să se impună celor din jur.

Ori de câte ori încercăm să ne afirmăm pe noi înşine, săvârşim un păcat.

Vrem să ni se acorde atenţie deosebită, vrem să fim în centrul atenţiei celor din jur. Acest lucru este păcat!

Afirmarea de sine este o piedică în a trăi profund Evanghelia lui Hristos!

Consider că vremurile acestea pe care le trăim, atât de dificile şi delicate, ar trebui să ne smerească.

Prea mult s-a afirmat omul pe sine însuşi, excluzându-L pe Dumnezeu.

Ori de câte ori omul se afirmă pe sine şi se pune în centrul atenţiei, nu face altceva decât să Îl nege pe Dumnezeu, să Îl scoată din ecuaţia vieţii sale.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul omenirii. Dacă ne afirmăm pe noi înşine şi scoatem în evidenţă cât de grozavi suntem, că dispunem de tehnologie, de ştiinţă, de cunoaştere, de fapt Îl negăm pe Dumnezeu, iar El ne lasă să ne descurcăm noi singuri.

Unde este cunoașterea acumulată până acum? De ce nu putem face față acestei pandemii?

Unde este ştiinţa, care a ajuns să fie, într-un fel, idolatrizată şi să îi ia locul lui Dumnezeu, ca şi când ar rezolva toate problemele omului? Se pare însă că nu le rezolvă.

Nu are cum. Când îl excludem pe Dumnezeu, El ne lasă să ne descurcăm noi înşine”.

Totodată, Ierarhul Huşilor a arătat că purtarea crucii presupune smerenie şi asumarea şi a ceea ce este greu sau nu ne convine:

„Evanghelia ne învaţă să lăsăm capriciile, mândria, mofturile şi să ne asumăm starea de jertfă, de smerenie, de înţelegere a celui de lângă noi.

Să nu ne comportăm cu aroganţă şi mândrie faţă de semenii noştri.

Să fim într-o stare pemanentă de jertfă, aşa cum a fost Hristos pe cruce. El, pe cruce, S-a smerit pe Sine, slujindu-ne pe fiecare dintre noi şi iubindu-ne aşa cum nimeni, niciodată, nu ne-a iubit.

Ca să-L urmăm pe Hristos trebuie să ne lepădăm de noi înşine. Să ne negăm pe noi înşine, în afirmarea noastră de sine, cu orice preţ.

Să renunţăm la orgoliu, la mândrie, la păcate, la tot ceea ce ne ține departe de Dumnezeu.

Cruce înseamnă să facem și ceea ce nu ne convine!

Hristos Însuși este Cel care, înainte de a fi răstignit, S-a rugat în Grădina Ghetsimani, lui Dumnezeu-Tatăl: «Doamne, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta al suferinţei». Lui Hristos Însuşi – ca om vorbind – Îi era greu în fața suferinței.

Şi-a asumat-o, evident. Nu a fugit de suferință, dar Îi era greu în fața ei, aşa cum și nouă ne este greu ori de câte ori viața ne aruncă în situații foarte delicate, în situații de suferință”.