Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele arhimandrit Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Hușilor, alături de părintele inspector eparhial Cristian Roșu și părintele Marian Bocănescu, slujitorii acestui sfânt locaș.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care ne cere Domnul Hristos să ne raportăm la cei din jur – criteriu al Judecății de Apoi:

«Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut» (Matei 25, 40)

Pasajul evanghelic ne pune în fața unei realități pe care, din nefericire, nu o sesizăm, nu o percepem ca atare. Hristos ne spune că El se găsește în fiecare om asuprit, sărac, flămând, gol și însetat, în toți cei pe care noi îi desconsiderăm sau față de care ne comportăm cu superioritate.

Criteriul după care Hristos ne va judeca, pe fiecare, este cel al dragostei - ca modalitate de cunoaștere a Lui în cei de lângă noi.

Nu este suficient doar să ne manifestăm atenția sau mila față de cei în necaz, aruncându-le în grabă câțiva bănuți sau dându-le ceva de mâncare. Dacă ne rezumăm doar la acest lucru, înseamnă că nu am înțeles nimic din ceea ce ne grăiește Hristos în acest pasaj evanghelic.

Când El se adresează celor care, din dragoste și din milă înțeleasă ca și compasiune, comuniune și împreună suferință cu cel aflat în încercare sau într-o situație limită, le spune acest cuvânt: „dacă voi l-ați îmbrăcat pe cel gol, l-ați adăpat pe cel însetat , l-ați cercetat pe cel din temniță și l-ați primit pe cel străin, toate acestea Mie mi le-ați făcut, pentru că Eu sunt în toți acești oameni pe care situațiile delicate și vitregiile i-au aruncat în stări de deznădejde și de desconsiderare din partea lumii”.

Venim la sfintele slujbe, încercăm să ne rugăm, să fim oameni buni, să împărtășim în jurul nostru lumină, însă câți dintre noi reușim, cu adevărat, să Îl vedem pe Hristos în cel de lângă noi?

Din păcate, cred că acesta este cuvântul din Evanghelie pe care nu reușim să îl împlinim așa cum se cuvine.

Dacă reușim să Îl vedem pe Hristos inclusiv în bețivul pe care îl întâlnim pe stradă, în desfrânații despre care auzim sau în hoțul care vine să ne fure, în cel care ne înjură și ne face rău, atunci cu adevărat suntem ucenicii Lui.

De ce a considerat Dumnezeu să statornicească drept criteriu al Judecății iubirea - care ia forma acestei recunoașteri a lui Hristos în cei de lângă noi?

Expresia „frații Mei prea mici” este o metaforă. Domnul se referă la cei care sunt considerați, în această lume, oameni care nu merită să li se acorde atenție. Câți dintre noi, dacă facem o statistică în fața propriei noastre conștiințe, vom putea da un răspuns satisfăcător la această întrebare?

Cu câți dintre amărâții lumii acesteia ne-am făcut răgaz să stăm de vorbă? Și ei sunt suflete, ca și noi, chiar dacă îi vedem într-o formă de degradare socială, și sunt nevoiți să cerșească.

Dincolo de această stare de degradare socială, sunt niște inimi care bat, niște ochi care caută un suflet plin de dragoste, sunt niște minți care ar vrea să primească și să înțeleagă dragostea celor din jurul lor. De aceea Hristos a pus drept criteriu al Judecății dragostea.

Preasfinția Sa a afirmat că, pentru a-L putea recunoaște pe Hristos în semenii noștri, trebuie ca mai întâi să Îl cunoaștem în Sfânta Împărtășanie:

Ca să Îl putem recunoaște pe Hristos în cel de lângă noi, este esențial să Îl recunoaștem în Liturghie, în împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui.

Liturghia, rugăciunea, nevoința, trăirea noastră duhovnicească sunt cele care ne ajută să Îl recunoaștem pe Hristos în cei de lângă noi.

Domnul nu a pus drept criteriu la Judecata de Apoi la câte Liturghii participăm sau de câte ori ne rugăm acasă, pentru că toate acestea sunt cele care ne deschid inima pentru a fi buni față de cei sărmani, față de necăjiții lumii acesteia.

Când un credincios trăiește Liturghia în sensul cel mai autentic și mai profund, când iese din biserică, el continuă această liturghie prin dragostea pe care o manifestă față de cel sărac, flămând, însetat, în temniță sau străin.

