Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial, părinți protopopi și părinți stareți din Eparhie, alături de protosinghelul Alexie Avanu, starețul sfântului așezământ.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că Sfânta Liturghie este sursă pentru liniștea lăuntrică:

«Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!» (Galateni 6, 14)

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este o Liturghie a tăcerii, a liniștii, în sensul că sunt două momente precise în rânduiala acesteia în care se instaurează o tăcere între slujitorul de la altar și cântărețul de la strană. Suntem chemați să deprindem, din când în când, tăcerea, liniștea. Zgomotul, rumoarea, agitația sunt cele care definesc omul captiv mediilor digitale. Avem nevoie de aceste răgazuri, de aceste momente de liniște pe care le găsim, cu multă prisosință, în biserică  - este o liniște interioară, nu exterioară. Când nu este liniște în noi, oricâtă liniște ar fi în jurul nostru tot nu ne vom bucura de aceasta.

Dacă reușim să câștigăm liniștea lăuntrică dinspre minte și dinspre simțuri, indiferent cât de multă gălăgie ar fi în jurul nostru, nu ne poate perturba nimic. Nu poate nimeni să ne clintească din ceea ce trăim noi.

 Această Liturghie a darurilor mai înainte sfințite, ca de altfel toate rugăciunile, au darul de a ne liniști sufletul. Suntem la jumătatea Postului Mare. Textele slujbei Vecerniei specifice zilei de mâine sunt preluate din slujba Vinerii Mari. Aceasta pentru că începând cu miercurea din săptămâna a patra din Post, noi aducem în atenție, prin slujbe, taina Sfintei Cruci, cea prin care ne-a fost descoperită iubirea infinită a lui Dumnezeu - atât de diferită de iubirea noastră, care este fluctuantă, interesată și mai ales nedeplină. 

Iubirea lui Dumnezeu, descoperită pe Cruce și împărtășită nouă, oamenilor, de către Iisus Hristos, este cea care ne spune că suntem iubiți chiar și atunci când Îi întoarcem spatele, când ne revoltăm, când Îl batjocorim, când Îl disprețuim sau Îl calomniem pe Dumnezeu. Este cea mai grea formă de iubire pentru noi, oamenii. Nu reușim să asumăm în acest lucru. 

În această săptămână a Înjumătățirii Postului suntem chemați să ne asumăm iubirea lui Hristos, pe care ne-a împărtășit-o atunci când S-a răstignit pentru noi. Logica duhovnicească pentru care Părinții Bisericii au rânduit ca la mijlocul Postului să ne aducem aminte de Cruce este următoarea: noi știm că prin Cruce vine bucurie și lumina Învierii. După nevoință, după rugăciune intensă pe tot parcursul perioadei pe care noi deja am trăit-o până în acest moment, suntem încurajați să gândim și să credem că oricâtă suferință ar exista în lume și oricâtă luptă cu propriile noastre patimi, ajungem și la un liman, la izbăvire, la lumină, la bucuria Învierii, așa cum Însuși Domnul ne-a încredințat când S-a răstignit pentru noi.

Mai mult decât atât, începând cu Liturghia de mâine seară, veți auzi, cei ce participați frecvent la această slujbă, că vor fi introduse niște cereri speciale pentru cei ce se pregătesc pentru „sfânta luminare”. În primele veacuri creștine, în această zi de miercuri de la mijlocul Postului Mare, episcopul anunța în mod oficial și pentru ultima dată, ca toți cei ce sunt deciși să primească pe Hristos, să se decidă și să anunțe ca ei să fie pregătiți în perioada aceasta care a mai rămas până la Paști, pentru a putea primi Taina Sfântului Botez. 

Preasfinția Sa a afirmat că prin împărtășirea continuă cu Sfintelor Taine, păstrăm lumina primită la Sfântul Botez:

Așa cum știm din Tradiția Bisericii noastre, în Sâmbăta Mare, la slujba de Înviere, erau botezați toți cei care, după o pregătire prealabilă, cunoșteau elementele credinței și își asumau credința în Hristos. Este o diferență fundamentală, iertați-mă că spun acest lucru, între noi cei de azi și creștinii din vechime, care știau de ce cred în Hristos, de ce vin la Liturghie, de ce se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului.

Astăzi, noi venim de multe ori ca spectatori. Ne place, auzim cum cântă cineva la strană, ne bucurăm de o predică foarte frumoasă; și am rămas în această zonă exterioară. Câți se întreabă, de pildă, de ce începând de mâine spunem niște ectenii specifice pentru toți cei chemați la sfânta luminare? Pentru că  așa cum înțelegeau vechii creștini, și noi, cei de astăzi, ar trebui să înțelegem: Taina Sfântului Botez este luminarea, încorporarea celui care urmează să fie botezat în Trupul lui Hristos. Permanentizăm această calitate de membri ai trupului lui Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. Și, dacă vrem să păstrăm lumina Tainei Sfântului Botez pe care am primit-o - lumina necreată - este nevoie să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, Cel care este Lumina prin excelență, absolută, desăvârșită, lumina ființială.

De aceea noi nu venim la biserică doar pentru a ne ameliora conștiința, ci pentru a conștientiza că suntem păcătoși și că Dumnezeu este Cel care ne ajută să ne ridicăm din groapa păcatelor noastre pentru a ne bucura de calitatea de fii ai Lui, pe care am primit-o prin Taina Sfântului Botez. 

Vă îndemn și insist ca să căutați să vă împărtășiți cât mai des. Este impropriu spus „cât mai des”, pentru că n-am auzit niciodată pe cineva care să spună că „binele care mi se întâmplă sau de care mă bucur în viața mea e foarte des” - ca și cum nu ar trebui să fie așa de des. Noi doar ne bucurăm de binele care vine în viața noastră și am vrea să fie din ce în ce mai mult. Nu vom spune niciodată că e foarte des binele care vine în viața noastră, ci vom exprima doar dorința să fie cât mai mult bine și cât mai multă lumină în viața noastră. Acest lucru ni-l dăruiește Hristos, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Lui.

Crucea este pomul vieții din mijlocul raiului nevoinței noastre din Postul Mare. Așa trebuie să înțelegem noi crucea, ca cea care descoperă adevărata iubire, a lui Dumnezeu care ne iubește cum noi nu reușim. Noi suntem deficitari, repetenți, când este vorba de iubire, așa cum ne-a iubit Hristos pe fiecare dintre noi. 

Să-I cerem Domnului să ne învrednicească de această iubire, de luminare, de bucurie și de foarte multă pace dinspre simțirile noastre. 

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a sfințit icoana Maicii Domnului Paramythía (Mângâietoarea) și candelabrul central al bisericii.