În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a făcut referire la bucuria de a vorbi și de a-L vesti pe Hristos, cu conștiința că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu”:

«Căci nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, și elinului» (Romani 1, 16)

În  acest pasaj se vorbește despre bucuria pe care o avea Apostolul Pavel în a vesti Evanghelia lui Hristos. Ori de câte ori Îl vestea pe Hristos, sursa bucuriei pe care o avea Apostolul era convingerea că conținutul Evangheliei este puterea lui Dumnezeu.

Cuvintele lui Hristos nu erau simple emisii fonice, ci Apostolul Pavel simțea, la modul cât se poate de real, că acestea sunt încărcate de harul Celui care le-a rostit și ni le-a lăsat și nouă, pentru a ne fi hrană, lumină și călăuză înspre Împărăția Cerurilor.

Dacă nu avem în inima noastră bucuria de a vorbi, oricând, despre Hristos, este un indiciu că am pierdut sau s-a diminuat intensitatea conștiinței că în Evanghelie este puterea lui Dumnezeu.

Din păcate, noi ne concentrăm pe orice altceva, ca fiind sursă de putere sau de întremare sufletească. Fie ne bizuim pe noi înșine, pe propriile noastre convingeri și gânduri, fie pe ale celor din jurul nostru, fie transformăm ceva sau pe cineva într-un idol în care credem, toate acestea devin surse false de putere. Sunt false, pentru că, la un moment dat, toate se vor dărâma, se vor clătina și ne vom trezi că suntem total descoperiți. Intrăm într-un vârtej al agitației, al panicii și al neliniștii, pentru că nu mai avem acea siguranță pe care ne-o procuram din cele ce țin de lumea aceasta efemeră.

Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că avea bucuria de a vorbi și de a-L vesti pe Hristos, fără să se rușineze, fără să aibă momente de ezitare, fără să se gândească că poate fi pus într-o situație ridicolă, pentru că el credea, cu toată ființa sa, că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, spre mântuirea noastră, a tuturor.

Din această conștiință, Sfântul Apostol Pavel a primit darul extraordinar de a face misiune cu precădere printre cei care erau străini de credința creștină. Să ne gândim că, la un moment dat, Sfântul Apostol Pavel a avut curajul de a se duce în Areopagul Atenei, unde zi de zi se întâlneau filosofii înțelepți, oameni foarte inteligenți, care căutau să atragă atenția celor care decideau să zăbovească ca să asculte, dorind să aducă ceva nou în planul înțelepciunii și al cunoașterii umane.

Sfântul Apostol Pavel a avut curajul să meargă în Areopag și să le vorbească despre Dumnezeul Cel necunoscut pentru ei și despre învierea morților, fapt care a atras după sine o ironie usturătoare, pentru că cei de față i-au spus: „Vino și grăiește-ne altă dată despre lucrurile acestea” – adică: „Pentru noi nu prezintă niciun fel de interes, oricâtă vervă, oricât entuziasm și bucurie ai în a vorbi despre Hristos, pentru noi nu este ceva nou, nu constituie vreun interes”. Cu toate acestea, Sfântul Apostol Pavel nu a capitulat.

Inerent, în viața slujitorilor și a credincioșilor care își asumă să-L mărturisească pe Hristos, survin momente în care suntem ironizați, persiflați, punându-ni-se diverse etichete. Unele ne rănesc, însă, dacă am fi și noi „branșați” la conștiința că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, vom primi, în mod nepregetat, și bucuria, și curajul de a vorbi despre Hristos.

Noi nu avem conștiința că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, pentru că, dacă am face o statistică, în viața noastră personală, vom vedea că alocăm puțin din timpul nostru pentru a citi Sfânta Evanghelie, pentru a ne hrăni din cuvântul lui Dumnezeu, pe care să-l simțim că este cu adevărat o sursă de putere și de har.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune, folosind o comparație, că noi ar trebui să citim Sfânta Scriptură așa cum un îndrăgostit citește scrisoarea de la cea pe care o iubește – o recitește și simte că primește o bucurie. Așa cum noi, când iubim pe cineva în mod special, numai simpla referință a numelui persoanei respective deja ne dă bucurie.

În schimb, dacă întâlnim un om pe care îl antipatizăm, ne este greu să stăm în preajma aceluia, sau dacă simțim că o persoană ne refuză sau nu ne dorește, este foarte greu pentru noi să ducem o asemenea situație.

Iubirea față de Dumnezeu ar trebui să fie imboldul pentru a citi cât mai des Sfânta Scriptură și, aprofundând textele din Evanghelie, să ajungem să putem da o mărturie inteligentă, frumoasă și autentică despre Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oficiat și o slujbă de pomenire pentru preoții și diaconii din cadrul Protopopiatului Vaslui, trecuți la Domnul.