Acolo unde există o ruptură între trăirea duhovnicească a slujbelor și manifestarea dragostei față de cei sărmani, este semn că trăim o schizofrenie spirituală și nu știm de ce venim la Liturghie - ar trebui să ne învețe să avem o inimă plină de dragoste față de cei amărâți.

În viața de familie, dacă soțul sau soția Îl vede pe Hristos în cel de lângă el, (să ne gândim, ca soț/soție, că în celălalt este Hristos), și amândoi să Îl vadă pe Hristos în copiii lor, se instalează în sufletele părinților și ale copiilor un duh de pace și de iubire. Nu mai îndrăznește niciunul să vorbească urât celuilalt, pentru că în adâncul conștiinței este înrădăcinată convingerea că în soț/soție sau în copii este Hristos.

La fel să gândim și la locul de muncă sau în prieteni, în cei apropiați sau mai depărtați, în cei pe care îi percepem ca fiind străini (ca mentalitate sau cultură), în toți să Îl vedem pe Hristos.

Preasfințitul Părinte Ignatie a insistat asupra faptului că Hristos se identifică cu cei mai umili dintre semenii noștri:

Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „în fiecare sărac, asuprit și bolnav ne întâmpină Hristos, cerându-ne, prin coborâre, ajutorul nostru. În mâna întinsă a celui sărac, este mâna întinsă a lui Hristos, în vocea lui stinsă auzim vocea stinsă a lui Hristos, suferința lui din pricina lipsei și a umilinței în care îl ținem este suferința lui Hristos de pe Cruce, pe care noi o prelungim. În toate ni se coboară Dumnezeu la noi și ni se face cunoscut”.

În toți este Hristos: în cel asuprit, în cel care a luat calea pribegiei din motive întemeiate; în cel care a luat calea exilului pentru că în țara lui este război; în cel care a plecat din casa lui pentru că îi este greu să mai suporte starea de agresiune; în cei care sunt pe străzi și nu au un adăpost; în cei pe care îi vedem sumar îmbrăcați pentru că nu au cu ce să își cumpere haine. Să ne ajute Domnul, pe fiecare dintre noi, să Îl vedem în cei amărâți și sărmani.

Ați auzit vorbindu-se despre „liturghia fratelui” sau „taina fratelui” – a sluji liturghia pentru semenul nostru înseamnă tocmai această conștiință, că Hristos este în el și slujindu-l, Îl slujim pe Hristos. Nu este simplu, poate că sunt unele din cuvintele din Evanghelie pe care nu le împlinim deloc. Cum să Îl vedem pe Hristos în cel care ne înjură, sau într-un bețiv sau într-un desfrânat, când ne este mult mai lesne să îl judecăm, să suplimentăm suferința lui prin etichetele pe care i le aplicăm?

Sfântul Isaac Sirul ne spune: „iată fiul meu, o poruncă pe care ți-o dau: mila să biruiască întotdeauna în balanța ta, până când vei simți milostivirea pe care Dumnezeu o are față de lume”. Atât de mult să manifestăm dragoste și milă față de cei din jur, până când simțim în noi iubirea lui Dumnezeu.

Hristos Domnul să ne hărăzească această putere, de a-L vedea întotdeauna în cei de lângă noi, mai ales în cei sărmani, în cei străini, în cei flămânzi, în cei din închisoare, în cei din temniță, în cei pe care îi desconsiderăm și cărora nu le acordăm atenție.

Suntem îndreptățiți să cerem socoteală (nu de reproș, ci de aplecare asupra nevoilor lui) cuiva pe care noi îl ajutăm, doar dacă ne facem vreme să stăm de vorbă cu acela. Să intrăm în dialog cu el, să vedem de ce a ajuns în acea situație dramatică, să vedem ce este de viața lui.

Vom afla istorii dramatice, pline de tragedie, care stau în spatele fiecărui om care este nevoit să ne ceară ajutorul. Să avem răbdarea necesară, atenția cuvenită și dragoste, ca să Îl putem vedea pe Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie alături de toți cei prezenți, s-a rugat pentru pace, pentru încetarea războiului și pentru toți cei refugiați.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul Hușilor a condamnat războiul și agresiunea, îndemnându-i pe credincioși să fie sensibili la drama celor care suferă din cauza războiului și solidari cu toți cei care iau calea pribegiei și se refugiază din calea morții și a distrugerii.