Duminică, 25 august 2019, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Alături de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților s-au mai aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.  

Au fost prezenţi la momentul aniversar părinți stareți și starețe din întreaga eparhie, oficialități locale și județene, precum și Victor Opaschi, ministru secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte. Răspunsurile la strană au fost date de corul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou.

Cuvântul de învăţătură a fost ținut de Ierarhul Hușilor, care a explicat cuvintele Domnului Hristos referitoare la „credința cât un grăunte de muștar”:

„Credința nu este numai o chestiune de emoție. Credința are și aspectul ei rațional. Dumnezeu nu ne vrea proști. Vrea să înțelegem lucrurile, atât cât ne este cu putință. Această înțelegere a credinței trebuie să fie prin luminarea Duhului Sfânt. O minte în care se sălășluiește Duhul Sfânt înțelege altfel realitățile cele dumnezeiești, care nu fac parte din lumea aceasta și sunt într-un contrast total cu ceea ce suntem obișnuiți.

De ce Hristos ne spune că, dacă am avea credință cât un grăunte de muștar, noi am putea muta și munții? Cu alte cuvinte, prin credință, noi putem găsi soluții la situații limită, la situațiile imposibile, care ne depășesc ca oameni. Oare Hristos S-a referit la faptul că ar fi suficient un licăr de credință, o fărâmă de credință, ca să mutăm imposibilul? Nu cred că se referă la acest lucru!

În toată Evanghelia nu veți găsi vreo referință în care Hristos să ne vorbească de cantitatea credinței. Hristos are nevoie de calitate în ceea ce privește credința noastră!”

Părintele Episcop Ignatie a argumentat faptul că Mântuitorul așteaptă să cultivăm credința, să o sporim și să o înțelegem:

„În alte texte din Evanghelie, Hristos ne vorbește de bobul de muștar și îl aseamănă, în mai multe parabole, cu Împărăția cerurilor.  Hristos ne spune, la Luca 13, 18-19: „Cu ce este asemenea Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? Asemenea este grăuntelui de muştar pe care, luându-l, un om l-a aruncat în grădina sa, şi a crescut şi s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui.”

Prin oglinda acestui text putem înțelege de ce Hristos ne cere credință precum un grăunte de muștar. Credința trebuie cultivată! Dumnezeu o așează în inima noastră! Este un dar să fii credincios! Am primit, cu toții, acest dar în Taina Sfântului Botez. Hristos folosește comparația cu bobul de muștar pentru a înțelege că acesta a fost aruncat de Dumnezeu în grădina sufletului nostru. Nouă ne rămâne să cultivăm această credință, să îi dăm o calitate, să o hrănim astfel încât să fie în stare să dea la o parte munții situațiilor imposibile din viața noastră. Într-o lume în care suntem aproape vrăjiți de tot ceea ce ține de rațional, de a pricepe cu mintea noastră, de a ne asuma în scoica minții noastre adevărurile cele dumnezeiești, nu putem concepe sau ne este greu să pricepem că Hristos la aceasta se referă”.

Preasfinția Sa a insistat asupra înțelegerii credinței ca relație personală cu Dumnezeu, iar nu doar ca o zestre moștenită:

„Cultivă credința în inima ta! Nu rămâne la stadiul în care să te comporți ca unul care îți trăiești credința în virtutea unei cutume, a unei tradiții moștenite! Pierdem enorm de mult dacă nu ne trezim la realitate și nu vom ajunge la această conștiință a responsabilității! Atât noi, slujitorii, cât si credincioșii, trebuie să vorbim despre credință astfel încât ceilalți să o priceapă, fără să folosim doar clișee: de ce mergem la biserică? Pentru că așa am moștenit! De ce ne spovedim? Așa am moștenit! De ce postim? Așa am moștenit! Este parte din adevăr și o asemenea realitate dar nu este suficient. Dacă ne rezumăm numai la acest „așa am moștenit”, pierdem enorm de mult.

Hristos ne cere să cultivăm credința! Să ajungă ca un copac imens, frumos, în umbra căruia să ne adăpostim. Când noi vom cultiva credința în sufletul nostru, înțelegându-o, asumându-ne-o, trăindu-o pe dinlăuntrul ei, nu numai la exterior, fără să ne rezumăm doar la învelișul ei, vom fi oameni care vom putea muta inclusiv munții”.

Cel mai dificil pentru un om este să-și schimbe mentalitatea, a arătat Ierarhul Hușilor:

„Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că muntele despre care se vorbește, este mentalitatea noastră afectată de păcat. Cât de greu este să schimbi mentalitatea unui om! Hristos, nu întâmplător, le reproșează contemporanilor săi: popor necredincios și îndărătnic”! În limba greacă, termenul „îndărătnic” este tradus prin „sucit”. De ce oare Hristos este atât de aspru? Pentru că necredința merge mână în mână cu sucirea. Credința te învață să fii un om smerit. Ambientul natural al credinței este smerenia”.

Calitatea credinței noastre se întrezărește din modul în care o înțelegem și o transpunem în viața de zi cu zi, a concluzionat Preasfințitul Ignatie:

„Dacă Hristos ne spune să fie credința noastră ca bobul de muștar, înseamnă că ne cere să o cultivăm! Nu că este suficient să fie mică, sau mare, ci să fie calitativă. Să pricepem ceea ce se întâmplă! Să înțelegem Ortodoxia! Dacă vom pricepe aceste lucruri, credința nu va fi o chestiune de ideologie, o apartenență la o instituție! Trebuie să  simțim credința ca cea care ne face o infuzie de un alt mod de viață, decât cel secular. Să înțelegem credința ca întâlnire cu Dumnezeu”!

Ultimele articole