În seara zilei de vineri, 5 iunie 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Slujba Privegherii de noapte şi Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.

Fragmentul evanghelic citit relatează momentul în care Domnul Hristos, după Înviere, la Marea Tiberadei, îl întreabă, de trei ori, pe Petru, dacă Îl iubeşte, reaşezându-l, în urma răspunsului, în rândul Apostolilor din cadrul cărora se exclusese, prin întreita lepădare.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce Domnul Hristos repetă de trei ori întrebarea "Mă iubeşti, tu, Petre?":

„Pasajul evanghelic ne relatează reabilitarea duhovnicească a Sfântului Apostol Petru, în urma lepădării lui de Hristos.

Fiecare întrebare a lui Hristos, adresată lui Petru, corespunde uneia din lepădările pe care acesta le-a săvârşit în timpul pătimirilor Domnului.

Evanghelistul Ioan surprinde un amănunt pe care ar trebui să îl înţelegem în felul următor. Ni se spune că Sfântul Petru s-a întristat atunci când a fost întrebat de Hristos, de trei ori: «Mă iubeşti tu pe Mine?»

A treia oară când a fost întrebat, el răspunde, puţin indignat: «Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că te iubesc». Noi am extinde acest cuvânt în felul următor: «de ce mă mai întrebi, de ce este nevoie să pui întrebarea de trei ori? Tu, care eşti Dumnezeu şi cunoşti cele ale inimii mele, ştii, mai bine decât mine, că Te iubesc».

Această indignare a lui Petru am putea-o înţelege având în vedere textul din limba greacă a acestui pasaj evanghelic.

Pentru întrebarea lui Hristos şi răspunsul lui Petru, în limba greacă se folosesc două verbe diferite. În limba română este unul singur. În limba greacă, în întrebarea lui Hristos – «mă iubeşti tu pe Mine», este folosit verbul «agapao», care are sensul de «a iubi», însă are o nuanţă foarte importantă, înseamnă dragostea dumnezeiască, dragostea lui Dumnezeu pentru om.

Răspunsul lui Petru – «da Doamne, Tu ştii că te iubesc», este redat prin verbul «phileo» – a iubi în mod prietenesc, într-o manieră omenească. Din acest cuvânt porneşte termenul «filantropie». Toate cuvintele care exprimă dragostea şi ataşamentul nostru faţă de cineva au această particulă, «fil».

Hristos, când îl întreabă pe Petru de trei ori, vrea să îl ajute să se ridice la dragostea dumnezeiască”.

Preasfinţia Sa a vorbit despre diferenţa dintre dragostea dumnezeiască şi cea împărtăşită de oameni, identificând ca sursă a suferinţei umane incapacitatea de a urma dragostei pe care Domnul o manifestă faţă de noi:

„Ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu faţă de om?

Chiar dacă noi ne lepădăm, ne revoltăm sau renunţăm la El, Domnul nu încetează să ne iubească, într-un fel cum noi oamenii nu o putem face.

Desigur, aşteaptă din partea noastră pocăinţa, aşa cum Petru, după ce s-a lepădat de trei ori, s-a căit şi a plâns cu amar. Şi-a spălat acest păcat al lepădării.

Păcatul lui Petru a fost mult mai grav decât cel al lepădării lui Iuda. Iuda nu a spus că nu Îl cunoaşte pe Hristos, nici că nu L-a întâlnit vreodată. Nu a spus că nu face parte din grupul aApostolilor, aşa cum Petru, când a fost întrebat de toate aceste contexte, a negat şi s-a lepădat.

Diferenţa dintre cele două lepădări este că Petru s-a căit şi a plâns cu amar după ce a săvârşit păcatul, în timp ce Iuda nu a avut puterea de a se căi.

Întrebările adresate de Hristos lui Petru sunt întrebările dragostei lui Dumnezeu, Care vrea să ne ajute să ne ridicăm, să înţelegem mai profund felul cum El ne iubeşte pe fiecare dintre noi.

Suferinţa omului de astăzi – care vedem cât se chinuie – este datorată faptului că încă nu a înţeles dragostea lui Dumnezeu.

Omul rămâne captiv al unui mod de a iubi foarte omenesc.

Dragostea dintre oameni este o neguţătorie: mă iubeşti, te iubesc; te comporţi cum se cuvine faţă de mine, o voi face şi eu; vei avea un duh de blândeţe, şi eu tot la fel voi face; nu ai pace, nu îmi vorbeşti aşa cum aş vrea să îmi vorbeşti, nu îţi voi răspunde cu duh de pace; eşti un om rău, voi fi şi eu rău, voi răspunde prin acelaşi mod. De aceea ne chinuim atât de groaznic.

Omul se chinuie atât de rău pentru că nu a înţeles şi nu a gustat din dragostea faţă de Dumnezeu. De aceea Apostolul Petru s-a indignat că Dumnezeu-Omul l-a întrebat de trei ori. Nu înţelegea ce vrea să lucreze Hristos cu inima sa, cum ar fi vrut El să o facă capabilă de a primi dragostea dumnezeiască.”

Totodată, Ierarhul Huşilor a menţionat că singurul remediu pentru câştigarea liniştii interioare este asumarea dragostei aşa cum Domnul o manifestă faţă de oameni:

„Sfântul Siluan Athonitul are ca laitmotiv al trăirilor sale duhovniceşti această neputinţă a omului de a nu primi dragostea lui Dumnezeu în inima lui şi neprimindu-o, se chinuie. Se frământă, pentru că el caută măsura dragostei conform ideilor şi analizelor lui, pe care le idolatrizează.

Dacă omul ar avea puterea de a înţelege adâncul dragostei lui Dumnezeu, în inima şi în viaţa lui s-ar aşeza mult mai multă linişte.

Orice alt fel de dragoste din lumea aceasta, oricât de bine intenţionată, oricât de deosebită, nu ne poate împlini.

Doar dragostea lui Dumnezeu şi modul cum El ne iubeşte şi ne gingăşeşte, ne pot dărui pacea şi liniştea de care avem atâta nevoie.

Dacă vrem să ne chinuim, atunci rămânem în gândurile noastre, în dragostea pe care noi o concepem.

Dacă vrem să primim pacea şi liniştea pe care Domnul ne-o dă, să tânjim la ceva mai mult. Să nu ne întristăm când nu reuşim să înţelegem dragostea pe care El vrea să ne-o împărtăşească fiecăruia dintre noi”.